Știri

mai 02, 2023

Share:

Conferințele Dilema veche la Oradea, a doua ediție

news-image

Între 11 și 13 mai, de joi până sâmbătă, vor avea loc la Oradea „Conferințele Dilema veche”. Patronate de cea mai citită revistă de cultură din România, „Conferințele Dilema veche” se vor afla pentru a doua oară la Oradea, propunând publicului o serie de 6 evenimente desfășurate pe parcursul a trei seri, începând cu ora 18.00, la Sinagoga Neologă Sion.

Tema care reunește evenimentele culturale de la Oradea este „Ce-au fost și ce-au ajuns. Despre mărire și decădere în istorie”. Explicația temei este următoarea:

„Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „ce-am fost și ce-am ajuns”; uneori și în varianta despre alții, „ce-au fost și ce-au ajuns”. Este un fel de scurtă meditație oftată cu privire la măreția de altădată și precaritatea prezentului. Ideea creșterii și descreșterii tuturor lucrurilor de pe lumea aceasta nu este, bineînțeles doar a noastră. O găsim în Vechiul Testament, ba chiar o găsim și în surse anterioare. Totuși, noi românii avem un anumit primat în istoria lungă a acestui gînd. Nicolae Iorga observa că primul istoric care a povestit istoria unui imperiu în acești termeni, de creștere și descreștere, adică într-un fel dramaturgic, a fost Dimitrie Cantemir, cu a sa „Historia Incrementorum atque Decrementorum Aulae Othomanicae” scrisă între 1714 și 1716. Astăzi, e aproape un clișeu să poveștești istoria unui imperiu după ideea creșterii și descreșterii. La începutul secolului al XVIII-lea, pare-se, nu era. Revendicăm, așadar, o anume preemțiune în materie și nu e de mirare, căci „ce-am fost și ce-am ajuns” ne aste atît de propriu nouă, românilor, care atît de des ne plîngem singuri de milă.

Cum spun, „ce-am fost și ce-am ajuns” nu e doar un suspin. Este un instrument de lucru. Este, cum s-ar spune astăzi, o „grilă de lectură”. Și cel mai adesea ne-o aplicăm nouă înșine.

Această ediție a Conferințelor „Dilema veche”, găzduită de prietenii noștri din Oradea, face acest exercițiu. Cu precizarea că „ce-am fost și ce-am ajuns” poate fi foarte bine și observația unei creșteri, nu doar a unei căderi, atacăm tema din cît mai multe puncte de vedere, așa cum v-am obișnuit deja”, transmite Sever Voinescu, redactor șef Dilema veche.

În ordinea în care se vor prezenta publicului, invitații Conferințelor de la Oradea sunt: istoricul Cosmin Popa, teologul și diplomatul Bogdan Tătaru-Cazaban, istoricul Mihai-Răzvan Ungureanu, profesorul de drept Valeriu Stoica, muzicianul Ovidiu Pintilie. Moderatorul evenimentelor din program va fi, ca de fiecare dată, Sever Voinescu, cel care va susține și ultima conferință a celor trei seri.

Formatul evenimentului include cinci conferințe urmate de dialoguri publice și un recital de chitară.

Programul complet:

Joi 11 mai, Sinagoga Neologă Sion

18.00 Cosmin Popa, conferință
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei sau De ce au (și) rușii o relație complicată cu adevărul
19.30 Bogdan Tătaru-Cazaban, conferință – „Adame, unde ești?” Imagini și simboluri ale căderii omului

Vineri, 12 mai, Sinagoga Neologă Sion
18.00 Mihai-Răzvan Ungureanu, conferință – Bătaia cea ruptă din Rai.
Note despre violența din societatea moldovenească în vremea Regulamentului Organic
19.30 Valeriu Stoica, conferință – Despre continuitate în și între mărire și decădere

Sâmbătă 13 mai, Sinagoga Neologă Sion
18.00 Sever Voinescu, conferință – Cultura română de la minorat la majorat. Responsabilitatea publicului
19.30 Ovidiu Pintilie – Recital de chitară

„Conferințele Dilema veche” sunt un proiect inițiat de Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC) și organizat împreună cu revista Dilema veche, Primăria Municipiului Oradea și Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune.

Partener: Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut