Știri

aprilie 20, 2018

Share:

20 aprilie, o zi istorică: 99 de ani de administraţie românească în Oradea

news-image

Primăria municipiului Oradea, în colaborare cu Garnizoana Oradea, a organizat azi, 20 aprilie, o serie de manifestări dedicate aniversării a 99 de ani de la intrarea în Oradea la 20 aprilie 1919 a armatei române, conduse de generalul Traian Moşoiu.

Manifestările au început cu o slujbă religioasă de comemorare a eroilor, la Biserica cu Lună, după care alaiul format din oficialități s-a îndreptat către statuia Generalului Traian Moşoiu, unde primarul Ilie Bolojan le-a vorbit celor prezenţi despre semnificaţia şi importanţa zilei de 20 aprilie pentru orădeni. La manifestare au mai fost prezenţi viceprimarii Florin Birta şi Mircea Mălan, precum şi prefectul Ioan Mihaiu.

Primarul Ilie Bolojan s-a adresat celor prezenți: „În fiecare an, la 20 aprilie, ne întâlnim la statuia lui Traian Moșoiu pentru a marca un eveniment major al istoriei noastre, eliberarea orașului Oradea de trupele armatei române conduse de generalul Traian Moșoiu. Acum 99 de ani, într-o zi de sărbătoare, armata română condusă de generalul Traian Moșoiu intra în Oradea dinspre Cluj, fiind întâmpinată încă de la intrarea în oraș de primarul Rimler Karoly și de avocatul Aurel Lazăr. Se cuvine în aceste momente să ne aducem aminte cu respect de toți cei care și-au adus contribuția la înfăptuirea Marii Uniri, dar și de cei care s-au jerfit pe câmpul de luptă. Am avut conducători care au știut să ia decizii în momentele importante ale istoriei. Nu putem să nu-l amintim pe Ionel Brătianu, Regele Ferdinand și Regina Maria, să-i pomenim cu recunoștință pe conducătorii armatei române, pe mareșalul Alexandru Averescu, pe Mareșalul Constantin Prezan, pe generalul Traian Moșoiu. Armata română a fost întâmpinată la 20 aprilie 1919 în centrul orașului de cei doi ierarhi: episcopul ortodox Roman Ciorogariu și episcopul greco-catolic Radu Demetriu. Sper ca, anul viitor, să ridicăm în cinstea acestora două statui, una în fața Bisericii cu Lună și una în fața Catedralei Sf. Nicolae. De asemenea, dorim să ne aducem contribuția la reabilitarea casei marelui om politic român Iuliu Maniu. E important ca prin faptele noastre să facem ceva pentru acest pământ, să ne facem cu toții datoria acolo unde suntem! La mulți ani, Oradea! La mulţi ani, România! Dumnezeu să aibă în pază țara noastră!”

Despre semnificaţia istorică a acestei zile a vorbit şi col. (r.) Grigore Bartoş, care și-a început discursul cu un citat din Mihai Eminescu care spunea: „Iubesc poporul român necondiționat!”

„Să ne bucurăm că am ajuns să sărbătorim anul Centenarului și să ne amintim de cuvintele lui Gheorghe Pop de Băsești când a văzut înfăptuită unirea: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace că am văzut slobozirea neamului meu!” Rolul conducătorilor de atunci a fost unul colosal, dar și modelul de conduită a poporului a fost unul exemplar. Familia regală a dat un exemplu de comportament, de aceea poporul român a iubit-o”, a spus colonel (r) Grigore Bartoș în discursul său.

Manifestările s-au încheiat cu un recital de cântece patriotice susținut de Corul Traian Moșoiu, după carea a urmat depunerile de coroane şi jerbe de flori la statuia generalului Traian Moşoiu de către reprezentanţii instituţiilor locale și defilarea detașamentului de onoare.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut