ADI Zona Metropolitană Oradea, în calitate de autoritate contractantă pentru obiectivul de investiție „Drum de legătura dintre cartierul Podgoria (Oradea) și satul Fughiu (Oșorhei), anunță că în vederea așternerii stratului de uzură din mixtura asfaltică, în perioada 19.12.2019 – 21.12.2019, în intervalul orar 09:00-19:00, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între km 1+643 și km 2+740, sector aflat pe raza UAT Oradea.
Până la data de 19.12.2019, pe sectorul mai sus amintit se vor executa lucrările premergătoare așternerii stratului de uzură, respectiv poziționarea la cota finală a grătarelor gurilor de scurgere și a capacelor căminelor de vizitare.
Drumul de legătură va avea o lungime de cca 3600 m, (UAT ORADEA=2740 m și UAT OSORHEI=860 m). În stabilirea traseului s-a ținut seama de minimizarea impactului asupra proprietăților existente (limitarea exproprierilor) prin păstrarea traseului existent al drumului, urmărindu-se astfel reducerea costurilor investiției.
Stadiul fizic realizat este cca. 61.3 %, iar termenul de finalizare a lucrărilor este aprilie 2020.
Principalele lucrări în cadrul investiției sunt:
În atașament găsiți harta aferentă.
decembrie 17, 2019
Azi, 17 decembrie, aproape 900 de colindători au trecut pragul Primăriei Oradea, încântându-i pe cei prezenți cu colinde și cântece specifice sărbătorilor de iarnă.Moș Crăciun...
decembrie 18, 2019
Vineri, 20 decembrie vor fi recepționate lucrările la cel de-al doilea Centru de colectare selectivă a deșeurilor din Oradea, situat pe strada Uzinelor, iar pe...