Consilierii locali au votat azi, 21 aprilie, în ședință extraordinară, proiectul de reabilitare termică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 42, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), apelul de proiecte Componenta 5 – Valul Renovării.
Proiectul cu o valoare 3.621.548 lei (fără TVA) vizează reabilitarea integrală a imobilului care adăposteşte grădiniţa 42, situată pe str. Salcâmilor, nr. 8 A.
Grădinița a fost construită în 1976, având o suprafață desfășurată a clădirii de cca 1300 mp și 180 de preșcolari înscriși, la care se adaugă personalul didactic și nedidactic.
Astfel, proiectul de reabilitare a grădiniței vine să completeze lista celor 12 proiecte cu o valoare de peste 26 de milioane de euro, care au fost depuse de către Primăria Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională și Direcția Patrimoniu Imobiliar, vineri 1 aprilie, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării.
aprilie 21, 2022
Costurile pe care trebuie să le suporte municipiul pentru a curăța zonele în care, din păcate, unii locuitori abandonează deșeuri sunt foarte mari, ajungând la...
aprilie 21, 2022
În incinta Adăpostului de Noapte de pe str. J. Gutenberg nr. 8 au fost amplasate încă două containere, pe lângă cele 10 existente, destinate cazării...