Trimite unui prieten

Prima ediție a Festivalului Evreiesc Shalom Ierusalim la Oradea

Miercuri , 11 Septembrie 2019, 14:48

Exportă PDF - Prima ediție a Festivalului Evreiesc Shalom Ierusalim la Oradea Tipărește pagina - Prima ediție a Festivalului Evreiesc Shalom Ierusalim la Oradea Trimite unui prieten - Prima ediție a Festivalului Evreiesc Shalom Ierusalim la Oradea
Prima ediție a Festivalului Evreiesc Shalom Ierusalim la Oradea

În 15 septembrie, în Piața Unirii din Oradea, între orele 10-22 are loc prima ediție a Festivalului Evreiesc Shalom Ierusalim. Detalii legat de acest eveniment au fost prezentate azi, 11 septembrie de către organizatorii evenimentului, reprezentați de Kopperman Felix, președintele Comunității Evreilor din Oradea și Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR).

Conform spuselor dlui Koppelman, prin acest eveniment, una dintre cele mai importante comunități locale, comunitatea evreilor, dorește să-și prezinte mai de-aproape cultura, religia și tradițiile iudaice milenare.

Festivalul cuprinde momente artistice, conferințe pe diverse teme de interes alături de Prim Rabinul Comunității Evreiești orădene, obiceiuri și tradiții evreiești, suveniruri din Israel, preparate culinare delicioase și, în premieră, lansarea cărții „Evreu fără frontiere" de Dr. Ing. Tiberiu Roth.

Și cei mici vor avea parte de un program bogat, cu jocuri, sesiuni de pictură pe față, ateliere de creativitate cu ornamente florale sau pictură pe ceramică. Evenimentele vor fi organizate într-un cort uriaș în Piața Unirii, iar pe scena amplasată în piață va avea loc un program artistic complex pe tot parcursul zilei, cu concerte și spectacole de dansuri.

Programul evenimentului este următorul:

11:00 Dansuri israeliene cu trupa OR Neurim I

12:00 Rock Filarmonica Oradea

12:15 Julius&Kati - dans de societate

12:30 Check Sound Oradea Klezmer Band

13:00 Art Group Music

15:45 Julius&Kati - dans de societate

16:00 Alexandrina Chelu

16:30 Lansare de carte "Evreu fără frontiere" - autor Dr. Ing. Tiberiu Roth

17:00 Dansuri israeliene cu trupa OR Neurim II

17:30 Astrid Muthu

17:45 CSU Oradea - demonstrație de gimnastică ritmică

18:00 Party Band

19:00 Cantor israelian Lipa Glanz

20:00 Ansamblul Coral Instrumental al Comunității Evreiești din Oradea

21:00 Oradea Klezmer Band cu invitați surpriză

Legat de acest eveniment, Mihai Jurca a menționat: "Dorim să continuăm șirul evenimentelor culturale prin care prezentăm orădenilor comunitățile locale. Astfel, am ajuns la comunitatea evreiească, care a contribuit în mod semnificativ acum 100 de ani și nu numai la dezvoltarea orașului Oradea. Festivalul evreiesc este important nu doar pentru comunitatea evreiască din Oradea ci pentru întregul oraș, iar deschiderea de care au dat dovadă pentru organizarea acestui eveniment în mod cert va asigura succesul festivalului".

Evenimentul este organizat de Comunitatea Evreilor Oradea (CEO), Federația Comunităților Evreiești din România-Cultul Mozaic (FCER-CM), American Jewish Joint Distribution (JDC), în parteneriat cu Visit Oradea, Primăria Oradea, Sinagoga Neologa Sion, Fundația Caritatea și Jewish Community Center (JCC).

 

 

Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Harta Oradiei
Harta intravilan
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Guvernare transparenta
Reducerea birocratiei