Avansează rapid lucrările la viitoarea fabrică de anvelope cu emisii zero de CO2, prima din lume, cea mai mare investiţie străină aflată în derulare, în prezent, în România și implicit în Oradea. Potrivit investitorilor de la Nokian Tyres, în luna iunie au fost forați primii piloni, în lunile următoare fiind forați alți câțiva zeci, care vor sta la baza amplei construcții.
În contextul acestei investiții, Primăria Oradea asigură racordurile la utilități (canalizare menajeră și pluvială) pentru organizarea de șantier, ca o soluție provizorie până când vor fi extinse aceste rețele pentru a asigura capacitățile agreate în contractul dintre municipalitate și investitor.
Construcţia a început în luna mai, iar primele anvelope se estimează că vor fi produse la Oradea în a doua jumătate a anului 2024. Producţia de anvelope comerciale este programată să înceapă în prima parte a anului 2025. Investiţia Nokian se desfășoară în trei faze, iar dacă toate vor fi realizate, în total, finlandezii vor investi 1,5 miliarde de euro la Oradea, cea mai mare investiţie greenfield realizată vreodată în România, potrivit Ziarului Financiar.
Reamintim că fabrica este ridicată pe amplasamentul fostului CET II, din strada Ogorului nr. 36, valoarea totală a investiției fiind estimată la circa 650 de milioane de euro.
Capacitatea anuală a fabricii va fi de 6 milioane de anvelope, cu potențial de extindere în viitor. Unitatea se va concentra pe producția de anvelope, în principal, pentru piața din Europa Centrală. Amplasamentul va include și o facilitate de distribuție pentru depozitarea și distribuția anvelopelor.
Sursa foto: Nokian Tyres
septembrie 03, 2023
Termoficare Oradea anunță că, pentru realizarea unor lucrări de modernizare a rețelelor termice primare, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului...
septembrie 04, 2023
Comisia municipală pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, a avizat favorabil azi, 4 septembrie, următoarele restricții pe străzile din...