Trimite unui prieten

LA MULŢI ANI PĂRINŢILOR ŞI BUNICILOR NOŞTRI!

Miercuri , 2 Octombrie 2019, 15:01

Exportă PDF - LA MULŢI ANI PĂRINŢILOR ŞI BUNICILOR NOŞTRI! Tipărește pagina - LA MULŢI ANI PĂRINŢILOR ŞI BUNICILOR NOŞTRI! Trimite unui prieten - LA MULŢI ANI PĂRINŢILOR ŞI BUNICILOR NOŞTRI!
LA MULŢI ANI PĂRINŢILOR ŞI BUNICILOR NOŞTRI!

În fiecare an, în data de 1 octombrie, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, în acest an avându-i aproape pe seniorii din centrele multifuncţionale din cartiere, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vârstnice, precum şi pe rezidenţii Casei Frenţiu, locul unde s-a desfăşurat evenimentul.

Cei 70 de vârstnici prezenţi la eveniment, într-o atmosferă de sărbătoare, au luat masa de prânz împreună, în această zi specială, dedicată lor.

Directorul DAS Oradea, Arina Moş, a deschis evenimentul: "Împreună cu dumneavoastră, pe tot parcursul acestui an, am dat viaţă centrelor multifuncţionale din cartiere, prin diferite activităţi, concursuri şi evenimente menite să vină în sprijinul doleanţelor dumneavoastră şi vă mulţumesc pentru înţelepciunea şi loialitatea dumneavoastră. Vă mulţumesc, de asemenea, atât în numele meu, cât şi a echipei DAS Oradea şi în mod special vă transmit din partea dlui primar, Ilie Bolojan,  întreaga apreciere, respectul şi mulţumirea că sunteţi aproape de proiectele comunităţii noastre şi vă asigurăm că experienţa dumneavoastră contează întotdeauna pentru noi. Mă bucur să am alături în această zi de sărbătoare prieteni dragi mie, dna Florica Cherecheş şi dl colonel Grigore Morar, care azi sunt cu noi să sărbătorim împreună această zi minunată."

La finalul discursului le-a urat un sincer şi călduros „La mulţi ani!" și le-a mulțumit celor care ne-au sprijinit în organizarea evenimentului, firmei Select Catering şi nu în ultimul rând colegilor de la DASO şi dlui Olimpiu Todorean, preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial.

La rândul său, dl Olimpiu Todorean a precizat: „Vreau să vă mulţumesc că aţi ales această „casă" şi anul acesta pentru a sărbători acest moment atât de important - Ziua Persoanelor Vârstnice şi vă doresc să aveţi parte de o sărbătoare binecuvântată şi câţi ani veţi mai avea, să fie cu pace şi linişte."

Prezent la eveniment, dl viceprimar Florin Birta a mulţumit celor prezenţi pentru interesul pe care aceştia îl manifestă faţă de problemele comunităţii orădene şi pentru rolul lor activ în administraţia locală de-a lungul anilor şi a subliniat: "Cine merită într-adevăr mulţumiri şi felicitări sunt dna director Arina Moş şi echipa de la Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, care în fiecare an, dau dovadă de profesionalism şi dăruire în organizarea acestui eveniment. Vă doresc, dumneavoastră dragi bunici, să aveţi o viaţă îndelungată şi sănătoasă! La mulţi ani, multă sănătate şi numai bucurii!"

Spectacolul inedit de divertisment a fost susţinut pe întreg parcursul desfăşurării evenimentului de către Trupa "Radu Moş", nume cunoscute în muzica populară, originare din Bihor, câştigătoare de trofee la festivaluri din judeţ şi ţară.

Dl Radu Moş le-a urat celor prezenţi: "Să fiţi frumoşi ca iarna, bucuroşi ca primăvara, sănătoşi ca vara şi bogaţi ca toamna, La mulți ani şi distracţie frumoasă!"

Cu vocile lor plăcute şi cultivate, au interpretat o paletă largă de cântece populare din diferite zone ale ţării, melodii cunoscute de muzică etno, uşoară şi doine, reuşind să impresioneze auditoriul, câţiva invitaţi alăturându-li-se.

La finalul evenimentului invitaţii au fost răsfăţaţi cu un delicios tort aniversar, făcut special pentru ei şi au primit, în semn de apreciere, fursecuri, vin şi cafea.

 

 

Sectie de votare
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Harta Oradiei
Harta intravilan
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Guvernare transparenta
Reducerea birocratiei