Pentru combaterea insectelor care creează disconfort (țânțari, muște etc.), în stadiul de adult și larvar, Primăria Municipiului Oradea anunță că, în luna mai 2025, se vor desfășura, prin tratament la sol, acțiuni de dezinsecție în zonele publice, spațiile verzi și cursurile de apă de pe raza municipiului. Totodată, vor fi aplicate tratamente fitosanitare arborilor din Oradea, conform următorului calendar, în funcție de condițiile meteo:
Produsele utilizate pentru dezinsecție sunt:
Ambele produse sunt avizate de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xi și Xn de toxicitate și sunt incluse în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană.
Recomandăm cetățenilor să evite apropierea de utilajele care pulverizează substanțele insecticide și să nu rămână în raza de acțiune a acestora, pentru a preveni eventuale incidente.
În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, lucrările vor fi reprogramate și vom anunța noul calendar prin intermediul presei.
Etichete:
mai 06, 2025
Primăria Oradea anunță că în perioada 8-12 mai 2025 se va închide provizoriu circulația rutieră pe strada Gheorghe Doja în zona pasajului CFR în vederea...
mai 07, 2025
Direcția de Asistență Socială Oradea anunță că în perioada 26.05.2025 – 13.06.2025 va avea loc sesiunea de înscriere a copiilor nou veniți la creșă pentru...