Trimite unui prieten

Lucrările la drumul de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului, la final. Duminică, 21 iunie, se deschide traficul auto

Joi , 18 Iunie 2020, 15:35

Exportă PDF - Lucrările la drumul de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului, la final. Duminică, 21 iunie, se deschide traficul auto Tipărește pagina - Lucrările la drumul de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului, la final. Duminică, 21 iunie, se deschide traficul auto Trimite unui prieten - Lucrările la drumul de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului, la final. Duminică, 21 iunie, se deschide traficul auto
Lucrările la drumul de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului, la final. Duminică, 21 iunie, se deschide traficul auto

Viceprimarul Florin Birta a susținut azi, 18 iunie, o conferință de presă în teren, în care a anunțat finalizarea lucrărilor la drumul de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului. Acest drum reprezintă o continuare a drumului expres realizat în anii trecuți: el pornește din capătul străzii Calea Bihorului de la baza serpentinelor, urcă spre Paleu și continuă pe o lungime de cca 3 km până ajunge în sensul giratoriu de la Magazinul Remarkt din zona Episcopia.

Drumul se deschide circulației auto duminică, 21 iunie

„Anunțăm acum că duminică, 21 iunie, în jurul orei 16:00, acest drum va fi deschis circulației publice. Doresc să mulțumesc pe această cale firmei Drumuri Orășenești pentru seriozitate și pentru calitatea conferită acestui drum. Menționez că am avut o întâlnire cu reprezentanții firmei Remarkt, care au venit cu o propunere, astfel că duminică la ora 16:00, în sensul giratoriu, primii 100 de conducători auto care vor trece drumul expres vor primi din partea firmei un voucher de cumpărături de 50 de lei. Practic este un semn de mulțumire a firmei pentru faptul că acest proiect al drumului de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului a fost finalizat. Este evident  că, după ce această stradă va începe să fie circulată, ea va aduce un plus în dezvoltarea zonei Episcopia", a precizat viceprimarul Florin Birta

Valoarea totală a proiectului este de 28 milioane lei (fără TVA), iar lucrările au fost finanțate din bugetul local. Firma executantă este asocierea formată din S.C. Drumuri Orășenești, S.C MBS Group S.R.L și  S.C Abed Nego Com S.R.L.

În luna mai 2018 a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor, iar în luna iulie 2018 au început lucrările la acest drum.

Drumul are o lungime de aprox 3 km, pe ambele părți au fost amenajate trotuare, iar pe o parte o pistă de biciclete cu două sensuri. Totodată, pe întreaga sa lungime, drumul este iluminat.

Lucrarea a fost destul de complexă, culminând cu un viaduct de aproape 250 m. Punctul maxim de înălțime a viaductului se ridică la 20 m față de nivelul solului, iar pentru realizarea lui au fost necesari 92 de piloți forați la o adâncime de 20 m.

În zilele rămase până la deschiderea drumului se mai lucrează la marcaje, se nivelează zonele cu pământ, se montează parapeți pietonali și se fac ultimele retuşuri la lucrările de asfaltare a trotuarelor și a pistei de biciclete.

O centură a municipiului Oradea pentru traficul ușor

Legat de traficul permis pe acest drum, viceprimarul Birta a spus: „Precizez că nu va fi permis traficul greu pe acest drum. Practic, el va fi o centură a municipiului Oradea pentru trafic ușor, mai ales că de curând am terminat de reabilitat și Calea Bihorului și tot anul acesta am finalizat și legătura între Fughiu și Oradea. Așadar, dacă venim dinspre Cluj, putem folosi ca variantă ocolitoare a municipiului Oradea acest drum, care în scurt timp va ieși foarte aproape de Autostrada Transilvania, care ne va lega de Europa."

Viceprimarul Florin Birta a mai adăugat că toate lucrările noi pe care le execută Primăria Oradea vor fi prevăzute cu piste de biciclete, chiar dacă momentan nu sunt legăturile formate între ele. Mai mult, există intenţia întocmirii unui studiu de fezabilitate, pentru ca de la Calea Bihorului să existe un traseu ciclistic care să urce pe serpentine până la Paleu, la Săldăbagiu de Munte și să coboare înapoi în Oradea.

De menționat că toate străzile din zona Episcopia adiacente drumului expres au acum în lucru un studiu de fezabilitate în vederea reabilitării. 

În atașament găsiți o galerie foto.

 

Galeria foto - Lucrările la drumul de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului, la final. Duminică, 21 iunie, se deschide traficul auto

Donatii spitale
Sectie de votare
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Harta Oradiei
Harta intravilan
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Guvernare transparenta
Reducerea birocratiei
POCA2
Revitalizarea urbana la nivelul Municipiului Oradea
Reabilitarea, restaurarea si refunctionalizarea zidurilor Cetatii Oradea