Știri

august 31, 2016

Share:

Voluntarii de la Celestica au ajutat la renovarea cabinetelor de practică ale Şcolii Profesionale Eurobusiness din cadrul campusului tehnic „Traian Vuia”

news-image

23 de angajaţi ai companiei Celestica din Oradea au lucrat alături de muncitorii care renovează cabinetele de practică ale Şcolii Profesionale Eurobusiness din cadrul campusului tehnic „Traian Vuia”. Timp de trei ore voluntarii au vopsit soclurile cabinetelor, caloriferele, au spălat geamurile şi au recondiţionat mobilierul şcolar. Cei 23 de voluntari fac parte din echipa de management din Europa a companiei Celestica.

Lucrările la campusul tehnic au început în urmă cu aproape trei săptămâni şi urmează să fie finalizate până la începutul anului şcolar. Valoarea acestora este de aproximativ 100.000 de lei iar banii provin de la Asociaţia Parteneriat pentru Educaţie, un ONG format din cinci companii din Oradea (Emerson, Plexus, Celestica, Emsil şi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, societatea care administrează parcurile industriale din oraş).

Pentru anul şcolar 2016-2017, la Şcoala Profesională Eurobusiness sunt disponibile 224 de locuri. După primele două etape de înscrieri au fost ocupate 152 de locuri, astfel că pentru ultima sesiune de înscrieri mai sunt disponibile 72 de locuri.

Ultima etapă de înscrieri va avea loc în perioada 1-2 septembrie 2016, la secretariatul Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din strada Constantin Brâncoveanu, nr. 12A.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut