Astăzi, 10 decembrie , în Sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, s-a desfășurat o nouă ediție a evenimentului „Nunta de Aur”. Cu acest prilej, 30 de cupluri din municipiu au fost celebrate pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Ajuns la cea de-a XIV-a ediție, evenimentul este organizat de municipalitate ca un semn de respect și apreciere față de familiile care au reușit să păstreze stabilitatea, iubirea și valorile vieții de familie timp de cinci decenii.
Primarul Florin Birta le-a adresat celor prezenți un mesaj emoționant, subliniind importanța acestui moment:
„Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră și să vă văd împreună cu cei dragi, copii și nepoți. Sărbătoriți 50 de ani de căsătorie, un moment deosebit, în care vă aduceți aminte cu drag de tot ceea ce ați trăit împreună. Știm cu toții că într-o căsnicie există momente mai bune și momente mai grele, dar dumneavoastră ați știut să fiți alături unul de celălalt. Sunteți un exemplu pentru noi și pentru comunitatea noastră. În numele meu, al Primăriei Oradea și al Consiliului Local, vă felicit și vă doresc multă sănătate, bucurii și Sărbători frumoase alături de cei dragi”.
În cadrul festivității, fiecare cuplu a primit o diplomă aniversară, flori și un premiu în valoare de 1.000 de lei, oferite de Primăria Oradea.
Reamintim că Compartimentul de Stare Civilă primește în continuare cereri din partea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie. Înscrierile se fac la camera 12, parter, în clădirea Primăriei Oradea.


























Etichete:
decembrie 10, 2025
Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit astăzi, 10 decembrie, pentru a analiza mai multe solicitări referitoare la restricțiile de circulație....
decembrie 11, 2025
Încasările din taxe și impozite la bugetul local au crescut cu peste 33 milioane lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit evidenţelor fiscale ale...