Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, vineri, 30.09.2016, Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO), ca în fiecare an, i-a sărbătorit pe părinţii şi bunicii noştri.
În acest sens, ASCO, în colaborare cu Colegiul Tehnic Transilvania, a pregătit o masă festivă pentru 100 de persoane de vârsta a treia şi le-au acordat, în semn de recunoştinţă, o floare şi un tichet valoric de 100 de lei.
Evenimentul s-a desfăşurat la Colegiul Tehnic Transilvania într-o atmosferă de sărbătoare, startul petrecerii fiind dat de Trupa „Dansatorii din Botean”. Solista grupului a fost d-na Adriana Hexan Popa. Coordonaţi de dna Aurelia Sălăjan, grupul de dansatori şi cântăreţi a încântat auditoriul cu un minunat moment artistic.
În deschidere, dna. Arina Moş, directorul ASCO, şi-a exprimat bucuria că poate să participe, în calitate de gazdă, la acest eveniment şi mândria de a-i avea printre invitaţi pe cei care reprezintă un model de viaţă. „Este un minunat prilej să sărbătorim împreună această zi, care vă este dedicată şi vă transmit întreaga apreciere şi respectul pentru modelele de viaţă pe care ni le oferiţi”. La finalul discursului, directorul ASCO le-a urat un sincer şi călduros „La mulţi ani!” şi le-a mulţumit celor care au dat o mână de ajutor în organizarea evenimentului, respectiv firmei Selgros şi Fundaţiei Neagu Elena.
Prezent la eveniment, viceprimarul Florin Birta a mulţumit celor prezenţi pentru interesul pe care aceştia îl manifestă faţă de problemele comunităţii orădene şi pentru rolul lor activ în administraţia locală de-a lungul anilor. „Încercăm şi credem că şi reuşim, în mare parte, an de an, să aducem acel plus de care aveţi nevoie, dumneavoastră datorându-vă ceea ce suntem. În numele administraţiei locale, vă doresc multă sănătate şi numai bucurii”, a încheiat viceprimarul Birta.
octombrie 03, 2016
Oradea se pregăteşte să-şi îmbrace săptămâna viitoare, miercuri, 12 octombrie 2016, straiele de sărbătoare, pentru a marca alături de orădeni Ziua Oraşului Oradea.Astfel, se va...
octombrie 03, 2016
Începând din această noapte, 4 octombrie ora 00.00, până în data de 10 octombrie ora 00.00, circulaţia rutieră în Piaţa Unirii (între Primărie şi intersecţia...