Știri

iunie 06, 2019

Share:

Circulație restricționată în zona centrală, în vederea desfășurării Turului Ciclist al Bihorului

news-image

Primăria Oradea reamintește că în cadrul comisiei de circulație s-a aprobat închiderea unor artere pentru organizarea competiției internaționale Turul Ciclist al Bihorului, ediția a IV-a, după cum urmează:

7 iunie– se închide Piața Unirii, între strada Primăriei și Iuliu Maniu, între orele 15.30 – 16.15. Totodată, se restricționează circulația pe strada Universității și Piața Unirii, între strada Primăriei și Iuliu Maniu, între orele 19.30 – 20.30.

8 iunie– se închide Piața Unirii, strada Avram Iancu, strada Sucevei, strada Matei Basarab și Decebal (de la intersecția cu Octavian Goga), între orele 09 – 12.00; se închide Piața Unirii (între strada Primăriei și Iuliu Maniu) între orele 13.45 – 14.15 și între orele 15.45 – 16.15.

9 iunie –se închide Piața Unirii (între strada Primăriei și Iuliu Maniu) între orele 10.30 – 11.15 și între orele 15.30 – 16.30 pentru întoarcerea bicicliștilor. Aceștia vor fi însoțiți de antemergător din partea Poliției, pentru a deranja cât mai puțin traficul.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut