Trimite unui prieten

MĂSURILE LUATE DE POLIŢIŞTII LOCALI ÎMPOTRIVA AMBROZIEI

Vineri , 25 Septembrie 2020, 13:24

Exportă PDF - MĂSURILE  LUATE DE POLIŢIŞTII LOCALI ÎMPOTRIVA AMBROZIEI Tipărește pagina - MĂSURILE  LUATE DE POLIŢIŞTII LOCALI ÎMPOTRIVA AMBROZIEI Trimite unui prieten - MĂSURILE  LUATE DE POLIŢIŞTII LOCALI ÎMPOTRIVA AMBROZIEI
MĂSURILE  LUATE DE POLIŢIŞTII LOCALI ÎMPOTRIVA AMBROZIEI

Primăria Oradea prin Compartimentul Protecția Mediului (Poliția Ecologică) din cadrul Direcției Poliției Locale Oradea verifică anual toate cartierele din municipiu în vederea identificării terenurilor infestate cu ambrozie, plantă alergenică.
Astfel,se emit notificări/somații proprietarilor sau deținătorilor de terenuri unde s-a localizat ambrozia și poate fi un focar de infestare, iar celor care nu iau măsuri pentru eliminarea acestei buruieni periculoase pentru sănătatea populației li se aplică sancțiuni contravenționale, punându-se în aplicare reglementările legale în vigoare. În cursul anului 2020 au fost aplicate 1223 de avertismente și 166 de amenzi contravenționale în valoare de 284 790 lei.
Pe viitor, polițiștii locali orădeni vor continua acţiunile de somare, respectiv de sancţionare a persoanelor care nu se vor conforma, iar potrivit prevederilor Legii nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei, cu modificările aduse de Legea nr. 129/2020, prin care identificarea terenurilor revine autorităţilor administraţiei publice locale prin personalul împuternicit, polițiști locali sau comisarii Gărzii Naționale de Mediu vor intensifica controalele în această sferă a competenței.
În contextul actual al pandemiei de coronavirus se impune luarea unor măsuri drastice, având în vedere că simptomatologia în COVID-19 este asemănătoare cu cea manifestată în rinita alergică, având ca particularități comune strănutul, obstrucţia nazală, secreţii nazale apoase, congestie oculară, lăcrimare, episoade de tuse, dificultate în respiraţie.
Date fiind resursele umane limitate ale Direcției Poliţiei Locală Oradea, aceasta dorește să mulţumească cetăţenilor implicați în acţiunile de identificare și localizare a acestei plante alergenice, care au venit în sprijinul demersului de eliminare a acestei plante cu puternic impact alergenic asupra cetățenilor. Poliția Locală reamintește faptul că aceștia pot apela în continuare cu încredere Dispeceratul Poliţiei Locale Oradea la numărul de telefon - 0259 969.
Ambrozia este o plantă anuală, perenă, prezentă în grădini, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, dar şi în zonele lăsate în paragină: cele cu ruine, zonele rezidenţiale noi, unde construcţiile nu au fost terminate, pe marginile şoselelor, pe spaţiile verzi, dar şi în curţile caselor sau în parcuri. Ambrozia va crește din nou după ce a fost tăiată, iar tăierile repetate nu vor fi eficiente, deoarece noi ramuri cresc foarte aproape de sol. Controlul chimic este limitat de restricțiile legale cu privire la utilizarea de erbicide care pot avea un impact negativ asupra mediului dacă sunt folosite abuziv.
Un bun control poate fi realizat prin folosirea unor erbicide aplicate primăvara și prin folosirea de erbicide de contact în prima fază de dezvoltare. Prin urmare, combinația între tăiere și aplicare de erbicide poate constitui un control mai eficace în locuri neagricole extrem de grav infestate. Recomandarea este de a nu trata plantele izolate cu erbicide, ci de ale smulge și distruge complet.

 

 

Donatii spitale
Sectie de votare
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Harta Oradiei
Harta intravilan
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Guvernare transparenta
Reducerea birocratiei
POCA2
Revitalizarea urbana la nivelul Municipiului Oradea
Reabilitarea, restaurarea si refunctionalizarea zidurilor Cetatii Oradea
ROHU 421