Știri

știri

septembrie 16, 2024

Share:

Azi încep întâlnirile în cartiere – Orădenii pot vota proiectul preferat în cadrul celei de-a doua etape a bugetării participative

news-image

Orădenii sunt invitați să participe, începând de astăzi, 16 septembrie, la întâlnirile organizate în cartiere pentru a vota proiectul preferat în cadrul celei de-a doua etape a bugetării participative.

Întâlnirile de astăzi vor avea loc în cartierul Ioșia, la Liceul Don Orione (Calea Alexandru Cazaban, nr. 49/E), de la ora 17:00, și la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Oradea (strada Gh. Pop de Băsești, nr. 3), de la ora 18:30.

În cadrul acestor întâlniri, proiectele vor fi prezentate pe rollup-uri, fiecare având o scurtă descriere. De asemenea, participanții vor avea la dispoziție buletine de vot care conțin toate proiectele înscrise în program.

Inițiatorii proiectelor sunt, de asemenea, invitați la aceste întâlniri, având ocazia să discute direct cu cetățenii prezenți.

În total, vor avea loc 10 întâlniri, desfășurate până pe 23 septembrie.

Menționăm că, la fel ca în cazul votului online, în cadrul întâlnirilor din cartiere fiecare persoană poate vota un singur proiect.

Bugetul total al programului este de 1.500.000 lei, iar fiecare proiect poate beneficia de o finanțare de la bugetul local de maximum 100.000 lei, inclusiv TVA. Selecția proiectelor se va face în funcție de numărul de voturi primite, atât prin platforma online, cât și la întâlnirile publice, până la epuizarea sumei disponibile.

Calendarul întâlnirilor:

Nr. crt.CartierulLocațiaAdresaData și ora
1IoșiaLiceul Don OrioneCalea Al. Cazaban, nr.49ELuni, 16.09.2024, ora 17.00
2IoșiaȘcoala Gimnazială ”Avram Iancu”Str. Ghe. Pop de Băsești, nr.3Luni, 16.09.2024, ora 18.30
3NufărulColegiul Național ”Onisifor Ghibu”Aleea Onisifor Ghibu, nbr.3Marți, 17.09.2024, ora 17.00
4NufărulȘcoala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir”Str. Sextil Pușcariu, nr.2AMarți, 17.09.2024, ora 18.30
5EpiscopiaCămin Multifuncțional Episcopia Bocskai IstvanStr. Ciucașului, nr. 11Miercuri, 18.09.2024, ora 17.00
6OnceaȘcoala Gimnaziala ”Ion Bogdan”Str. Ion Bogdan, nr. 13AMiercuri, 18.09.2024, ora 18.30
7RogeriusLiceul Teoretic ”Lucian Blaga”Str. Călugăreni, Nr.3Joi, 19.09.2024, ora 17.00
8RogeriusȘcoala Gimnazială Nr.11Str. Moldovei, nr.55Joi, 19.09.2024, ora 18.30
9DecebalȘcoala Gimnazială ”Dacia”Bd. Dacia, Nr.25Luni, 23.09.2024, ora 17.00
10CentruPrimăria Oradea – Sala MarePiața Unirii, nr.1Luni, 23.09.2024, ora 18.30

După prima etapă, cea a votului online, următoarele cinci proiecte s-au clasat în top:

  • Pictură murală Promenadă „Oradea 1900” – 708 voturi
  • Instalarea statuii lui Endre Kabos, singurul campion olimpic născut la Oradea – 108 voturi
  • Reabilitarea și completarea zonei de fitness din parcul Olosig cu helcometre – 107 voturi
  • Conectarea pistei de biciclete de pe strada Oneștilor cu pista de biciclete din fața Grădinii Zoologice – 98 voturi
  • Perdele forestiere pe marginea străzii de centură (str. Ogorului, str. Ovid Densușianu, str. Podului) și în Parcurile Industriale din Oradea – 97 voturi.

Etichete:

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut