Fiind necesară eliberarea domeniului public, Primăria municipiului Oradea anunță că, în cursul zilei de miercuri, 9 noiembrie 2022, a fost ridicat și transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, autovehiculul marca Nissan, având număr de înmatriculare BH 09 SSX. Conform prevederilor Lg. 421/2002, autoturismul depistat pe str. Prof. Ioan Cantacuzino, nr. 10 este considerat abandonat.
Proprietarul a fost somat să elibereze domeniul public, somația în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal fiind afișată pe caroserie și comunicată proprietarului.
În măsura în care, în termen de 10 zile de la publicarea prezentului anunț, proprietarul sau deținătorul legal al autovehiculului nu se prezintă în vederea ridicării, acesta va trece de drept în proprietatea municipiului Oradea și urmează a fi valorificat în condițiile legii.
Informații suplimentare se pot obţine la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, str. Iuliu Maniu nr. 20, tel: 0359/412.551, de luni până vineri între orele 08-16.
noiembrie 09, 2022
În vederea amenajării în cartierul Episcopia a noului parc situat la intersecția străzilor Matei Corvin cu Rectorului, au început lucrările de eliberare a amplasamentului. Astfel,...
noiembrie 10, 2022
Stadiul fizic al lucrărilor la incubatorul de afaceri „Cresc Oradea Mare", care va funcţiona în clădirea fostului Spital de Neurologie din strada Louis Pasteur, a...