Deșeurile nu dispar odată ce tu le-ai aruncat la gunoi. Ai văzut vreodată vreo groapă de gunoi? Dacă nu, poate ar fi timpul. Astfel vei înțelege mai bine la ce te ajută să separi deșeurile. Pe scurt: colectăm selectiv ca să nu ajungem să fim îngropați în gunoi, precum și pentru a minimaliza impactul asupra mediului în care trăim. Nimeni nu își dorește să trăiască într-un mediu inundat de gunoaie.
Accesează www.oradea.ro/recicleaza sau descarcă aplicația Bihor Curat, din Google Play sau App Store, pentru a afla calendarul colectării deșeurilor, pe strada ta.
Ce se întâmplă dacă nu separ corect deșeurile?
Dacă deșeurile nu sunt sortate corect, pot contamina alte materiale, făcându-le nepotrivite pentru reciclare. Acest lucru poate conduce la costuri mai mari, amenzi, ceea ce într-un final se transformă în ineficiența procesului de reciclare.
https://www.youtube.com/watch?v=xW1tT-ntV6E
De ce trebuie să colectez selectiv?
Sunt deșeuri care se pot recicla, astfel încât le putem da o nouă viață, prin reciclare. Sigur că există și deșeuri care nu se pot recicla. Însă, pentru a putea valorifica la maximum prima categorie, cea a deșeurilor care se pot recicla, este nevoie de o separare a acestora.
Dacă fiecare persoană își înțelege responsabilitățile, ca generator de deșeuri, atunci, printr-o colectare selectivă responsabilă va ajuta, practic, procesul de prelucrare și reintroducere deșeurilor în circuitul economic, la costuri cât mai mici pentru societate. Procedând astfel, își va aduce contribuția la un mediu înconjurător mai curat, scăpându-ne de acumularea depozitelor de gunoi. Pe scurt: ca să contribui la un mediu mai curat și ca să nu primești amendă.
Primesc amendă dacă nu colectez selectiv?
Da! În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr.861 din anul 2020 – Regulamentul serviciului de salubrizare al Municipiului Oradea – amenzile contravenționale pentru nerespectarea obligațiilor de colectare selectivă a deșeurilor pentru persoanele juridice se sancționează cu amendă cuprinsă între 1000 şi 1500 lei, iar pentru persoanele fizice se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 500 lei.
decembrie 08, 2023
Acesta fiind primul an de implementare a noului mecanism de plată a parcărilor de domiciliu, reamintim cetățenilor că plata pentru prelungirea abonamentului de parcare de...
decembrie 08, 2023
Oradea Transport Local anunță că, sâmbătă, 9 decembrie 2023, din cauza lucrărilor care se vor executa în vecinătatea căii de rulare, circulația tramvaielor va fi...