Duminică, 31 mai, a apărut pe rețelele de socializare o filmare în care, pe strada Iuliu Maniu, persoane necunoscute scot din portbagajul mașinii deșeuri pe care le aruncă sub o poartă.
Poliția Locală Oradea s-a autosesizat în acest caz, efectuând verificări în vederea identificării persoanelor vinovate și a identificat azi, 3 iunie o persoană de sex feminin, care este vinovată de această acțiune.
Ea a primit o amendă în cuantum de 1000 de lei, în baza Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor publice situate în intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Oradea (HCL 873/2018).
Pe această cale, dorim să încurajăm cetățenii și să le reamintim să nu ezite să ne ceară sprijinul în orice situație în care asistă sau au cunoștință despre săvârșirea unei contravenții sau a oricărei faptei antisociale, la numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale Oradea, 0259 969.
iunie 03, 2020
Miercuri, 3 iunie, Adrian Foghiș, directorul Zonei Metropolitane Oradea a semnat cu firma PORR contractul de execuție a drumului care va lega Calea Aradului de...
iunie 03, 2020
Elevii din clasele 0-XII şi postliceale (până la 21 de ani), vor beneficia în mod gratuit de transport local pe raza municipiului Oradea, pe tot...