Trimite unui prieten

Zilele Culturii Maghiare la a doua ediție, 15-16 septembrie

Marti , 11 Septembrie 2018, 13:01

Exportă PDF - Zilele Culturii Maghiare la a doua ediție, 15-16 septembrie Tipărește pagina - Zilele Culturii Maghiare la a doua ediție, 15-16 septembrie Trimite unui prieten - Zilele Culturii Maghiare la a doua ediție, 15-16 septembrie
Zilele Culturii Maghiare la a doua ediție, 15-16 septembrie

Azi, 11 septembrie 2018, Mihai Jurca, directorul Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, împreună cu Zatykó Gyula, reprezentantul Asociației Sfântul Ladislau, au susținut o conferință de presă privind cea de-a doua ediție a evenimentului Zilele Culturii Maghiare, care va avea loc în perioada 15-16 septembrie și care face parte din seria evenimentelor dedicate celor mai importante comunități din Oradea.

„Ca și anul trecut, evenimentul vine să prețuiască cumva contribuția pe care comunitatea maghiară o are în Oradea, aportul acesteia și să prețuiască valorile și tradițiile acestei comunități", a spus Mihai Jurca, directorul APTOR, în deschiderea conferinței.

Comunitatea maghiară din Oradea este cu siguranță cea mai numeroasă minoritate locală, având o contribuție importantă asupra istoriei orașului și fiind și o comunitate caracterizată de un sentiment puternic al responsabilității civice și de o prezență activă în viața orașului Oradea. Astfel, acest sfârșit de săptămână aduce la Cetatea Oradea a doua ediție a evenimentului Zilele Culturii Maghiare, un eveniment dedicat specificului și tradițiilor culturii maghiare.

 „Anul trecut, fiind la prima ediție, nu am avut un număr foarte mare de participanți, însă eu cred că orice început are o continuare mai bună. Anul acesta am încercat să construim, așa cum a spus și dl Jurca, un program corect, am încercat să alegem formații de prestigiu care pun în valoare cultura și folclorul maghiar", a spus dl Zatykó Gyula.

Timp de două zile, în Cetatea Oradea ne vom bucura împreună de o serie de activități specifice culturii și comunității maghiare, dar și de concerte oferite de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști din Ungaria și din țară. Evenimentul aduce în fața publicului și un târg de artizani și produse tradiționale maghiare, dansuri cu specific maghiar, și bineînțeles, delicioasele preparate culinare.

Nu am uitat nici de cei mici, care sunt așteptați sâmbătă și duminică cu o serie de activități creative. Marea surpriză pentru copii este spectacolul oferit de trupa Alma din Ungaria, duminică, de la ora 13:00. De asemenea, Teatrul pentru copii Fogi - Fogi gyermekszínház va susține în ambele zile spectacolul Süsü, Dragonul - Süsü, a sárkány, spre încântarea celor mici.

Zilele Culturii Maghiare vor aduce în fața publicului artiști importanți din Ungaria cum ar fi Hobo, care va urca pe scenă sâmbătă, de la ora 21:00, sau Rackajam și Hooligans, trupe care vor anima atmosfera duminică seara, de la ora 19:00, respectiv 20:00.

Activități și distracție

Evenimentul va aduce în Cetate numeroase produse tradiționale maghiare, meșteri populari și produse artizanale, până la preparate culinare delicioase.

Cei prezenți la eveniment se vor putea bucura de spectacole de muzică și dans popular cu specific maghiar, alături de ansambluri de artiști de toate vârstele. Totodată, sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 19:00, vom avea parte de un moment artistic deosebit oferit de Kolozsvári Operettissimo együttes - Opereta maghiară din Cluj, iar duminică, 16 septembrie, de la ora 18:00, Ansamblul Artistic Profesionist Mureșul va acapara scena evenimentului într-un spectacol de neratat.

Evenimentul se va desfășura în partea din față a curții principale a Cetății Oradea, unde vor fi amplasate standurile pentru artizani și producători, zona de mâncare și scena.

Evenimentul este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR), cu sprijinul Primăriei Oradea, al Muzeului orașului Oradea - complex cultural și al Asociației Sfântul Ladislau.

Parteneri media: PluszFm, Radio Transilvania.

Prezentat de: Staropramen.

 

Programul Zilelor Culturii Maghiare


Sâmbătă 15 septembrie

10:00-22:00 Târgul meșterilor populari și al producătorilor din Valea Ierului

10:00-19:00 Ateliere pentru copii

10:00-16:00 Jocuri tradiționale de lemn

14:00-15:00 Süsü, Dragonul - Süsü, a sárkány (Teatrul pentru copii Fogi - Fogi gyermekszínház) - scena teatrului de vară

19:00-20:00 Opereta maghiară din Cluj - Kolozsvári Operettissimo együttes - scena mare

21:00 Concert Hobo - scena mare

Duminică 16 septembrie

10:00-22:00 Târgul meșterilor populari și al producătorilor din Valea Ierului

10:00-18:00 Ateliere pentru copii

10:00-11:00 Süsü, Dragonul - Süsü, a sárkány (Teatrul pentru copii Fogi - Fogi gyermekszínház) - scena teatrului de vară

12:00-18:00 Jocuri tradiționale de lemn

13:00-14:00 Spectacol Alma - scena teatrului de vară

18:00-19:00 Ansamblul Artistic Profesionist Mureșul - scena teatrului de vară

19:00-20:00 Concert Rackajam - scena mare

20:00 Concert Hooligans - scena mare

Intrarea este liberă!

 

 

Romania 100
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Camera web
Harta Oradiei
Harta intravilan
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert