Știri

martie 23, 2020

Share:

Se suspendă activitatea de vânzare a produselor alimentare, veterinare, farmaceutice și a serviciilor de curățătorie din Oradea în intervalul orar 21.00 – 06.00

news-image

Ținând cont de Ordonanța militară nr. 2/21.03.2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, potrivit cărora în intervalul orar 22.00 – 06.00 este permisă circulația persoanelor în afara locuinței doar pentru motive expres instituite, pentru a da posibilitatea tuturor clienților și angajaților angrenați în activitățile de vânzare a produselor alimentare, veterinare, farmaceutice și a serviciilor de curățătorie de a ajunge la domiciliu până la ora 22:00, Primăria Oradea, prin Dispoziția Primarului nr. 500/23.03.2020, a stabilit că începând de mâine, 24 martie, activitatea de vânzare a produselor alimentare, veterinare, farmaceutice și a serviciilor de curățătorie se suspendă în intervalul orar 21.00 – 06.00, pe toată durata stării de urgență.

Fac excepție doar farmaciile care își desfășoară activitatea non-stop.

Nerespectarea acestei dispoziții atrage măsura administrativă a suspendării activității operatorului economic în cauză pe o perioadă de minimum 30 de zile calendaristice.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut