Trimite unui prieten

7 zile și 7 nopți, Radio Zu va transmite LIVE din Piața Unirii iar Oradea devine Orașul Faptelor Bune!

Luni , 25 Noiembrie 2019, 14:44

Exportă PDF - 7 zile și 7 nopți, Radio Zu va transmite LIVE din Piața Unirii iar Oradea devine Orașul Faptelor Bune! Tipărește pagina - 7 zile și 7 nopți, Radio Zu va transmite LIVE din Piața Unirii iar Oradea devine Orașul Faptelor Bune! Trimite unui prieten - 7 zile și 7 nopți, Radio Zu va transmite LIVE din Piața Unirii iar Oradea devine Orașul Faptelor Bune!
7 zile și 7 nopți, Radio Zu va transmite LIVE din Piața Unirii iar Oradea devine Orașul Faptelor Bune!

Radio ZU și Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea, construiesc orașul care trăiește și dăruiește în inima Târgului de Crăciun Oradea. Timp de o săptămână, între 15-21 decembrie, Oradea devinde #OrașulFaptelorBune iar 8 dintre DJ-ii Radio ZU se vor muta într-o casă special construită în Piață Unirii la Târgul de Crăciun Oradea. Acolo vor trăi pe tot parcursul acestei perioade și au ca misiune să realizeze cât mai multe fapte bune prin intermediul orădenilor.

Cei 8 DJ-i de la Radio ZU care vor locui în Orașul Faptelor Bune din Piața Unirii sunt: Daniel Buzdugan, Mihai Morar, Răzvan Popescu, Flick „Domnul Rimă", Raluca Benavides, Emma Ștefan, Tea Teodorescu și Adi Mihăilă „The Hitman". Între 15 și 21 decembrie 2019, domiciliul lor va fi o casă de sticlă construită special pentru ei în Piața Unirii, totul desfășurându-se live, 24 de ore din 24. Această combinație de studio de radio și apartament va conține toate dotările de care cei 8 au nevoie pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit. Au microfoane, mixer, dormitoare, dușuri, o bucătărie mică, o zonă de relaxare și o echipă de colegi gata să îi ajute pentru a duce la bun sfârșit orice faptă bună.

DJ-ii ZU îi îndeamnă pe toți românii să se uite atent în jurul lor și dacă pot ajuta pe cineva care are nevoie, să o facă. Orașul Faptelor Bune este doar punctul de plecare al acestei inițiative; împreună putem face România Faptelor Bune. Cei care vor să se implice dar nu știu de unde să înceapă pot arunca o privire pe www.radiozu.ro/orasulfaptelorbune. Aici este disponibilă o platformă în care se pot înscrie și cei care au nevoie, dar și cei care vor să le vină în ajutor celor care au nevoie.

Campania „Orașul faptelor bune" este la a patra ediție, în primii trei ani casa de sticlă fiind amplasată în Piața Universității din București. Faptul că Oradea devine primul oraș după Capitală care va găzdui studioul de sticlă Radio ZU a fost anunțat azi, în cursul emisiunii de dimineață. Anul trecut, în cadrul caravanei s-au strâns peste 250 de mii de dolari în urna montată în casa Radio ZU. Organizatorii evenimentului speră că și la Oradea va fi un mare succes această campanie.

Așa cum s-a întâmplat și la primele ediții, Orașul Faptelor Bune va găzdui și o serie de concerte cu unii dintre cei mai cunoscuți artiști români. Vor concerta în Piața Unirii Smiley, Delia, Alexandra Stan, Irina Rimes și The Motans.

Târgul de Crăciun din Oradea își deschide porțile vineri, 29 noiembrie, la ora 18:00. Visit Oradea pregătește din plin evenimentul, în Piața Unirii au fost montate deja bradul, roata-carusel uriașă, iluminatul de sărbători precum și căsuțele de unde cei interesați vor putea achiziționa bunătățile specifice sărbătorilor de iarnă.

 

 

Galeria foto - 7 zile și 7 nopți, Radio Zu va transmite LIVE din Piața Unirii iar Oradea devine Orașul Faptelor Bune!

Sectie de votare
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Harta Oradiei
Harta intravilan
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Guvernare transparenta
Reducerea birocratiei