Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, entitate care administrează obiectivul turistic Turnul Primăriei Oradea, continuă programul „Arta în obiective turistice”. Miercuri, 7 octombrie 2015, ora 17:00, la Turnul Primăriei Oradea, va avea loc vernisarea expoziţiei intitulată: „GRĂDINILE SUSPENDATE”, organizată de artiştii plastici Gabriela Pleşca, Ovidiu Gui şi Galutz Carmen.
Manifestarea artistică îi reunește pe cei 3 artiști plastici, absolvenți ai școlii de artă bihorene, Facultatea de Arte Vizuale Oradea, cu lucrări de pictură, reprezentând sensibilitatea cromatică a florilor și mireasma peisajelor, grădinilor suspendate.
Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 7 octombrie 2015 – orele 17,00, prezintă prof. Ramona Novicov, critic de artă.
Program pentru public: marţi-vineri între orele 12.30 – 18.00; sâmbătă-duminică între orele 12.30 – 19.00.
octombrie 06, 2015
Pe tot parcursul evenimentelor desfășurate în cadrul Festivalului „Toamna Orădeană", poliţiştii locali asigură menţinerea ordinii şi liniştii publice, alături de Poliția Municipiului Oradea și Inspectoratul...
octombrie 06, 2015
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Primăria Municipiului Oradea, Direcția Economică aduce la cunoştinţa publică:Proiectul...