Piesa de teatru: Luceafărul

Sala Arcadia Vasile Alecsandri, Pasajul Vulturul Negru nr. 8, Oradea

Cine nu a auzit vreodată de Luceafărul? Dar oare știm cu adevărat despre ce este vorba în celebra poezie a lui Eminescu? Doar o veche povest de dragoste… sau ceva mult mai profund? Luceafărul nu este doar una dintre cele mai importante opere ale literaturii române, ci și o poveste fascinantă și aparte despre iubire, alegere și despre ceea ce se întâmplă atunci când cineva nu aparține propriei lumi. O stea nemuritoare se îndrăgostește de o fată de pe pământ – dar ce poate face cu acest sentiment? Pot avea un drum comun? Ce este mai important: siguranța sau visurile? Realitatea pământească sau idealul inaccesibil? https://www.szigligeti.ro/eloadasok/lilliput/Luceaf%C4%83rul+-+Az+esticsillag+/1125

Piesa de teatru: Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate

Sala Transilvania Piața Regele Ferdinand I, Oradea

Cu toții avem nevoie de un spațiu sigur, unde să știm că ne putem întoarce atunci când viața nu merge în direcția pe care ne-am dorit-o. Un loc al nostru, care să ne protejeze și în care lucrurile să rămână intacte, așa cum le știam dintotdeauna. Ce se întâmplă însă în momentul în care ne trezim că acel adăpost personal se surpă din cauza șubrezimii de care nu știam nimic sau pe care am ales s-o ignorăm? Rosie, mezina familiei Price, aflată într-o călătorie prin Europa în anul ei sabatic, se vede nevoită să se întoarcă acasă, pentru a-și regăsi echilibrul. Aici, ea este întâmpinată de toată familia și, pentru o clipă, totul pare neschimbat: tatăl, care îngrijește grădina de trandafiri, mama, care are o rezolvare pentru orice, Ben, care nu reușește nicicum să mențină o relație, Mark, care a fost mereu fratele mai retras și Pip, care pare că trăiește o viață fericită alături de soțul ei și cei doi copii. Această imagine este însă doar o iluzie pe cale să dispară în momentul în care lucrurile nespuse dintre aceștia ies la suprafață, iar echilibrul relațional care se dovedește fragil este pus la încercare. „Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate” explorează complicatele dinamici familiale care ascund în spatele lor sacrificiile făcute de părinți în numele copiilor, presiunea așteptărilor impuse asupra copiilor, dar și nevoia stringentă a fiecăruia de a-și exprima și apăra propriul adevăr. Dincolo de luptele intime dintre aspirații și dezamăgiri proprii, fiecare membru al familiei este nevoit să gestioneze schimbările bruște și neașteptate din viața celorlalți, ale căror consecințe nu pot fi vindecate doar prin iubire.

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut