Trimite unui prieten

Ambasadorul Franței în România, în vizită la Primăria Oradea

Joi , 16 Iunie 2022, 15:18

Exportă PDF - Ambasadorul Franței în România, în vizită la Primăria Oradea Tipărește pagina - Ambasadorul Franței în România, în vizită la Primăria Oradea Trimite unui prieten - Ambasadorul Franței în România, în vizită la Primăria Oradea
Ambasadorul Franței în România, în vizită la Primăria Oradea

Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a primit astăzi vizita Ambasadorului Franței în România, Excelența Sa Laurence Auer. La întâlnire au participat și prefectul județului, Dumitru Țiplea, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal și deputatul Rozalia Biro, președinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților. Diplomatul și-a exprimat aprecierea față de modul în care administrația publică locală a transformat orașul, dar și vizavi de felul în care reușește să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea acestuia.

Întâlnirea a oferit participanților prilejul de a discuta cu privire la importanța unei colaborări între partea română și cea franceză, iar edilul a vorbit despre ritmul accelerat de dezvoltare al orașului, posibil cu ajutorul banilor europeni.

„Trebuie să recunoaștem că fără fonduri europene nu am fi reușit să dezvoltăm orașul la un asemenea nivel. Au fost investite, în ultimii ani, peste 600 de milioane de euro în infrastructură, mobilitate urbană, sănătate, transport ș.a. și s-a pus accent pe partea economică, astfel că au fost realizate patru parcuri industriale, care ocupă o suprafață totală de aproximativ 250 de hectare, în cadrul cărora au fost create peste 10.000 de locuri de muncă. Noi, ca administrație publică locală, avem o colaborare foarte bună cu Camera Franceză de Comerț și Industrie în România și, de asemenea, ne înfrățim cu un mic oraș din Franța - Ceyrat, după numele căruia am denumit și o stradă din oraș. Ne dorim ca în viitor să deschidem un centru româno-francez la Oradea, iar o posibilă locație pentru acesta ar putea fi Palatul Episcopal Greco-Catolic, care va fi complet restaurat și în interior, în următorii doi ani'', a precizat Florin Birta.

S-a pus accentul, de asemenea, pe proiectele de dezvoltare a județului, vicepreședintele Consiliului Județean, Călin Gal, menționând că se are în vedere o infrastructură rutieră modernizată care ar duce și la creștere economică. În același context, el a precizat că, în Bihor, prind deja contur 5 parcuri industriale, care ar putea reține forța de muncă în zonele respective.

Prezent la întâlnire, prefectul Dumitru Țiplea a punctat cele două mari proiecte de infrastructură care privesc Oradea și Bihorul, respectiv drumul expres ce va lega orașul nostru de Arad, precum și modernizarea căii ferate dintre Cluj-Napoca și Episcopia Bihor. Țiplea a menționat și faptul că autoritățile județene vor ca Bihorul să devină cel mai curat județ din România.

Ambasadorul Franței în România și-a manifestat dorința de a intermedia o legătură între companiile din țara pe care o reprezintă cu autoritățile locale, în vederea unor colaborări viitoare pe diferite proiecte.

„Este pentru prima dată când mă aflu la Oradea, dar la București am auzit numai lucruri bune despre orașul d-voastră, care reprezintă un model în ceea ce privește modul în care reușiți să puneți în valoare clădirile istorice. Ceea ce ne dorim este să aducem investitori francezi în Oradea, pentru a afla oportunitățile pe care le au de a-și dezvolta afaceri aici. De asemenea, ne dorim să înlesnim colaborări viitoare cu oameni pregătiți, care ar putea să contribuie cu know-how-ul lor la proiectele pe care le aveți în plan. Foarte important este să avem o colaborare bună și cu Universitatea de aici, ai cărei absolvenți ar putea să fie angajații de mâine ai celor care vor să investească la Oradea", a precizat Excelența Sa Laurence Auer.

Oficialul a adus în discuție și aderarea României la Spațiul Schengen, precizând că se fac eforturi uriașe de susținere a țării noastre. Cu ocazia prezenței sale în orașul nostru, ES Laurence Auer va susține și o conferință despre viitorul Europei la Universitatea Oradea.

 

 

Galeria foto - Ambasadorul Franței în România, în vizită la Primăria Oradea

Refugiati
Situatie Covid
Serviciul 112
Consultare plan de actiune
Consultare strategie integrata
Consultare plan mobilitate
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Harta Oradiei
Harta intravilan
Inchiriere locuinta
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Nufarul1
Guvernare transparenta
Reducerea birocratiei
POCA2
Valorificarea energiei geotermale
Revitalizarea urbana la nivelul Municipiului Oradea
Reabilitarea, restaurarea si refunctionalizarea zidurilor Cetatii Oradea
Scoala Dacia
Gimnaziala 11
ROHU 421
Proiect Traian Vuia
Proiect Ambulator