Campania “PLATEȘTE IMPOZITUL ONLINE ȘI CĂȘTIGĂ O ZI DE DISTRACȚIE LA AQUAPARK NYMPHAEA” – ajunsă la a IX-a ediție, continuă și în anul 2025.
Primăria Oradea va premia și anul acesta persoanele și firmele care vor plăti online taxele și impozitele datorate pe anul 2025 până la data de 31 martie, acordând săptămânal prin tragere la sorți un voucher, constând într-un bilet de grup pentru o zi la Aquapark Nymphaea.
Premiile asigură accesul în aquapark unui grup format din 2 adulți şi 2 copii cu vârsta sub 18 ani, pentru întreaga zi. Alte eventuale cheltuieli din incinta aquapark-ului vor fi suportate de câștigători.
Campania se desfășoară în perioada 13 ianuarie – 31 martie 2025. Prima extragere va avea loc în data de 23 ianuarie 2025.
Condiții de participare. La aceasta campanie vor participa persoanele fizice și juridice care în perioada 13 ianuarie – 31 martie 2025 își plătesc online, prin portalul www.oradea.ro, www.ghiseul.ro sau prin aplicația pentru dispozitive mobile Plata impozite MobilePay din Google Play Store, impozitele pe clădire, teren și/sau auto datorate către bugetul local pentru anul în curs.
Tragerile la sorți și desemnarea premiilor vor fi organizate astfel:
Perioada de campanie Data tragere la sorti 13 – 19 ianuarie 2025 23 ianuarie 2025 20 – 26 ianuarie 2025 30 ianuarie 2025 27 ianuarie – 2 februarie 2025 6 februarie 2025 3 – 9 februarie 2025 13 februarie 2025 10 – 16 februarie 2025 20 februarie 2025 17 – 23 februarie 2025 27 februarie 2025 24 februarie – 2 martie 2025 6 martie 2025 3 – 9 martie 2025 13 martie 2025 10 – 16 martie 2025 20 martie 2025 17 – 23 martie 2025 27 martie 2025 24 – 31 martie 2025 3 aprilie 2025 |
Premiile sunt suportate din sponsorizări primite cu această destinație.
Precizare: Câștigătorilor li se va înmâna un card personalizat emis de către administratorul Aquapark-ului care va fi prezentat obligatoriu la accesul în Aquapark.
În situația în care din grupul de persoane nu face parte persoana desemnată câștigătoare se va prezenta o copie a cărții de identitate a acesteia.
De asemenea, în cazul câștigătorilor persoane juridice, la accesul în Aquapark se va prezenta de către grup o adresă din parte persoanei juridice prin care sunt nominalizate persoanele care compun grupul respectiv.
Accesul în cadrul Aquapark-ului se poate face doar pe bază de rezervare prealabilă, cu cel puțin 3 (trei) zile înainte de data dorită și în limita locurilor disponibile. Rezervarea se face de luni până duminică, în intervalul orar 10-21 la numărul de telefon 0771.355.322.
ianuarie 14, 2025
Începând de azi, 14 ianuarie, s-a reluat încasarea tuturor impozitelor și taxelor datorate bugetului local, inclusiv impozitele pe clădiri, terenuri și autovehicule aferente anului în...
ianuarie 15, 2025
Ziua Culturii Naționale a fost marcată astăzi la Oradea printr-un eveniment dedicat poetului național Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la...