Știri

martie 05, 2015

Share:

Acţiuni ale poliţiştilor locali pe linie de circulaţie rutieră

news-image

În perioada 23.02.2015- 03.03.2015, poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Oradea, în paralel cu monitorizarea aspectelor legate de respectarea legalităţii privind ordinea şi liniştea publică, control comercial şi protecţia mediului, au intensificat acţiunile de verificare a conducătorilor auto care nu respecta prevederile H.G. 1391 din 2006 şi ale O.U.G. 195/2002, republicată şi actualizată.

Astfel, au fost aplicate 92 sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care nu au respectat semnificaţia indicatorului rutier „ACCES INTERZIS”, aceştia fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de 8.677 lei, iar 151 de conducători auto au fost surprinşi în timp ce au oprit voluntar autovehiculul, aflându-se în raza de acţiune a indicatorului rutier „OPRIREA INTERZISĂ”, aplicându-se amenzi în valoare de 15.502 lei. Alţi 68 conducători auto au fost surprinşi în timp ce au oprit voluntar autovehiculul pe trecerile de pietoni sau în staţiile mijloacelor de transport în comun, aplicându-se amenzi în valoare de 7.117 lei.

Prin urmare, au fost aplicate un număr de 311 sancţiuni contravenţionale în valoare de 31.297 lei.

Pe viitor, poliţiştii locali vor continua verificările pe linie de circulaţie, vizaţi fiind conducătorii auto care nu respectă semnificaţia indicatoarelor rutiere (oprirea interzisă, staţionarea, parcarea şi accesul interzis), sau cei care încalcă normele legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, precum şi pietonii, bicicliştii şi vehiculele cu tracţiune animală, conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată şi actualizată.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut