Trimite unui prieten

ASCO I-A PREMIAT PE VOLUNTARII CARE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIUL SOCIAL

Joi , 2 Martie 2017, 13:55

Exportă PDF - ASCO I-A PREMIAT PE VOLUNTARII CARE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIUL SOCIAL Tipărește pagina - ASCO I-A PREMIAT PE VOLUNTARII CARE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIUL SOCIAL Trimite unui prieten - ASCO I-A PREMIAT PE VOLUNTARII CARE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIUL SOCIAL
ASCO I-A PREMIAT PE VOLUNTARII CARE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIUL SOCIAL

Ieri, 1 Martie 2017, în sala Traian Moşoiu a Primăriei municipiului Oradea, Administraţia Socială Comunitară Oradea a organizat a V-a ediţie a Galei Voluntarilor din domeniul social. La eveniment au participat 100 de persoane, voluntari în domeniul social, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din municipiul Oradea şi reprezentanţi ai instituţiilor publice, pentru a le recunoaşte voluntarilor contribuţia la creşterea calităţii vieţii orădenilor şi pentru a le evidenţia sprijinul oferit comunităţii din care fac parte.

Gala Voluntarilor din domeniul social are ca scop principal promovarea celor care îşi dedică o mare parte din timpul lor pentru a veni în sprijinul celor în nevoie.

În deschiderea evenimentului, directorul ASCO, Arina Moş, a precizat: "Vă spun tuturor bun venit la cel mai frumos și cel mai de suflet eveniment al instituției noastre. Valoarea voluntariatului, pentru că despre asta vorbim în această seară, este certă și indiscutabilă, iar recunoașterea ei justă în societatea noastră devine o chestiune de timp, în cele din urmă. Gala Voluntarilor din domeniul social reprezintă momentul în care administrația publică locală subliniază și recunoaște rolul important pe care voluntarii noștri îl au la creșterea calității vieții orădenilor aflați în nevoie. De asemenea, ne propunem să evidențiem sprijinul oferit comunității noastre de către organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în municipiul Oradea. Vorbim despre responsabilitate socială, iar dumneavoastră, pentru noi, sunteți modele demne de urmat. Vă mulțumim pentru exemplul pe care îl dați în comunitatea din care faceți parte!"

A mulţumit de asemenea întregii echipe care s-a implicat în organizarea Galei şi a salutat prezenţa viceprimarului Florin Birta, mulţumindu-i pentru sprijinul acordat şi implicarea în rezolvarea problemelor sociale cu care se confruntă municipiul Oradea.

A salutat de asemenea prezenţa invitatului special, dl.Kevin Hoy, preşedintele Asociaţiei Smiles, alături de care, în urmă cu trei ani, ASCO a iniţiat un proiect îndrăzneţ, greu dar frumos, Centrul de reintegrare socială de pe strada Vămii.

Dl. viceprimar Florin Birta, a spus: "Mulțumesc Administrației Sociale Comunitare Oradea pentru organizarea acestei gale, iar dacă organizarea acestui eveniment coincide cu data de 1 Martie, doresc să vă urez tuturor o primăvară frumoasă, viață lungă cu sănătate, pentru că noi toți, comunitatea orădeană,  avem nevoie de dumneavoastră.  Gala Voluntarilor este într-adevăr o gală a excelenței, în cadrul căreia sunt premiați voluntarii ONG-urilor partenere Primăriei și Administrației Sociale Comunitare Oradea. Vă mulțumesc în numele Primăriei Oradea pentru tot ceea ce faceți pentru orașul nostru și vă asigur de tot sprijinul nostru în continuare. Mă bucur din suflet să fiu prezent în această seară alături de dumneavoastră."

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, dl. Puia Lucian Călin, prezent la eveniment: "Prin ceea ce face instituția Administrației Sociale Comunitare Oradea, arată că nu a uitat ceea ce ne spune Biblia, adică să îți iubești aproapele ca pe tine însuți. Prin aceste fapte, dumneavoastră și voluntarii aici prezenți vă arătați frumusețea sufletului. E bine cu toții să dăm din bucățica noastră și celor aflați în nevoie, celor aflați în suferință. Vă doresc tuturor o primăvară minunată!"

În cadrul evenimentului, au fost acordate premii voluntarilor care s-au înscris în competiţie, pentru cel mai bun voluntar, din cadrul a 15 asociaţii şi fundaţii, astfel: de la Fundaţia Hospice Emanuel - dna.Claudia Chiş, Asociaţia Româno-Germană Alsterdorf -dl.Hambaraş Simion, Asociaţia Down Oradea România - dna.Smarandiţa Raicu, Fundaţia People to People - dna.Cristina Ciuciu, Fundaţia de Scleroză Multiplă - dna.Florica Sălăjan, Asociaţia S.O.S Autism - dna. Crăciun Ana-Maria, Fundaţia Amia Suflet de Copil - dna.Adriana Bot, Fundaţia Ruhama - dl.Marin Codrin Laurenţiu, Fundaţia Consistoria Efrem Beniamin - dna.Hering Maria, Asociaţia Naţională a Surzilor din România - dl.Palotai Ioan, Uniunea Femeilor Oradea - dna.Pop Ana Angela, Asociaţia Caritas Catolica - dl.Kocsis Istvan, Asociaţia Caritas Eparhial - dna.Diaconescu Cristina, Fundaţia Est Europa - dra.Gherman Naomi şi Serviciul de Ambulanţă Bihor - dl.Mocanu Sergiu Andrei.

Voluntarii Campaniei "Singuri Acasă - ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!" sunt: dr.Anca Frăţilă, medic şcolar specializat în psihiatrile infantilă şi dl.Aron Eric Christian, preşedintele Asociaţiei Trend`art Oradea - companie teatrală independentă.
Voluntarii Administraţiei Sociale Comunitare Oradea sunt Dansatorii din Botean, coordonaţi de dna.Aurelia Sălăjan.

Galeria foto - ASCO I-A PREMIAT PE VOLUNTARII CARE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIUL SOCIAL

Comentarii

Bugetare Participativa
Twitter
Camera web
Harta Oradiei
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Partener de cultura