Trimite unui prieten

S-a prelungit termenul pentru montarea numerelor administrative pe imobile

Miercuri , 12 Iulie 2017, 15:04

Exportă PDF - S-a prelungit termenul pentru montarea numerelor administrative pe imobile Tipărește pagina - S-a prelungit termenul pentru montarea numerelor administrative pe imobile Trimite unui prieten - S-a prelungit termenul pentru montarea numerelor administrative pe imobile
S-a prelungit termenul pentru montarea numerelor administrative pe imobile

Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat în şedinţa de marţi, 11 iulie, câteva modificări și completări la Hotărârea nr. 62/26.01.2017, prin care s-a stabilit obligativitatea montării numerelor administrative pe toate imobilele orașului, acolo unde acestea nu există sau sunt deteriorate. Cea mai importantă modificare este prelungirea termenului pentru montarea numerelor administrative până la 30 septembrie 2017, pentru casele aflate în afara zonei centrale, blocurile de locuințe și pentru parcelele fără construcții. Numărul administrativ poate fi aplicat sub formă de plăcuță sau cifre și litere în relief, toate specificațiile fiind prevăzute la articolul 4: 

,,Art. 4. Amplasarea plăcuțelor cu numărul administrativ se va face astfel:

a)   în cazul caselor individuale/cuplate și în cazul caselor colective, situate în afara Ansamblului Centrul Istoric Oradea: dimensiunile maxime ale plăcuței vor fi de 20x20 cm, iar amplasarea de regulă în dreapta intrării principale la o înălțime convenabilă: 1,8-2 metri de la nivelul trotuarului;

c)    în cazul blocurilor de locuințe - deasupra intrării principale, la fiecare scară conform Anexei nr.1;

d)    în cazul parcelelor fără construcții - pe unul dintre stâlpii împrejmuirii de la frontul străzii;"

În ceea ce privește imobilele din centrul istoric, aici termenul a fost prelungit până la data de 01 februarie 2018.

Art. 4, alineatul b): ,,în cazul caselor individuale/cuplate și în cazul caselor colective, situate în interiorul Ansamblului Urban Centrul Istoric Oradea - modelul, dimensiunile literelor și a cifrelor independente, precum și materialul din care este confecționată plăcuța sunt descrise în Anexa nr.2; amplasarea, de regulă, în dreapta intrării principale la o înălțime convenabilă: 1,8-2 metri de la nivelul trotuarului;"

În cazul apartamentelor, într-o casă colectivă, numărul apartamentului va fi menționat pe intrarea principală în apartament.

Până la data de 30 august 2017, Poliția Locală va inventaria și va înștiința toți proprietarii imobilelor care nu au montat numărul administrativ, respectiv plăcuțele cu denumirea străzii, urmând să se aplice sancțiuni contravenționale, cu valori cuprinse între 100 de lei pentru apartamente și până la 400 de lei pentru clădirile colective, pentru cei care nu vor monta plăcuțele.

Plăcuțele cu numărul administrativ și respectiv cele cu denumirea străzii care nu sunt deteriorate și corespund din punct de vedere al dimensiunilor, formei și conținutului prevăzute la articolul 4 se mențin pe amplasament.

Vă facem cunoscut faptul că, în situația în care nu este stabilită nomenclatura stradală corectă pentru imobilul dvs., afișarea numărului administrativ se va face în urma solicitării de către persoanele interesate a unui certificat de nomenclatură stradală, care se va emite în regim de urgență (max. 2 zile) de către Primăria Oradea. Pentru aceasta cetățenii trebuie să depună o cerere, însoțită de următoarele documente:

- Copia actului de identitate sau a CUI-ului în cazul agenților economici;

- Copie după extrasul de Carte Funciară; în cazul blocurilor de locuințe este necesară Coala Funciară Colectivă a blocului;

- Plan de amplasament, topografic sau cadastral; acest act nu este necesar pentru blocurile de locuințe;

- Dovada achitării taxei de 10 lei.

Această decizie a Consiliului Local a fost luată în vederea identificării cu ușurință a imobilelor, prioritate necesară în acțiunile de salvare a vieții oamenilor aflați în situații de urgență, de către echipaje ale ambulanței, SMURD, pompieri etc.

Ataşat găsiţi Anexele hotărârii, cu specificaţiile privind dimensiunile şi conţinutul plăcuţelor.

 

 

Fișiere - S-a prelungit termenul pentru montarea numerelor administrative pe imobile

Comentarii

Bugetare Participativa
Twitter
Camera web
Harta Oradiei
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Partener de cultura