Fiind necesară eliberarea domeniului public, în cursul zilei de luni, 18 septembrie 2023, de pe strada Matei Corvin, nr.1 a fost ridicat și transportat pe str. Academiei, nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, autovehiculul marca Opel, de culoare albă, având număr de înmatriculare BH 13 WJU, fiind considerat abandonat, conform prevederilor Legii nr. 421/2002.
În prealabil, proprietarul a fost somat să elibereze domeniul public, somația în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal fiind afișată pe caroserie și comunicată proprietarului, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale.
În măsura în care, în termen de 10 zile de la publicarea prezentului anunț, proprietarul sau deținătorul legal al autovehiculului nu se prezintă în vederea ridicării, acesta trece de drept în proprietatea municipiului Oradea și urmează a fi valorificat în condițiile legii.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, str. Iuliu Maniu, nr. 20, tel: 0359/412.551, de luni până vineri, între orele 08-16.
septembrie 18, 2023
Începând din 19 septembrie 2023, se modifică traseele liniilor de tramvai 4N şi 4 R, după cum urmează:Linia 4N: Nufărul - Cantemir - Universitate -...
septembrie 19, 2023
Având în vedere că se apropie 30 septembrie, termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-lea, Primăria Oradea recomandă contribuabililor să-și...