Târgul de Paști Oradea
Cetatea Oradea Piata Emanuil Gojdu 41, OradeaCetatea Oradea va îmbrăca în perioada 11 – 21 aprilie haine de primăvară și va deveni punctul de atracție al sărbătorilor pascale, atât prin multitudinea de activități pentru copii și familii, cât și prin diversitatea de bunătăți și produse locale. Timp de 11 zile ne vom bucura, cu mic, cu mare de mâncăruri gustoase, jocuri și activități educative pentru copii, ateliere de încondeiat ouă, țesut, tâmplărie, pictură, pictură pe ipsos și pictură pe față, scenete de teatru, activități sportive și căsuțe cu cadouri inspirate pentru toată lumea. Programul ediției 2025 a Târgului de Paști Oradea este bogat în activități tematice, dar și în ceea ce privește jocurile și activitățile de divertisment pentru cei mici și mari. Programul zilnic și lista completă a activităților târgului vor putea fi consultate pe pagina de Facebook: @targuldepastioradea și pe site-ul targuldepastioradea.ro Târgul de Paști Oradea este un eveniment organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea. Partenerii acestei ediții: Centrul de Cultură al Județului Bihor, Direcția de Asistență Socială Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Palatul Copiilor Oradea, International School of Oradea. Intrarea este liberă! Programul Târgului de Paști Oradea 11 aprilie, vineri Programul târgului: 16:00-21:00 16-20 Atelier de tâmplărie – ateliere meșteșugărești 16-18 Atelier împâslire a lânii – ateliere meșteșugărești 16-19 „Mânuțe creative” – expoziție organizată de Direcția de Asistență Socială Oradea 16-19 Hop around the world – International School of Oradea 16-17 Întâlnire cu Iepurașul 16-17 Baby Yoga 17-18 Pictează Oul Gigantic – atelier distractiv 17-18 Atelier încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 17-18 Baloane modelate 17-20 Pictură pe față 17-20 Pictură pe figurine de ipsos 17-20 Jocuri interactive cu obiecte de lemn pentru copii și adulți 18-19 Atelier dulgherit – Centrul de Cultură al Județului Bihor 18-19 Pictură pe față 18-19 Întâlnire cu Iepurașul 19-20 Ateliere de creație cu nisip kinetic 20-21 Pictură pe față 12 aprilie, sâmbătă Programul târgului: 12:00-21:00 12- 20 Atelier de tâmplărie – ateliere meșteșugărești 12-13 Atelier de țesături – Centrul de Cultură al Județului Bihor 12-15 Târgul Direcției de Asistență Socială Oradea 12-15 Hop around the world – International School of Oradea 12-16 Pictură pe figurine de ipsos 12-16 Pictură pe față 12-16 Jocuri interactive cu obiecte de lemn pentru copii și adulți 13-14 Întâlnire cu Iepurașul 13-14 Pictează Oul Gigantic – Atelier distractiv 13-14 Atelier încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 14-17 Egg Hunt 15-18 Atelier împâslire a lânii – Ateliere meșteșugărești 15-16 Atelier de mărgelit – Centrul de Cultură al Județului Bihor 16-17 Întâlnire cu Iepurașul 16-17 Baby Yoga 16-17 Spectacol de teatru – Profu’ Trăsnit cu Șerban Borda 16-20 Activități sportive – fotbal 16-20 Atelier de modelare a lutului – Ateliere meșteșugărești 17-18 Atelier încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 17-19 Baloane modelate 18-19 Atelier de dulgherit – Centrul de Cultură al Județului Bihor 18-19 Întâlnire cu Iepurașul 19-20 Ateliere de creație cu nisip kinetic 20-21 Picturi pe față 13 aprilie, duminică Programul târgului: 12:00-21:00 12- 20 Atelier de tâmplărie – ateliere meșteșugărești 12-16 Pictură pe figurine de ipsos 12-16 Pictură pe față 12-16 Jocuri interactive cu obiecte de lemn pentru copii și adulți 12-16 Atelier împâslire a lânii – ateliere meșteșugărești 13-14 Atelier încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 13-14 Întâlnire cu Iepurașul 13-14 Pictează Oul Gigantic – Atelier distractiv 13-14 Spectacol teatru- ȘȘȘȘT! Silent Comedy cu Șerban Borda 15-16 Atelier de dulgherit – Centrul de Cultură al Județului Bihor 16-20 Activități sportive – fotbal 16-17 Întâlnire cu Iepurașul 16-17 Baby Yoga 16-20 Atelier de modelare a lutului – Ateliere meșteșugărești 16-20 Ateliere pictură pe sticlă și pânză 17-19 Baloane modelate 17-18 Atelier încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 18-19 Întâlnire cu iepurașul 18-18.30 Pricesne – Centrul de Cultură al Județului Bihor 20-21 Ateliere de creație cu nisip kinetic 14 aprilie, luni Programul târgului: 16:00-21:00 16-17 Întâlnire cu iepurașul 16-20 Atelier de tâmplărie – ateliere meșteșugărești 16-17 Atelier încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 16-18 Spune nu drogurilor! – Inspectoratul de Poliție Județean Bihor 16-18 Ouă de Paște, colaj pe carton cu semințe și flori – Copilărie printre ierburi 16-17 Baby yoga 16-18 Atelier împâslire a lânii – ateliere meșteșugărești 16-19 Atelier Origami – Asociația Română de Qigong Falun Dafa România 17-18 Pictează Oul Gigantic 17-18 Atelier încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 17-20 Picturi pe față 17-20 Pictură pe figurine de ipsos 17-20 Jocuri interactive cu obiecte de lemn pentru copii și adulți 17:30- 19:00 Spectacol de teatru – Trupa APRENTIS – Profesor Coordonator Otilia Olah – Palatul Copiilor Oradea 17:30- 19:00 Instrumente Muzicale Tradiționale – Profesor coordonator Paul Sala – Palatul Copiilor Oradea 18-19 Întâlnire cu Iepurașul 19-20 Ateliere de creație cu nisip kinetic 19-20 Baloane modelate 20-21 Picturi pe față 15 aprilie, marți Programul târgului: 16:00-21:00 16-17 Întâlnire cu iepurașul 16-17 Picturi pe față 16-20 Atelier de tâmplărie – ateliere meșteșugărești 16-18 Atelier de educație rutieră – Inspectoratul de Poliție Județean Bihor 16-17 Baby yoga 16-20 Atelier Origami- Asociația Română de Qigong Falun Dafa România 16-17 Atelier țesături – Centrul de Cultură al Județului Bihor 16-18 Atelier de modelare a lutului – ateliere meșteșugărești 17-18 Pictează Oul Gigantic 17-18 Atelier încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 17-20 Pictură pe figurine de ipsos 17-19 Borcanul cu grâu – Copilărie printre ierburi 17-20 Picturi pe față 17-20 Jocuri interactive cu obiecte de lemn pentru copii și adulți 18-19 Întâlnire cu iepurașul 18-19 Atelier de mărgelit – Centrul de Cultură al Județului Bihor 18-19 Atelier împletituri – Centrul de Cultură al Județului Bihor 20-21 Atelier de colorat 16 aprilie, miercuri Programul târgului: 12:00-21:00 16-17 Întâlnire cu iepurașul 16-17 Atelier de creație 16-20 Atelier de tâmplărie – Ateliere meșteșugărești 16-17 Baby yoga 16-17 Atelier țesături – Centrul de Cultură al Județului Bihor 16-19 Atelier împâslire a lânii – ateliere meșteșugărești 16-18 Săculețul cu comori – Copilărie printre ierburi 17-18 Atelier încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 17-18 Pictează Oul Gigantic 17-18 Spectacol teatru- Scufița Rosie