Lucrările de restaurare a fațadei principale a Casei Róth au fost finalizate la începutul acestei săptămâni.
Imobilul de pe strada Vasile Alecsandri nr. 3, cunoscut sub denumirea de Casa Róth, a fost proiectat de arhitectul Mende Valér și edificat în anul 1912, având destinația actuală de locuințe și spații comerciale la parter. Casa Róth se află în continuarea Palatului Moskovits și dispune de trei etaje şi mansardă, fiind valoroasă din punct de vedere architectural și reprezentativă pentru stilul secession orădean.
În cadrul proiectului de reabilitare au fost realizate următoarele lucrări: desfacerea tencuielilor ce nu au aderență cu peretele, curățirea suprafețelor de cărămidă decapate de tencuieli, reparații tencuieli exterioare, repararea și finisarea ancadramentelor, reabilitarea acoperișului, repararea jgheaburilor și burlanelor, repararea ferestrelor și a porții de acces după modelul original, desfacerea cablurilor montate de pe fațade, demontarea signalisticii, urmând a se finaliza refacerea calcanului.
Valoarea investiției este de 205.477,35 lei fără TVA, durata de realizare fiind de 12 luni. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 12.01.2018.
Lucrările de restaurare au fost realizate în cadrul Programului Multianual pentru Reabilitare Fațade, restaurarea fiind executată de S.C.Conpila S.R.L. Oradea.
Prin programul de reabilitare a fațadelor clădirilor din centrul istoric, Primăria Municipiului Oradea are în vedere scoaterea din pericol a imobilelor, punerea în valoare a componentelor structurale, arhitecturale și artistice precum și reintegrarea acestor imobile în circuitul socio-economic și cultural-istoric.
iulie 16, 2018
Conducerea OTL a prezentat azi, 16 iulie 2018, într-o conferință de presă, unul dintre autobuzele second-hand achiziţionate de curând de către societate.Cele 10 autobuze second-hand...
iulie 17, 2018
Municipiul Oradea derulează proiectul de reabilitare a fațadelor clădirii situate pe strada Iosif Vulcan nr. 2, cunoscută sub denumirea de Casa Kolozsváry.În urma licitației a...