Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, autorităţile locale au organizat azi, în faţa Primăriei Oradea, o ceremonie militară. Ceremonia a debutat la ora 9.30 cu slujba de sfinţire a drapelului naţional la Biserica cu Lună, urmată apoi de prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă în faţa Primăriei.
La manifestări au participat viceprimarul Mircea Mălan, subprefectul Iulius Delorean, deputații Florica Cherecheș și Ioan Cupșa, consilieri locali şi alte oficialităţi din partea instituţiilor din municipiu.
Alocuţiunile privind semnificaţia Zilei Drapelului Naţional au fost rostite de directorul Muzeului Țării Crișurilor – dl. Aurel Chiriac. Subrefectul Iulius Delorean a transmis celor prezenți mesajul Guvernului României și a lui Gabriel Oprea – prim ministru interimar și Ministru al Afacerilor Interne și Siguranței Naționale.
„Drapelul nu e important doar la evenimentele oficiale, el capătă greutate doar atunci când ne acoperim inimile cu el. Nici un paragraf din Constituție nu te poate obliga să-ți iubești simbolurile naționale, cu acestă iubire ne naștem. Sărbătorind drapelul, sărbătorim defapt ființa noastră intimă, patriotismul echilibrat”, a spus Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor.
Drapelul României a fost apoi înălţat pe catarg, dar nu înainte de sărutarea acestuia de către oficialităţile prezente la ceremonie. În finalul ceremoniei, s-a intonat Imnul Naţional al României şi a avut loc defilarea gărzii de onoare.
iunie 25, 2015
Vineri, 26 iunie 2015, începând cu ora 14.00, în sala festivă ,, Traian Moşoiu ", Primăria municipiului Oradea prin Compartimentul de Stare Civilă, în baza...
iunie 26, 2015
Azi, 26 iunie 2015, a avut loc inaugurarea investiției la centrele de cazare temporară 2 și 3 de pe strada Atelierelor, realizate prin proiectele cu...