Maureen se plimbă pe străzile unui mic oraș irlandez. Este o femeie în jur de treizeci și ceva de ani, cu singurătatea în mâna dreaptă și sacoșele de cumpărături în mâna stângă — pline cu Vitalin, terci și biscuiți de casă. Maureen urcă o pantă abruptă, stâncoasă și noroioasă pentru a-și hrăni mama cu terci, Vitalin și biscuiți. Mama tot repetă: „Vreau pișcoturi.” „Eu vreau un bărbat,” îi răspunde fiica. Regina frumuseții din Leenane este un spectacol cu umor negru care explorează relația mamă-fiică și abordează teme precum dorința de dragoste, manipularea, violența reprimată și lipsa de speranță. Ce efect poate avea abuzul emoțional și izolarea în familie asupra existenței și sufletului uman?

Maureen se plimbă pe străzile unui mic oraș irlandez. Este o femeie în jur de treizeci și ceva de ani, cu singurătatea în mâna dreaptă și sacoșele de cumpărături în mâna stângă — pline cu Vitalin, terci și biscuiți de casă. Maureen urcă o pantă abruptă, stâncoasă și noroioasă pentru a-și hrăni mama cu terci, Vitalin și biscuiți. Mama tot repetă: „Vreau pișcoturi.” „Eu vreau un bărbat,” îi răspunde fiica. Regina frumuseții din Leenane este un spectacol cu umor negru care explorează relația mamă-fiică și abordează teme precum dorința de dragoste, manipularea, violența reprimată și lipsa de speranță. Ce efect poate avea abuzul emoțional și izolarea în familie asupra existenței și sufletului uman?

Căutarea fericirii în timpul căderii. Drama „Revizorul” de Gogol e mai mult decât dezvăluirea părții întunecate, absurde a corupției și a puterii. Politicienii unui orășel simt pericolul iminent al prăbușirii. Începe un dans macabru reprezentat prin umor grotesc. Totuși, în extremitățile comportamentului conducerii se conturează portretul psihologic al omului modern care caută absolvire. Hlestacov, călătorul în derivă nu își dorește mai mult decât să fie apreciat, dar, într-o lume a aparențelor, curând va înțelege cât de ușor respectul dorit poate da naștere abuzului. Gogol ne oferă o oglindă strâmbă din care reflexia noastră ne rânjește în față. Apoi vorbește.

Pe 15 octombrie 1900, și-a deschis porțile în Oradea frumoasa clădire a teatrului. Comunitatea și burghezia orădeană, într-un oraș cu viață intelectuală din ce în ce mai vibrantă, au așteptat zeci de ani pentru a avea propria clădire de teatru, până când, în cele din urmă, în 15 luni a fost construită această clădire minunată, care până azi rămâne podoaba orașului și mândria comunității maghiare, acum doar minoritare. În spectacol participă elevi orădeni, cu care am lucrat împreună în anul școlar trecut, cercetând ce înseamnă pentru ei astăzi Oradea. De asemenea, participă și trupa Teatrului Szigligeti. Pe baza unor documente de epocă reconstruim împrejurările apariției teatrului, atracția specială a Oradiei, mediul luminat al începutului de secol, influența grupului „Holnaposok” asupra întregii vieți literare maghiare. Prind viață personalități istorice precum Endre Ady, Gyula Juhász, Ákos Dutka, Tamás Emőd, care parcă stau și astăzi la o masă de cafenea, pe marginea teatrului. Spectacolul confruntă, „întâlnește” trecutul cu prezentul, caută răspunsuri la întrebarea ce putem face să readucem la viață trecutul, memoria și ce posibilități are astăzi comunitatea maghiară pentru a integra organic teatrul în viața lor de zi cu zi. Muzicieni: DOMBI DÁVID, TÓTH GÁBOR Elevi participanți: BARICZ MAYA, BELÉNYESI TAMARA, BERÉNYI DÁVID, BODONI-DOMBI ROZI, CZEGÉNYI PÉTER, EGERESI ENIKŐ, ERDEI DOROTTYA, FRANȚIU TAMÁS, GÁL HANNA, KÖRÖZSI ESZTER, MEGYASSZAI-BÍRÓ HANNA, MELEG NÓRA, MIKÓ VIVIEN, NAGY LÉDA, NAGY LILI, RÁCZ ÁDÁM, VAD ANDREA, VANCA-FODOR IMOLA, WAGNER JÚLIA