A fost semnat contractul de finanțare prin PNRR pentru modernizarea Compartimentului Terapie intensivă neonatală din cadrul Maternității Oradea (Staționar III). Astfel, va crește siguranța actului medical, contribuind la scăderea morbidității și mortalității micilor pacienți vulnerabili. Valoarea totală a proiectului este de 22.194.473,98 lei (fără TVA), finanțarea nerambursabilă fiind de 21.694.784,64 lei (fără TVA).
Proiectul „Extinderea și modernizarea compartimentului de terapie intensivă neonatală, dotarea cu echipamente specifice, amenajarea și dotarea unui centru regional de formare pentru pacienții critici nou-născuți în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor” este implementat de Primăria Oradea, prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Proiectul a fost depus în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor în cadrul PNRR – Componenta C12 – Investiția specifică I2.3a – Secții de terapie intensivă pentru nou-născuți, în primăvara anului trecut.
Prin acest proiect, pe cele patru componente, se va realiza dotarea cu 5 paturi noi de terapie intensivă neonatală, împreună cu aparatura medicală aferentă, dotarea a 5 paturi de terapie intensivă neonatală existente în compartimentul de terapie intensivă neonatală cu aparatură medicală și dotarea compartimentului de terapie intensivă neonatală cu aparatură medicală de screening.
O parte importantă a proiectului o constituie centrul de training și formare în domeniul neonatologiei. Datorită faptului că, la ora actuală, Maternitatea Oradea nu dispune de un astfel de centru, amenajarea și dotarea sa va avea un impact pozitiv asupra formării continue a cadrelor medicale pentru tratarea corespunzătoare a pacienților nou-născuți în stare critică. Centrul va avea o suprafață utilă de 253,12 mp și va fi amenajat la subsolul clădirii Policlinicii (Calea Clujului, nr. 50). Acesta va fi dotat cu trei săli de simulare, o cameră de control și o sală de curs.
De asemenea, este în curs de desfășurare achiziția de proiectare și execuție a lucrărilor, având valoare estimată de 841.980,00 lei fără TVA, data limită de depunere a ofertelor în SEAP fiind 18.03.2024, ora 15:00. Totodată, sunt în curs de pregătire și caietele de sarcini pentru achiziția dotărilor din cadrul acestui proiect.
februarie 22, 2024
În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și...
februarie 23, 2024
Azi a avut loc ceea de-a doua ediție din acest an a evenimentului „Nunta de aur". Cu această ocazie, primarul Florin Birta a felicitat 25...