Știri

decembrie 19, 2023

Share:

Pasajul Madách și-a deschis porțile

news-image

Reabilitat și pus în valoare de către Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, care a preluat spațiul respectiv, pasajul Madách de pe str. Republicii a fost deschis publicului.

În cadrul lucrărilor au fost instalate camere de supraveghere video, sistem care este conectat și monitorizat de către Poliția Municipiului Oradea și Poliția Locală și s-au realizat finisaje la nivelul vitrinelor care vor fi folosite ca și sistem de expunere. De asemenea, a fost montat un sistem anti – porumbei deasupra fiecărei intrări, pentru ca accesul să se facă în cele mai bune condiții și a fost reglat automat sistemul care va permite accesul publicului în interior, în intervalul orar 08:00-20:00, precum și sistemul de iluminat arhitectural adaptat pentru timpul de iarnă, funcțional între orele 17.00 – 20.00.

Precizăm că ușile de acces sunt dotate cu senzori de mișcare și se deschid automat la mesajul sonor, astfel că persoanele nu vor interacționa cu sistemul în acest sens. Din acest motiv, recomandăm o atenție sporită la apropierea de uși, în momentul deschiderii.

După ora 20.00, ușile se deschid pentru a evacua persoanele aflate în interior. În situații de urgență ce privesc sistemul de funcționare a ușilor (blocaj în interior), persoanele sunt rugate să apeleze sistemul 112 și numărul afișat pe panou, pentru a anunța incidentul.

Din exterior, accesul în Pasaj, după orele de program, nu mai este posibil decât pe baza de cartelă.

În vederea revalorificării, pasajul va fi gazda mai multor evenimente culturale. Astfel că, în anul 2024, în cadrul evenimentului organizat de Ziua Culturii Naționale Române, marcată în 15 ianuarie, aici va avea loc prima expoziție în parteneriat cu Asociația Națională a Cavalerilor de Clio, fiind preconizate trimestrial activități care să atragă publicul în acest spațiu.

„Fundația are o colaborare bună cu Asociația de proprietari „Bazar” reprezentată prin doamna Liana Gerber – președinte, așa că vom stabili de comun acord evenimentele ce vor avea loc în Pasajul Bazar. Precizăm că, pentru anul 2023, nu au fost alocați bani pentru organizarea unor activități, astfel sunt expuse simbolic, în vitrine, fotografii de epocă din arhiva obiectivelor turistice”, precizează Angela Lupșea, directorul executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor.

Clădirea Bazarului, cu faţade atât spre strada Madách Imre, cât şi spre Republicii, a fost construită în anul 1899, în paralel cu clădirea Teatrului „Regina Maria”, de către arhitectul orădean RimanóczyKálmán senior. Pasajul care leagă străzile Republicii şi Madách Imre a fost folosit o bucată de vreme pentru vânzarea de reviste şi cărţi, însă în ultimele decenii a fost închis, din cauza stării necorespunzătoare.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut