Știri

septembrie 23, 2015

Share:

Copiii au şansa celui mai bun start în viaţă

news-image

La începutul noului an şcolar, Administraţia Socială Comunitară Oradea a redeschis Creşa nr. 2 “Picioruşe Vesele”, situată în Oradea, str. Grădinarilor nr. 8, reabilitată integral şi dotată la standarde europene. Creşa aşteaptă copii cu vârste între 10 luni şi 4 ani, din municipiul Oradea, pentru a beneficia de cele mai bune condiţii de îngrijire şi educaţie prin personal calificat (asistent medical, educator, infirmieră, îngrijitoare pentru fiecare grupă de creşă; medic şi psiholog) şi activităţi de dezvoltare centrate pe fiecare copil în parte.

La fel ca şi în celelalte 12 creşe orădene, sunt acoperite toate necesităţile specifice copilului de vârstă antepreşcolară, dezvoltarea sferei cognitive, stimularea şi dezvoltarea comunicării, dezvoltarea psihomotricităţii şi abilităţii manuale, formarea deprinderilor de interacţiune socială şi dezvoltarea autonomiei personale.

Toate creşele din Oradea sunt dotate cu echipamente confortabile, uşor de manipulat, care permit flexibilitate în organizarea spaţiului, conţin materiale diverse, suficiente, care să incite şi să stimuleze operaţiile gândirii, creativitatea şi să exerseze capacitatea copilului de a alege.

Clădirile în care funcţionează cele 13 creşe sunt amenajate la standarde de calitate, inclusiv camere de supraveghere video în sălile de activităţi educaţionale.

Creşele din Oradea sunt:

Creşa I: Piaţa 1 Decembrie, nr. 9 – „Dumbrava Minunată”;

Creşa II: str. Grădinarilor, nr.8 – „Picioruşe Vesele” ;

Creşa III:­­­­­­­ str. Călugăreni, nr. 8/a „Tărâmul Fermecat”;

Creşa IV: str. Onisifor Ghibu, nr. 16 – „Scufiţa Roşie”;

Creşa V: str. Haţegului, nr.32 – „Voinicel”;

Creşa VI: str. Aluminei, nr.100 – „Căsuţa Veseliei”;

Creşa VII: str. Călugăreni, nr.4/a – „Albă ca Zăpada” ;

Creşa VIII: str. Mihai Viteazul , nr.6 – „Căsuţa Piticilor”;

Creşa IX: str. Poieniţei, nr. 2/a – „Căsuţa din Poieniţă”;

Creşa X: str. Constantin Brâncuşi, nr. 12 – „Rază de Soare”;

Creşa XI: str. Traian Lalescu, nr.39 (Bârsei nr. 20) – „Sf.Iosif”;

Creşa XII: str. Poieniţei, nr.2/a (etaj) – ,,Micul Fluturaş”;

Creşa XIII: str. Bumbacului, bloc AN 28-30 – „Lizuca si Patrocle”.

Programul de funcţionare al creşelor este de luni până vineri, în intervalul orar 6.00-18.00.

Cererile si actele necesare înscrierii copiilor la creşe se depun la sediul Aministraţiei Sociale Comunitare Oradea, str.Primăriei nr.42, Serviciul de Relaţii cu Publicul.

În ataşamentul ştirii găsiţi o galerie foto din cadrul creşelor precum şi un program de activităţi cu copiii.

Informaţii detaliate se pot obţine la numărul de telefon 0359/411925.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut