Știri

octombrie 02, 2015

Share:

Dans, muzică şi flori de Ziua Vârstnicilor

news-image

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, ieri Administraţia Socială Comunitară Oradea, ca în fiecare an, a adus un omagiu părinţilor şi bunicilor noştri.

În acest sens, ASCO, în colaborare cu Colegiul Tehnic Transilvania, a pregătit o masă festivă pentru 100 de persoane de vârsta a treia. La festivitate au participat d-na deputat Florica Cherecheş, d-l deputat Ioan Cupşa, d-na director Arina Moş şi d-na director adjunct al ASCO, Ioana Mihaela Florea. Evenimentul a debutat cu un moment artistic, dansurile populare realizate de Dansatorii din Botean, coordonaţi de d-na Aurelia Sălăjan, dând startul petrecerii.
În deschidere, Arina Moş, directorul ASCO, şi-a exprimat bucuria că poate să participe în calitate de gazdă şi în acest an, la acest eveniment, mândria de a-i avea printre noi pe cei care reprezintă un model de viaţă. “Este ziua dedicată dumneavoastră, părinţilor şi bunicilor noştri, un minunat prilej de a vă transmite aprecierea şi respectul nostru pentru modelele de viaţă, de familie pe care ni le oferiţi, de la dumneavoastră am învăţat tot ceea ce ştim, dumneavoastră vă datoram tot ceea ce suntem şi pentru că, în ciuda vârstei şi problemelor de sănătate aveţi grijă de familii, înconjurându-le cu multă dragoste sufletească.

La finalul discursului le-a urat un sincer şi călduros „La mulţi ani!”

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut