Știri

iulie 30, 2021

Share:

Consiliul Local a aprobat majorarea preţului gigacaloriei

news-image

Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat în şedinţa de joi, 29 iulie, noul preț local al energiei termice, care se va aplica din data de 1 iulie.

Astfel, consumatorii non-casnici racordați din magistrale vor plăti 265,07 lei/gcal, în timp ce consumatorii non-casnici racordați din rețeaua de distribuție vor plăti 411,64 lei/gcal. Totodată, prețul gigacaloriei pentru consumatorii casnici racordați din rețeaua de transport va fi de 254,70 lei/gcal, iar pentru consumatorii casnici racordați din rețeaua de distribuție prețul va fi de 283,14 lei/gcal.

Creştere de 2,5% pentru populaţie

Ultima modificare a preţului energiei termice a fost la finele anului 2018, când preţul gigacaloriei era pentru populaţie de 276,15 lei. „Suntem în anul 2021 și acum crește prețul plătit de populație cu 2,5%, în condițiile în care inflația în acest interval a fost de peste 8%”, a spus primarul Florin Birta în cadrul şedinţei Consiliului Local. Edilul a dat şi exemple de majorare a costurilor: la o garsonieră 12,6 lei pe lună, la un apartament cu două camere 25,2 lei, iar pentru unul cu trei camere aproximativ 35 lei.

Primarul a subliniat şi faptul că majorarea preţului gigacaloriei este atenuată de creşterea subvenției acordate de la bugetul local: pentru energia termică furnizată în sistem centralizat consumatorilor casnici racordați din rețeaua primară subvenţia va fi de 10,37 lei/gcal, iar pentru consumatorii casnici racordați din rețeaua secundară va fi de 47,48 lei/gcal.

„Aceste majorări au loc ca urmare a acțiunii inițiată de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei ca efect al creșterii prețului gazului la nivelul tuturor operatorilor de termoficare din toată România. Anul trecut, aveam o subvenție de 47 lei, a intervenit o scădere a prețului gazului și am redus contribuția la 35 lei, acum am decis să revenim la o subvenție de 47 lei. Mai am o veste: de la 1 ianuarie, prețul gigacaloriei scade, pentru că scade TVA de la 19 la 5%”, a spus primarul Florin Birta.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut