Știri

deșeuri

salubrizare

februarie 19, 2026

Share:

Au început lucrările de reconfigurare a panourilor frontale aferente insulelor ecologice digitalizate din Oradea

news-image

Municipiul Oradea anunță începerea lucrărilor de reconfigurare a panourilor frontale aferente insulelor ecologice digitalizate, în vederea îmbunătățirii accesibilității, ergonomiei și siguranței în utilizarea infrastructurii de colectare separată a deșeurilor.

Intervențiile sunt realizate de către executantul EUROPLAST ROMANIA SRL și fac parte din procesul continuu de optimizare a sistemului de management al deșeurilor la nivel local.

Un element de noutate important vizează fracțiile reciclabile: din momentul accesării insulei cu cartela, utilizatorul beneficiază de un interval de 30 de secunde în care poate deschide și închide cuva de mai multe ori, fără a fi necesară o nouă scanare. Astfel, pot fi depuse mai multe deșeuri reciclabile succesiv, într-un mod mai rapid, mai eficient și mai confortabil.

Lucrările se desfășoară etapizat, fără a afecta funcționarea serviciului de salubrizare. Termenul estimat pentru finalizarea primului lot de 25 de insule este sfârșitul lunii martie.

Cele 25 de insule ecologice digitalizate incluse în această etapă sunt amplasate pe străzile Cantacuzino, Călugăreni, Traian Lalescu, Transilvaniei, Mehedinți și Milcovului.

Prin aceste intervenții, municipalitatea continuă procesul de adaptare a infrastructurii la nevoile reale ale utilizatorilor, în linie cu obiectivele asumate privind creșterea gradului de reciclare și îmbunătățirea calității serviciilor publice oferite comunității.

Etichete:

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut