Fiind necesară eliberarea domeniului public, Primăria Oradea anunță public că:
Proprietarii vehiculelor au fost somați să elibereze domeniul public, somația în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal fiind afișată pe caroserie și comunicată prin poștă, cu confirmare de primire.
Autovehiculele au fost transportate pe str. Academiei nr. 3, într-un spațiu administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.
În măsura în care, în termen de 10 zile de la publicarea prezentului anunț, proprietarii sau deținătorii legali ai autovehiculelor nu se prezintă în vederea ridicării acestora, vehiculele vor trece de drept în proprietatea Municipiului Oradea și urmează a fi valorificate în condițiile legii.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, str. Iuliu Maniu nr. 20, tel. 0359/412.551, de luni până vineri, între orele 08:00–16:00.




Etichete:
septembrie 15, 2025
Încasările din taxe și impozite la bugetul local au crescut cu peste 30 milioane lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit evidențelor fiscale...
septembrie 15, 2025
La cea de-a 8-a ediție a TIFF Oradea, cinefilii orădeni sunt invitați să vadă, pe marele ecran, două filme care și-au pus amprenta asupra cinematografiei...