Trimite unui prieten

Oradea, Băile Felix şi judeţul Bihor, promovate la Gala Turismului Maghiar din Budapesta

Luni , 6 Februarie 2017, 14:45

Exportă PDF - Oradea, Băile Felix şi judeţul Bihor, promovate la Gala Turismului Maghiar din Budapesta Tipărește pagina - Oradea, Băile Felix şi judeţul Bihor, promovate la Gala Turismului Maghiar din Budapesta Trimite unui prieten - Oradea, Băile Felix şi judeţul Bihor, promovate la Gala Turismului Maghiar din Budapesta
Oradea, Băile Felix şi judeţul Bihor, promovate la Gala Turismului Maghiar din Budapesta

Consiliul Județean prin AMD Bihor și Primăria Oradea prin APTOR au participat în data de 1 februarie 2017 la a 25-a ediție a Galei Turismului Maghiar din Budapesta, unde au promovat împreună destinațiile Oradea-Băile Felix și Bihor.

Gala Turismului Maghiar este evenimentul prin care se premiază cei mai buni specialiști din turism pentru anul precedent, precum și un moment care deschide oficial noul sezon turistic. Manifestarea, care a adunat în centrul de congrese din capitala maghiară peste 1000 de specialiști din domeniu, este cel mai important și prestigios eveniment din industria turismului din Ungaria, fiind singura ocazie când toți liderii mari din sectorul turistic se întâlnesc și, nu în ultimul rând, o platformă importantă de socializare și de stabilire a unor noi direcții de dezvoltare pentru diverse produse turistice sau chiar a unor noi contracte.

Agenția de Management al Destinației Bihor, respectiv Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR) au participat pentru prima dată la acest eveniment, prezentând valorile turistice locale într-un stand comun, la fel ca alte destinații din Ungaria (Győr, Székesfehérvár etc.) sau din afara țării, precum precum Austria, Cipru, Tunisia, Spania, Croația și Slovenia.

Din România au fost invitate să participe la acest eveniment doar destinațiile Oradea și județul Bihor, iar în cadrul recepției organizate după gala de premiere, participanții au avut ocazia să deguste bunătăți tradiționale locale. Printre altele, la standul bihorean s-au oferit cozonaci și pogăci cu jumări din Valea lui Mihai, plăcintă cu brânză și varză, cornulețe cu liptar, dulceață, zacuscă, brânză de capră și multe alte produse specifice Țării Beiușului.

În afară de bucatele alese, delegația bihoreană i-a servit pe cei care au trecut pe la standul lor cu vinuri din Diosig și Sântimreu, respectiv pălincă de casă, obținută din diferite fructe, tot din localitatea Sântimreu.

La plecare, fiecare participant a primit produse promoționale ale celor mai importanți sponsori ai evenimentului, printre care și ghidurile, respectiv broșurile de prezentare a orașului Oradea și județului Bihor.

 

 

Galeria foto - Oradea, Băile Felix şi judeţul Bihor, promovate la Gala Turismului Maghiar din Budapesta

Comentarii

Twitter
Camera web
Harta Oradiei
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Partener de cultura