Trimite unui prieten

Începând de astăzi, 20 mai, certificatul de urbanism se poate solicita și elibera online

Miercuri , 20 Mai 2020, 17:00

Exportă PDF - Începând de astăzi, 20 mai, certificatul de urbanism se poate solicita și elibera online Tipărește pagina - Începând de astăzi, 20 mai, certificatul de urbanism se poate solicita și elibera online Trimite unui prieten - Începând de astăzi, 20 mai, certificatul de urbanism se poate solicita și elibera online
Începând de astăzi, 20 mai, certificatul de urbanism se poate solicita și elibera online

Pentru a  simplifica și transparentiza cât mai mult relația dintre administrația locală și cetățeni, începând de azi, 20 mai, certificatul de urbanism poate fi solicitat și online, au anunțat viceprimarul Mircea Mălan și directorul Instituției Arhitectului Șef Radu Fortiș, în cadrul conferinței de presă.

"Este o procedură la care am lucrat de o vreme și am reușit să o punem în funcțiune,  astfel că începând de astăzi eliberăm certificatele de urbanism online, iar în următoarele 2 săptămâni vom testa, să vedem cum funcționează și dacă va fi cazul să-i aducem îmbunătățiri acestei proceduri. Prin modificările aduse în 2012 prin Legea 195 la Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții s-a impus ca fiecare autoritate publică locală să organizeze un birou unic, astfel încât cetățeanul care dorește să obțină o autorizație de construire să obțină această autorizație cu toate avizele necesare fără să mai meargă pe la toți avizatorii. Lucrurile par a fi simple, însă în realitate sunt mult mai complicate, noi am avut mai multe discuții în acest sens cu toți avizatorii și am convenit pașii pe care fiecare dintre noi trebuie să-i facem pentru ca în final acel birou unic să funcționeze. În această perioadă, fiecare dintre entitățile care urmează să elibereze un aviz își fac o procedură online, urmând ca în perioada următoare să integrăm toate aceste proceduri și să punem în funcțiune și acest birou unic. De asemenea, urmează să eliberăm în format electronic aproape toate actele solicitate Arhitectului Șef, de la autorizație de construire pentru clădiri cu valoare mai mică, anexe, certificare de nomenclatură stradală, prelungiri de certificate de urbanism și autorizații de construire", a spus viceprimarul Mălan.

Arhitectul-șef a prezentat în detaliu cum funcționează modalitatea online de obținere a certificatului de urbanism.

Astfel că cetățeanul sau persoana juridică care depune solicitarea prin portalul Primăriei Municipiului Oradea (nu necesită autentificare) pe: www.oradea.ro la secțiunea Ghișeul online plăți - Certificate de urbanism, după care completează formularul online în secțiunea persoana fizică sau persoană juridică: atașează toate documentele solicitate în format PDF respectând instrucțiunile din machete, efectuează plata cu cardul prin serviciul automat de plată - Global Pay, calculată automat după HCL-ul în vigoare, în funcție de suprafața terenului. După aceste proceduri se transmite formularul, iar sistemul îi trimite automat cetățeanului un e-mail pentru confirmarea cererii.

După confirmare, biroul Gestionare Date preia solicitarea din portal în sistemul intern de management al documentelor, iar dacă datele sunt corect introduse, se înregistrează cererea și se transmite către Serviciul de specialitate (Serviciul Autorizări Construcții)

Cetățeanul primește o notificare automată pe e-mail cu numărul de înregistrare.

„După această etapă, procedura continuă la noi, la Instituția Arhitectului Șef, Serviciul Autorizări Construcții demarează procedura de prelucrare date şi emitere Certificat de Urbanism, în sistemul intern al primăriei și comunică prin portal cu cetățeanul /persoana juridică pentru o eventuală completare de documentație, dacă este cazul, cu respectarea prevederilor legale după care elaborează Certificatul de Urbanism. Serviciul Autorizări Construcții încarcă automat Certificatul de Urbanism semnat olograf în sistemul intern de management al documentului, iar Compartimentul gestionare date pune certificarea digitală (semnătura digitală forma juridică a instituției) și expediază certificatul de urbanism. Soluționarea se închide pe fluxul de lucru, urmând ca la final solicitantul să primească o notificare automată pe e-mail privind soluționarea cererii", a precizat Radu Fortiș.

De asemenea, arhitectul-șef a menționat că din punctul de vedere al Instituției Arhitectului Șef această noutate reprezintă o fluidizare a întregului circuit al documentelor și este o facilitate pe care Primăria Oradea o oferă în plus cetățenilor.

Certificatul de urbanism se eliberează în mod normal în 30 de zile, iar în cazul emiterii în regim de urgență în 48 de ore. Taxa de urgență în acest caz este de 200 lei.

"În ultimii ani, este evident pentru oricine că orașul nostru a devenit un oraș atractiv, cu investiții în creștere, oamenii au construit, și-au reabilitat și și-au extins construcțiile de aici, domeniul imobiliar a luat un avânt consistent, mulți oameni din alte județe ale țării decid să-și plaseze economiile în investițiile imobiliare în Oradea și evident că toate acestea au generat un volum foarte mare de muncă la Instituția Arhitectului Șef și implicit o relație  foarte completă cu solicitantul. Vom continua să stăm la dispoziția orădenilor, însă suntem convinși că simplificând prin astfel de măsuri relația cu cetățenii și căutând soluții pentru a răspunde unor realități, se va reduce interacțiunea inutilă dintre administrația locală și cetățeni", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

 

 

Donatii spitale
Sectie de votare
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Harta Oradiei
Harta intravilan
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Guvernare transparenta
Reducerea birocratiei