Expoziția de fotografie „Aufarbeitung. RDG și România în cultura memoriei”

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și   Ambasada Republicii Federale Germania în România anunță deschiderea expoziției de fotografie „Aufarbeitung. RDG și România în cultura memoriei”, care va avea loc joi, 21 noiembrie 2024, începând cu ora 12.00, la Muzeul Orașului Oradea (P-ța Emanuil Gojdu nr. 39-41). Formată din 30 de panouri menite să creeze o experiență vizuală inedită, expoziția foto-documentară analizează felul în care regimul comunist este receptat și analizat în cele două țări la 35 de ani de la transformările politice și structurale din Europa Centrală și de Est. Proiectul a fost realizat de Ambasada Germaniei împreună cu IICCMER și Fundaţia Federală pentru Reevaluarea Dictaturii SED, în colaborare cu Goethe-Institut, centrele culturale germane și numeroase alte organizații partenere române și germane, cu sprijinul Agenţiei Naționale de Presă AGERPRES. Expoziţia este dedicată marcării, în anul 2024, a căderii Zidului Berlinului şi a Revoluţiei din România din 1989. Expoziția itinerantă a fost programată să fie expusă în 10 orașe din România, în București, Brașov, Sibiu, Râmnicu Sărat, Ștefănești, Craiova, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și, respectiv, Oradea. Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 2 decembrie 2024, de marți până duminică, între orele 9.00-17.00. Elevii și profesorii interesați se pot programa pentru lecții deschise în cadrul expoziției, susținute de dr. Cristina Liana Pușcaș, muzeograf la secția Muzeul Orașului Oradea, la numărul de telefon 0771 741 331.

Serie de evenimente România ne Unește

România ne Unește

Oradea Arena 24 Traian Blajovici, Oradea, Bihor, România

Cel mai popular spectacol de muzică folclorică din Bihor aduce pe scenă tradiții autentice românești în interpretarea celor mai îndrăgiți interpreți ai momentului, cu ocazia zilei naționale.

POLO PE APĂ | Champions League 2024/25, Grupa A, Etapa 6 | CSM Oradea vs Steaua București | Bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea

Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, Al. Strandului, 5, Oradea, Bihor, România

CSM Oradea susține cel de-al 10-lea meci oficial în cupele europene pe parcursul sezonului competițional 2024/25. După ce s-a confruntat cu echipe din Turcia, Germania, Grecia, Italia și Serbia, roș-albaștrii joacă cu o altă reprezentantă a României pe plan european. Formația antrenată de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu primește vizita echipei Steaua București, campioana en-titre a României și o formație cu prezențe obișnuite pe parcursul ultimilor ani în grupele Champions League. Confruntarea dintre CSM Oradea și Steaua București se desfășoară miercuri (04.12.2024), ora 20:00, la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea. Jocul face parte din programul etapei a 6-a, ultima din faza grupelor principale. Accesul publicului se face pe bază de bilet, costul unuia fiind de 20 lei pentru adulți, respectiv 5 lei pentru elevi. Bilete se comercializează prin intermediul platformei Eventbook.ro, respectiv la casa de bilete CSM Oradea de la bazin. Va fi a 3-a întâlnire directă între CSM Oradea și Steaua București în sezonul competițional 2024/25. Primele două s-au desfășurat în fieful militarilor, acestea desfășurându-se pe parcursul lunii Octombrie anul curent.

RON20
CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut