Parcuri și coridoare verzi
Amplasamentul cu suprafață totală de aproximativ 77.875 mp se află în zona centrală a municipiului Oradea, pe o axă pietonală majoră care leagă Cetatea Oradea de Piața Unirii, suprapusă peste orașul istoric, iar limitele sale coincid cu cele ale Ansamblului Urban "Centrul istoric Oradea", cu valori urbanistice și arhitecturale.
Pe locul actualului Parc 1 Decembrie, denumit odinioară Piaţa Mare (Nagypiacz tér / Grosser Platz) se ţineau târgurile de vite. După 1900 aici s-a mutat şi piaţa de fructe, legume, etc. care până atunci se ţinea în Piaţa Sf. Ladislau (Piaţa Unirii de azi).
În anul 1950 piaţa de alimente a fost mutată şi s-a trecut la amenajarea unui parc care va primi numele de 23 August. El a fost împodobit cu fântâni, arbori, alei, locuri de joacă şi un monument dedicat Ostaşului Român, finalizat în 1968, operă a sculptorului Iulia Oniţa. Între 1968 şi 1972 tot aici s-a construit Casa de Cultură a Sindicatelor. După 1990 parcul a fost redenumit 1 Decembrie.
În parc mai sunt amplasate de-a lungul timpului și alte statui precum: statuia eroilor francezi, chipul lui Brâncuși, statuia lui Emanuil Gojdu și statuia geografului francez Emmanuel de Martonne.
STUDIU ISTORIC PARC 1 DECEMBRIE: Studiu istoric 1 Decembrie
MODERNIZARE. Pentru Parcul 1 Decembrie există un proiect de modernizare. Prin reconfigurarea unor alei secundare se vor amenaja piațete dispuse în zonele din jurul statuii Ostașului Român, din fața Casei de Cultură a Sindicatelor și din spatele Casei de Cultură, unde se va crea o mini-piațetă a monumentului eroilor francezi. Un alt punct de atracție îl va reprezenta Aleea personalităților, care va fi amenajată de-o parte și de alta a Statuii Ostașului Român și unde vor fi amplasate busturi similare celui al geografului francez Emmanuel de Martonne. În zona de S-E a parcului se va regăsi un spațiu destinat seniorilor și nu numai, cu zone de fitness și cu mese de șah.
Fântâna arteziană existentă va fi transformată și ea, devenind fântână muzicală cu jocuri și lumini.
Totodată proiectul vizează înlocuirea structurii pietonale uzate actuale cu piatră de tip porfir. Aleile destinate accesului pentru biciclete, role sau trotinete vor fi finisate cu asfalt.
Parcul va fi dotat cu un loc nou de joacă, prevăzut cu fântână din pardoseală, iar un alt punct de atracție îl va reprezenta amfiteatrul vegetal din tisa, care va putea fi utilizat de elevi și profesori pentru activități educative în aer liber.
Modernizarea parcului mai presupune și înlocuirea mobilierului urban, introducerea unui sistem nou de irigație, înlocuirea sistemului de iluminat cu unul nou (corpuri de iluminat cu LED), precum și trei grupuri sanitare cu auto-spălare.
Fondul vegetal existent se va completa cu 183 de arbori și se propune plantarea unui număr de cca. 300 arbuști ornamentali și amenajarea unei suprafețe de 2500 mp cu amestecuri de plante perene.
Parcul în suprafață totală de 22.898 mp (inclusiv zona de luncă) este amplasat în zona centrală a municipiului Oradea, pe malul drept al Crișului Repede între podul Sfântul Ladislau (fostul Ferdinand) și Podul Dacia.
Prin anul 1859, în această zonă existau pe Criş trei insulițe, situate în dreptul bisericii reformate Olosig, însă acestea nu erau conectate la parc. După anul 1890, locul a fost reamenajat şi a devenit una dintre atracțiile urbei. Tranzitată de persoane de toate vârstele, de familii cu copii şi de intelectuali, cocheta alee a parcului căpătase denumirea de Corso, întocmai ca principala stradă comercială a oraşului, actuala pietonală Republicii. Însă, spre deosebire de agitația străzii, parcul oferea liniştea unei plimbări în natură. Legătura cu malul stâng se făcea pe vechiul pod pietonal metalic, cunoscut sub numele de Podul Paralelor.
În cinstea marcării a o mie de ani de la stabilirea ungurilor în Panonia, în 1896 autorităţile au denumit locul Ezredévi Emléktér, adică Parcul Milenar. În perioada interbelică aspectul parcului a rămas neschimbat. Redenumit Promenada Eminescu, acesta încă era alegerea oamenilor de cultură, dar şi a altor orădeni, pentru relaxare.
În epoca comunistă, aleea principală a fost asfaltată, iluminatul public a fost modernizat, iar un pod nou a luat locul celui vechi. În zilele noastre, Parcul Libertăţii a rămas o oază de verdeață, dar adaptată nevoilor omului contemporan. Busturile lui losif Vulcan şi Czárán Gyula, dar şi statuile lui Szacsvay Imre şi Lorántffy Zsuzsanna populează parcul, unde funcţionează o cafenea şi o florărie, datorită căreia, parcul a căpătat şi mai multă culoare, angajaţii florăriei sădind aici mii de lalele și crini, iar ulterior plante perene. Tot ei au amplasat în parc o pianină la care poate cânta orice doritor. Partea dinspre Criş a parcului este amenajată cu mobilier urban din trunchiuri de copaci şi paleţi.
STUDIU ISTORIC PARC 1 DECEMBRIE: Studiu istoric 1 Decembrie
MODERNIZARE. În Parcul Libertății se vor planta 154 arbori din speciile castan, salcie, frasin, chiparos de baltă. De asemenea, vor fi amenajări floricole cu 4700 exemplare de plante perene, arbuști și graminee. Intervențiile din lunca Crișului vor fi neinvazive: de curățare, de plantare arbori și amplasare a noului mobilier urban.
Parcul va fi dotat cu bănci electronice tip „smart” cu încărcare USB, panouri informative inteligente interactive, mobilier urban din metal și lemn, cișmele de apă potabilă, precum și stâlpi de iluminat pentru parcuri.
În zona bustului lui Iosif Vulcan și a statuii Zsuzsannei Lorantffy vor apărea spații de tip alveolar, cu finisaj din așchii lemnoase, pentru a ușura accesul în jurul statuilor, iar bustul lui Gyula Czaran va fi pus în valoare prin plantații floricole.
Zonele de acces în parc vor fi modernizate, iar zona de odihnă și relaxare va fi bine evidențiată. De asemenea, se va crea o zonă pentru activități sportive. Va fi realizat un nou loc de joacă din așchii lemnoase.
În suprafață de 64.850 mp, parcul Ion I.C. Brătianu este amplasat în vecinătatea hotelurilor Hilton și Continental, precum și a Bazinului Olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea și este unul dintre cele mai active parcuri din oraș, oferind cetățenilor facilități de agrement și sport (pistă de alergat din tartan, terenuri de sport, pistă de pumptrak, teren de skatepark, etc.).
Amplasamentul care în prezent cuprinde Parcul I.C. Brătianu a cunoscut o evoluție și o transformare în mai multe etape începând cu Evul Mediu, când la est de cartierul Olosig, atestat în secolul al XII-lea, a existat un cartier denumit Sfântul Petru, prin multiple intervenții de sistematizare a cursului Crișul repre. Dacă inițial terenul era reprezentat de o insulă, în prezent nu mai există nicio separare sau vre-un curs de apă care să străbată teritoriul.
Zona cuprinsă între Aleea Ştrandului, str. Schiff Ernő şi str. I.C. Brătianu a avut începând cu ultimele două decenii ale secolului al XIX lea destinaţia de parc cu denumirile de Városliget (Parcul Orășenesc), Insula Dőry, Parcul Elisabeta (Erzsébet liget, după 1901),
Grădina Bunyitay (1908), parcul Alba Iulia (1931), iar după 1945, Parcul Muncitorilor. Noul parc a avut ca model de urmat Parcul Városliget din Budapesta, ce cuprindea o scenă în aer liber, spații pentru evenimente și distracții.
Prin HCL nr.5/1994 denumirea parcului a fost schimbată din Parcul Muncitorilor în Parcul Ion I.C. Brătianu.
STUDIU ISTORIC PARC BRĂTIANU: Studiu istoric Bratianu
MODERNIZARE. În prezent, parcul se află în procedură modernizare, fiind în faza de elaborare a proiectului tehnic pentru reactivarea și revitalizarea sa.
Iată ce prevede proiectul de modernizare a Parcului Ion I.C. Brătianu:
- o nouă pistă de pumptrack, pe locul celei existente;
- zona de skatepark și locurile de joacă vor fi modernizate integral;
- terenurile de baschet vor fi reabilitate;
- vestiare pentru sportivi, cișmele, toalete și mobilier urban nou;
- park aventura, cu elemente din lemn, sfoară și metal;
- iaz cu pod de lemn, în partea vestică a parcului;
- zonă multifuncțională, cu rol de recreere;
- zonă dedicată iubitorilor de pilates & yoga.
În parc vor fi plantați 173 de arbori din speciile tei, duglas, chiparos de baltă și liquidambar, precum și peste 2500 exemplare de plante perene, arbuști și graminee.
Parcul se află în municipiul Oradea, în vecinătatea Palatului Episcopiei Romano-Catolice cunoscut și ca Palatul Baroc din Oradea, Bazilicii Sf. Maria și Șirul Canonicilor, obiective ce formează împreună cel mai important complex baroc din Romania, precum și unul din cele mai reprezentative ale Europei.
Parcul Petofi cu o suprafață de 24.770 mp este al treilea parc orășenesc al Oradiei ca vechime și constituie astăzi un important vestigiu al dezvoltării spațiilor verzi ale orașului, mărturie a destinului istoric local, care are deopotrivă semnificaţie istorică, socială și legată de evoluția tendințelor amenajărilor peisagere.
De-a lungul timpului, parcul amenajat a suferit numeroase modificări, purtând amprenta a trei stiluri și epoci. Amenajarea inițială a parcului în stilul romantic al grădinilor
Englezești a avut loc în jurul anului 1887, purtând denumirea de Piața Schlauch (Schlauch tér), conform hărții editate de Samuel Bergner în anul 1890. În anul 1931 amenajarea parcului include tendințe geometrizante ale structurii aleilor, cele două străzi care delimitează spațiul verde vor fi denumite Carmen Sylva, iar parcul va dobândi denumirea de Parcul Carmen Sylva. Cea de-a treia amenajare a parcului a fost realizată în anii 1960, prin introducerea de elemente împrumutate din arta grădinilor japoneze cu iazuri, iar parcul a primit denumirea de Parcul Tineretului.
STUDIU ISTORIC PARC PETOFI: DESCHIDE
MODERNIZARE.
Unul dintre cele mai vechi parcuri din oraș, Parcul Petőfi este în curs de modernizare, iubitorii de plimbări în aer liber urmând să regăsească aici o cafenea - cofetărie, o grădină japoneză, bănci cu elemente de tip Smart (wi-fi, posibilitate încărcare telefoane), un loc de joacă reamenajat corespunzător pentru cei mici, rastel biciclete, toalete moderne.
Toate intervențiile au fost gândite în așa fel încât să nu altereze caracterul istoric al parcului. Totodată, amenajările care vor fi realizate au la bază studiul peisagistic care vizează intervenții pe 11 zone din parc, fără a afecta arborii maturi cu valoare dendrologică şi istorică.
Piața 22 Decembrie a fost amenajată în perioada interbelică, făcând parte din Cartierul Râtul Comandantului (1930) /Cartierul Dorobanților - realizat între fostul cartier “Oraşul Stelelor” (cu limita pe str. Beiuşului), canalul de inundaţie al Pârâului Peţa, strada Alexandru Vlahuţă (la sud de zona industrială de pe str. Sucevei, actuală Evreilor Deportați), strada Ion Vidu. Aici a fost creată o tramă stradală regulată, având în centru un parc de plan circular, actuala Piaţă 22 Decembrie.
Parcul are o formă regulată, circulară, dezvoltându-se în giratoriul Pieței 22 Decembrie având o suprafață totală de 22.545 mp, respectiv o suprafață a spațiilor verzi de 16.179 mp. Situat la intersecția străzilor Horea, Feldioarei, Ronald Reagan, Nicolae Teclu, Sextil Pușcariu, Jean Jaures, Teiului și Gheorghe Costaforu, toate acestea fiind proiectate radial spre parc.
Parcul este străbătut de o pistă pentru biciclete, cu importanță la nivel municipal, dinspre strada Horea, spre strada Sextil Pușcariu. În parc există arbori, arbuști, rondouri de flori și un loc de joacă pentru copii.
În Parcul 22 Decembrie se poate ajunge cu mijloace de transport public local precum tramvaiul 4N cu coborâre la statia Ceyrat (la 1,5 km de parc) sau autobuzele 12, 17 și 23 coborâre la stația Piața 22 Decembrie.
MODERNIZARE. În Parcul 22 Decembrie se va amenaja o fântână cu joc de lumini în partea centrală a parcului, spre strada Horea.
De asemenea, în parc se vor amenaja:
- teren multifuncțional de sport cu dimensiuni de 19 x 11 m, finisat cu tartan;
- pistă de biciclete;
- loc de joacă cu suprafețe de tartan și așchii de lemn;
- mese de șah;
- wi-fi și panouri indicatoare cu elemente de orientare;
- cișmele de apă potabilă, inclusiv pentru adăpat animale;
- toalete ecologice moderne, cu autospălare.
Parcul amplasat în șanțul care înconjoară Cetatea Oradiei amintește de rolul important de apărare cu care a fost înzestrată această construcție, greu de cucerit de-a lungul secolelor. Șanțul era umplut cu apă termală din Pârâul Peța, dar și cu apă rece din Crișul Repede, având adâncimi de 4 m și lățime de 50 de metri, care astfel a împiedicat înghețarea apei și cucerirea cetății pe timp de iarnă.
O parte din șanț, care a fost amenajată în anul 2009, găzduiește specii autohtone și mai ales exotice de flori, arbori și arbuști, precum și două heleștee, fiind un loc potrivit pentru o pauză relaxantă din orice activitate.
MODERNIZARE. Datorită existenței laturei sudice neamenajată a parcului și totodată identificarea necesității introducerii de funcțiuni suplimentare, în prezent parcul se află în procedură modernizare, fiind în faza de elaborare a proiectului tehnic pentru reactivarea și extinderea sa. Suprafața totală a parcului, potrivit studiului de fezabilitate deja realizat, va fi de 65.637 mp.
Fondul arboricol generos de aici va fi completat cu 104 arbori din speciile salcâm japonez, arbore lalea și arțar. Prin noile amenajări, vor fi plantate 3255 de plante perene, arbuști și graminee.
Perimetral, pe toată circumferința parcului va fi amenajată o pistă de alergare. Se vor amenaja trasee botanice cu plante decorative specifice. Vor fi amplasate cișmele și toalete ecologice moderne.
Proiectul prevede mai multe zone și funcționalități:
- zonele de acces - cu puncte de informare și mobilier stradal confecționat din caramidă, tratat împotriva intemperiilor; vor fi reabilitare cele două iazuri amplasate în zona de acces dinspre strada Constantin Dobrogeanu Gherea;
- zona de odihnă şi relaxare, cu mobilier urban și compoziţii vegetale complexe;
- zona de jocuri pentru copii este prevăzută cu o suprafață de protecție acoperită cu liant din așchii de lemn;
- zona de spectacole, teatru și cinema în aer liber va dispune de o scenă în aer liber pentru concerte, proiecții și spectacole.
Proiectul de modernizare prevede realizarea unui sistem de irigații automatizat.
Grădina publică Dealul Ciuperca – fostul Deal Kalvaria (Dealul Calvarului) zona cu caracter religios din perioada 1840, a fost transformată în perioada comunismului prin construirea restaurantului în formă de ciupercă, acesta dând și denumirea actuală a dealului.
În 2012 administrația locală a demarat procedura pentru un proiect de modernizare a dealului, transformându-l în grădină publică, care urmează să fie redată comunității după finalizarea lucrărilor.
Grădina va avea o suprafață totală de 37.600 mp, din care aproximativ 5600 mp suprafețe cu alei și zone de socializare, iar restul de 32.000 fiind suprafețe verzi. Suprafețe verzi se compun din zone cu gazon, zone de pajiște, arbori, arbuști și plante perene.
Pentru a ajunge în această locație, singurul mijloc de transport în comun este autobuzul de pe linia 15, se coboară la stația de la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, în apropierea străzii Olteniei, de unde accesul se va realiza mai departe pedestru, utilizându-se pasarela pietonală metalică supraterană peste calea ferată. Acesul se mai poate face prin strada Graurilor cu autoturismul până în parcarea din fața restaurantului Ciuperca, sau pietonal.
Actualul parc Nicolae Bălcescu, fostă Grădină publică a familiei Rhédey, iar în timpul celui de-al doilea război mondial – locul de unde plecau trenurile cu evrei către Auschwitz, este astăzi situat în arealul istoric al orașului, între Calea Matei Basarab și strada Evreilor deportați (fosta Sucevei), cu acces dinspre bulevardul Decebal – în apropierea Liceului Sportiv și a Grădinii Zoologice, dinspre strada Avram Iancu și dinspre strada Evreilor deportați.
Transportul public asigură accesul în apropierea parcului prin linia de autobuz 14.
Suprafața totală a parcului este de 24.644 mp, din care aproximativ 4.000 mp suprafețe construite și peste 20.000 mp suprafețe cu vegetație. În parc sunt amplasate statuile lui Nicolae Bălcescu, Eva Heyman și a grofului Rhédey Lajos.
În prezent, Primăria municipiului Oradea are în elaborare tema de proiectare pentru modernizarea parcului.
STUDIU ISTORIC PARC BĂLCESCU: DESCHIDE
Parcul Dendrologic al Episcopiei Romano-Catolice sau Grădina Palatului Baroc așa cum e cunoscută de localnici, este situat în apropierea zonei istorice a orașului, cu acces din strada Șirul Canonicilor. Suprafața totală a curții Episcopiei Romano-Catolice este de aproximativ șase hectare, din care parcul dendrologic ocupă aproximativ 4 hectare.
Grădina datează din a doua jumătate a secolului XVIII, iar în anul 2018 la inițiativa Episcopiei Romano-Catolice, a fost lansat proiectul de reabilitare a obiectivului. În urma reabilitării grădinii, au fost puse în valoarele exemplarele spectaculoase de arbori existenți în parc și a fost amenajată o grădină cu plante biblice.
Mijloace de transport în comun pentru a ajunge în apropierea acestui obiectiv turistic sunt liniile de tramvai 1R, 1N, 3R și 3N, cu coborâre la stațiiile de tramvai Bulevardul Dacia II, Stadion sau Gara Centrală I. De la fiecare stație de tramvai până la Parcul Dendrologic al Episcopiei Romano-Catolice, se poate ajunge pedestru.
Parcul Olosig a fost amenajat in anul 2009 pe locul fostului cimitir Olosig, parcul cu acelaşi nume primind de a lungul timpului mai multe denumiri : Linițtii, Mihai Viteazul, iar din anul 2018 a revenit la denumirea de Olosig.
Parcul Olosig este situat in cartierul Rogerius din municipiul Orada, delimitat între Bd. Dacia, str.Eroul Necunoscut, str. Corneliu Coposu și str. Spartacus, fiind învecinat pe latura vestică de obiective de cult reprezentate de Biserica Greco-Catolică "Adormirea Maicii Domnului" și Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului".
Apariția parcului în această locație a venit ca o necesitate la cerințele locuitorilor din această zonă a orașului, unde spațiile verzi, de agrement și relaxare erau deficitare. Parcul Olosig are o suprafață totală de 46.104 mp, din care suprafața verde reprezintă 33.632,87 mp, fiind străbătut de o rețea multiplă de alei asfaltate, pietruite și acoperite cu dale.
Pentru a satisface cât mai bine nevoile de sport, relaxare și recreere a cetățenilor de toate vârstele, în incinta parcului Olosig au fost amenajate două terenuri de sport (unul de baschet, unul de fotbal), un teren dotat cu aparate specifice de fitness, pistă de alergare, un teren pentru skateboard, spațiu de joacă pentru copii dotat cu un complex de joacă format din leagăne, tobogane, turnuri, pânză de cățărat, chingi pentru echilibristică, balansoare, 3 foișoare, echipamente de joacă destinate copiilor cu dizabilități locomotorii, bănci de odihnă, fântână arteziană și mese de șah placate cu mozaic.
În interiorul Parcului Olosig se găsesc de asemenea si constructii care constau dintr-un tarc destinat câinilor cu stăpân, toalete publice și 3 capele comemorative.
Vegetatia arboricola din Parcul Olosig este una bogată în ceea ce privește biodiversitatea, fiind formată din arbori maturi rășinoși și foioși din speciile biota, pin silvestru, stejar pedunculat, castan porcesc, frasin, salcâm japonez, sâmbovină, arțar american, paltin de câmp, la care, cu ocazia amenajării parcului au fost introduse și alte specii noi de arbori (brad Nordmann, castan comestibil, Koelereuteria, catalpa, arțar globular, platan, etc.) arbuști (Fortsythia, Chamaeciparis leylandi, Photinia red, Berberis thumbergii) și trandafiri cățărători.
Accesul la Parcul Olosig din diferite zone ale orașului se poate realiza utilizând mijloacele de transport public : tramvaiele nr. 1N, 1R, 3N, 3R, 4N, 4R.
Coridorul verde Barcăului a fost construit în anul 2020 cu fonduri provenite dintr-un program cu finanțare internațioanală destinat inființării de noi spații verzi.
Coridorul verde este amplasat în zona de vest a orașului Oradea, în cartierul Ioșia, pe strada Barcăului de unde și această denumire, pe un teren degradat, ocupat anterior de o cale ferată industrială dezafectată și diferite construcții anexe aparținând unor filiale zonale ale fostelor intreprinderi de stat specializate în extragerea petrolului.
Prin construcția coridorului verde Barcăului s-a încercat realizarea unui spațiu verde modern, care să satisfacă nevoile de recreere și relaxare a cetățenilor. Întins pe o suprafață totală de 38.073 mp, spațiile verzi ocupă 28.200 mp, fiind împărțite în 3 zone A, B și C, fiecare având un specific aparte.
Pentru realizarea obiectivului ca zonă de relaxare și agrement, coridorul verde Barcăului are în dotare o pistă de alergat perimetrală acoperita cu tartan, cu o lungime de 2.208 m, banci de odihnă, mese de șah, mese de picnic, cișmele, teren de sport multifuncțional (baschet și fotbal) cu suprafața de joc acoperită cu tartan, teren cu aparate de fitness.
În zona B din cadrul coridorului verde este amenajat spațiul destinat copiilor și cuprinde un loc de joacă pentru copii format din 2 complexe de joacă moderne, prevăzute cu tobogane, leagăne, balansoare pe arc, carusel orbital si legăn pentru copii cu dizabilități. În zona de mijloc a coridorului verde se găsește și o tiroliană.
În zonele A și B ale coridorului verde Barcăului sunt amplasate două toalete publice cu autospălare, cea din zona B prin construcție este destinată și persoanelor cu dizabilități. Coridorul verde Barcăului este monitorizat prin 57 camere de supraveghere video.
Accesul la Coridorul verde Barcăului din diferite zone ale orașului se poate realiza utilizând mijloacele de transport public: autobuzele nr. 10 și 14.
Parcul Salca este situat pe malul pârâului Peța, între strada Meiului și strada Schiff Erno, având o suprafață totală de 60.810 mp, respectiv o suprafatță a spațiilor verzi de aproximativ 43.700 mp.
Parcul conţine spații inierbate, arbori, arbuști, plante perene, plante de apă, labirinturi, un lac cu ponton și un pasaj de trecere, șanțuri naturale care deversează în pârâul Peța, spații recreativ-educative, pista de alergat si pista de Pumptrack.
În anul 2023, printr-un proiect de sponsorizare din partea Asociației "Zi de Bine" în colaborare cu Municipiul Oradea, în zona dinspre strada Prieteniei a fost amenajat un parc tematic "Plantați în amintire".
În Parcul Salca se poate ajunge cu următoarele mijloace de transport public local:
- Linii de Tramvai:
- 3R/3N, coborâre la stația Dimitrie Cantemir (este la 717 metri distanță față de Parcul Salca, 8 minute de mers pe jos).
- 4N, coborâre la stația Lotus (este la 426 metri distanță față de Parcul Salca, 6 minute de mers pe jos).
- Linii de Autobuz:
- 12 Nufărul, 17 Gara de Est și 23 Carrefour Era, coborâre la Școala Dimitrie Cantemir (este la 748 metri distanță față de Parcul Salca, 10 minute de mers pe jos).
Parcul amenajat în locul fostului cimitir Seleuş din carierul Tineretului are o suprafață totală de 17.307 mp din care zona verde ocupă 13.363 mp. Este un parc relativ nou, execuția lucrărilor de amenajare începând în anul 2008, iar pe parcurs i-au fost adăugate și alte funcționalități.
În prezent, parcul beneficiază de toate dotările necesare: teren de sport, un loc de joacă pentru copii echipat cu aparate de joacă, țarc pentru câini, sistem de irigații automat și sistem de iluminat.
Parcul Ghibu este situat între străzile Aleea Peneș Curcanul și Aleea Onisifor Ghibu, în vecinătatea Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu", având o suprafață totală de 5.828 mp, respectiv o suprafață a spațiilor verzi de 4.030 mp.
În parc există spații înierbate, arbori și trei locuri de joacă pentru copii (din care două sunt acoperite cu tartan și unul cu nisip).
În Parcul Onisifor Ghibu se poate ajunge cu mijloace de transport public local – tramvai 3R/3N/4N, coborâre la stația Ciheiului (415 metri distanță față de Parcul Ghibu - 6 min de mers pe jos).
Parcul a fost amenajat de către municipalitate în anul 2020, ca parc de cartier în zona străzii Morii. Pentru a realiza un punct de atracție și de petrecere a timpului liber pentru locuitorii din zonă, a fost amenajat un spațiu verde degradat, în spatele centrului comercial Selgros.
Parcul are o suprafață totală de 1.852 mp și este dotat cu teren de sport și loc de joacă pentru copii. Accesul principal se face dinspre zona de blocuri, iar accesul secundar din direcția vestică, dinspre prelungirea străzii Morii.
Coridorul verde Grigorescu este amplasat în cartierul Grigorescu, pe strada Daliei din municipiul Oradea. Este primul coridor verde realizat în acest cartier, fiind finalizat în anul 2021.
Suprafata totală a coridorului verde este de 28.365 mp din care suprafața spațiilor verzi este de 23.119 mp. Coridorul este dotat cu echipamente de joacă pentru copii, teren de fotbal și pistă de alergat finisată cu tartan.
Nu există transport public local direct la parc, doar în cartier accesul putând fi realizat ulterior pedestru sau cu mașina.
Coridorul verde Soarelui a fost construit în anul 2020 cu fonduri provenite dintr-un program cu finanțare internatioanală destinat înființării de noi spații verzi.
Coridorul verde este amplasat în partea de nord a orașului Oradea, în cartierul Soarelui, pe strada Aurel Covaci, de unde si aceasta denumire, pe un teren degradat .
Construcția unui coridor verde în această parte a orașului, format din spații verzi generoase, teren de sport (baschet), pistă de alergat acoperită cu tartan și locuri de joacă pentru copii în această locație, a devenit o necesitate la nevoile de recreere și relaxare a locuitorilor din cartierul Soarelui, un cartier nou, format în mare parte de case și locuit de multe familii tinere cu copii.
Coridorul verde din strada Aurel Covaci în Cartierul Soarelui, are o suprafață totală de 31.217 mp din care zona gazonată ocupă 27.015 mp. Pentru practicarea sportului în incinta coridorului verde sunt instalate două mese de tenis de masă, este construit un teren de baschet cu o suprafață de 630 mp și o pistă de alergare perimetrală acoperita cu tartan în lungime de 793 m. Pentru a satisface nevoile de relaxare și odihnă in coridorul verde sunt amplasate mese de șah și bănci de odihnă. Locul de joacă pentru copii este dotat cu leagăne duble și un complex de joacă multifuncțional.
Vegetatia dendrofloricola din coridorul verde Aurel Covaci este una tânără, fiind formată din specii de arbori cu valoare peisagistică cum ar fi arborele de gumă, cedru, mesteacăn, arțari cu frunze roșii, arțar japonez, chiparos columnar, stejar roșu, nissa sylvatica, diverse specii de arbuști (foioși și rășinoși) și trandafiri.
În coridorul verde Aurel Covaci din cartierul Soarelui este amplasată și o toaletă publică cu spălare automată.
Coridorul verde Ion Bogdan a fost construit în anul 2021 cu fonduri provenite dintr-un program cu finanțare internațională destinat înființării de noi spații verzi.
Coridorul verde este amplasat în partea de nord a orașului Oradea, în cartierul Oncea, pe strada Ion Bogdan, pe un teren ocupat anterior de clădiri administrative aparținând domeniului statului, aflate într-o avansată stare de degradare.
Construcția unui coridor verde în această zonăe a orașului, vine în completarea spațiilor de agrement existente în vecinătatea parcului (terenuri de fotbal, tenis și baschet) care să satisfacă nevoile de recreere și relaxare a locuitorilor din cartierul Oncea.
Coridorul verde din strada Ion Bogdan, are o suprafață totală de 14.712 mp din care zona gazonată ocupă 9.486 mp. Printre dotarile din acest amplasament se pot aminiti zone ocupate cu nisip de calcar, două tiroliene, un spațiu de joacă pentru copii cu trambulină, panză și perete de cățărat, bănci de odihnă simple și duble cu măsuțe incluse și două mese pentru practicarea tenisului de masă.
Vegetația care compune spațiile verzi din coridorul verde Ion Bogdan este una tânără, fiind formată în mare parte din arbori din specia arțar canadian, tei, mesteacăn și arbuști rășinosi.
Coridorul verde Ion Bogdan a fost dotat în anul 2023 și cu o toaletă publică cu spălare automată.
Parcul din zona Pieței Ghioceilor din Municipiul Oradea este situat în cartierul Ioșia între strada Iacobinilor, strada Aviatorilor, strada Nicolae Bolcaș, strada Jimboliei și Piața Ghioceilor. Are o suprafață totală de 12.267 mp din care suprafața spațiilor verzi este de 10.364 mp.
Este un parc matur, cu mulți arbori de talie mare care oferă umbră în zilele caniculare. Stația de tramvai este situată adiacent parcului, astfel fiind ușor de ajuns pentru oricine în parc. Parcul are un loc generos pentru copii dotat cu leagăne, tobogane, nisip, coșuri de baschet, mese de tenis de masă, precum și un leagăn pentru persoane cu dizabilități.
În apropierea parcului se află Biserica Sfinților Apostoli Petru si Pavel (pe str. Nicolae Bolcaș) și Biserica Sfântul Nicolae (pe str. Jimboliei), ambele de religie ortodoxă.
Parcul Padișului este situat între cele două bretele ale străzii Padișului, în zona străzilor Calea Aradului, Vlădeasa și Octavian Goga. Suprafața parcului este de 9.190 mp din care suprafața spațiilor verzi este de 6.741 mp.
În parc se poate ajunge ușor datorită celor două mijloace de transport care au stații în apropierea accesului în parc dinspre Calea Aradului, respectiv stația de tramvai și cea de autobuz.
În parc este amenajat un spațiu generos pentru copii împrejmuit cu gard din lemn. Arborii maturi din parc oferă o umbră placută în zilele călduroase de vară. Parcul a fost amenajat in anul 2010.
Parcul Octavian Goga din municipiul Oradea este situat între strada Octavian Goga și malul drept al Pârâului Peţa. Are o suprafață totală de 12.052 mp din care suprafața spațiilor verzi este de 6.670 mp. Parcul a fost finalizat în luna noiembrie 2015.
În acest parc s-a amenajat un loc de joacă pentru copii dotat cu echipamente de joacă printre care și o troliană, şi este prevăzut cu pavaj din cauciuc pentru protecţia celor mici. De asemenea în parc există un teren de mini-fotbal, un teren mare de baschet cu mai multe coșuri și două țarcuri de câini.
Parcul este usor accesibil deoarece la proximativ 2 minute este stația de autobuz și la 5 minute este stația de tramvai.
Coridorul verde din strada Coriolan Pop în cartierul Veteranilor este situat intre cele două bretele al străzii Coriolan Pop, însă se extinde cu zone verzi și pe strada Nicolae Firu și Eremia Grigorescu. Coridorul verde din strada Coriolan Pop a fost finalizat în anul 2019 cu fonduri provenite dintr-un program cu finanțare internațională destinat înființării de noi spații verzi.
Coriodorul verde dispune de o zonă de joacă pentru copii, dotată cu leagăne, foișoare și tobogane. Pentru a satisface nevoile cetățenilor din zonă în ceea ce privește activitățile sportive și de recreere, în coridor au fost amplasate două mese de ping-pong și trei mese de șah.
Amenajarea peisagistică a coridorului verde este una destul de variată, în compozițiile utilizate fiind incluse numeroase specii de arbori, arbuști, plante perene și graminee.
Suprafața coridorului verde din strada Coriolan Pop în cartierul Veteranilor este de 8.656 mp din care suprafața spatiilor verzi ocupă 7.382 mp. În apropierea coridorului se poate ajunge cu tramvaiul până la Calea Aradului – stația Octavian Goga, iar de la stație se fac aproximativ 5 minute de mers pe jos.
Parcul Adona a fost finalizat în anul 2015, fiind amplasat în cartierul Nufărul 2, în cadrul unei investiții de tip public-privat. Accesul la parc se poate face de pe strada Liszt Ferenc și Tompa Mihaly.
Suprafața totală a parcului este de 8.529 mp, din care 6.915 mp sunt amenajați ca spațiu verde. În parc a fost construit un teren de fotbal împrejmuit, un loc de joacă dotat cu echipamente pentru diferite categorii de vârstă ale copiilor, sistem de irigații și sistem de iluminat public.
Parcul din Piața Țăranilor este amplasat în cartierul Cantemir, fiind străbătut de strada Ștefan Zweig. Accesul la parc se mai poate face și de pe străzile Mărășești, Mircea Eliade, Nicolo Paganini, parcul secționând practic aceste străzi.
În Piața Țăranilor în anul 2005 a fost construită biserica ortodoxă "Sfânta Vineri". Suprafața totală a părculețului din Piața Țăranilor este de aproximativ 2.917 mp, iar în parc există un spațiu de joacă amenajat și dotat cu complex de joacă, leagăne și carusel.
Parcul Silvaș sau Zona de Picnic Silvaș, este de fapt o parte a luncii râului Crișul Repede, care permite accesul ușor al persoanelor în apa râului, și este situat în partea estică a orașului, în amonte de Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu și Aquaparcul Nymphaea.
Zona Silvaș a fost mereu utilizată de localnici ca loc de scăldat, fiind amenajată de administrația publică locală în ultimii ani, ca loc de picnic.
Parcului Silvaș are o suprafață de peste două hectare, alcătuită dintr-o alee principală, zonă de mal pentru accesul în apă și suprafețe înierbate. Din arealul zonei de picnic Silvaș, există un acces pietonal spre o insulă apropiată zonei, printr-o pasarelă metalică supraterană.
Adresat cu precădere locuitorilor din cartierul Tineretului, acest parc este unul dintre cele mai noi parcuri din Oradea. Amenajările se întind pe o suprafață de 1,5 ha.
Proiectul a fost implementat pe o suprafață totală de 15.703 mp, în zona de pădurice situată pe strada George Bacaloglu, fiind votat și finanțat în cadrul programului de bugetare participativă.
Dacă înainte de începerea lucrărilor, terenul era unul neamenajat, cu vegetația crescută spontan, acum acesta s-a transformat într-un adevărat spațiu de recreere pentru locuitorii zonei, un spațiu cu locuri de joacă pentru cei mici, cu zone de relaxare, dar și cu facilități de agrement și sport.
Astfel, parcul a fost dotat cu terenuri de sport multifuncționale, nocturnă, loc de joacă, alei asfaltate, zone verzi, mobilier urban și iluminat cu LED, deservind cele aproximativ 300 de locuințe individuale din zonă.
De asemenea, zonele verzi au fost plantate cu 132 arbori din speciile: stejar, arțar, pruni ornamentali, catalpa, iar zonele cu pământ au fost însămânțate.
Totodată, s-a montat mobilierul urban: 37 bănci în zona locurilor de joacă, a terenurilor multifuncționale și perimetral aleilor propuse, precum și 11 coșuri de gunoi.
Spațiul de joacă/recreere este necesar pentru crearea unui mediu propice pentru stimularea imiginației, sociabilității, dezvoltării fizice și a abilităților de coordonare motorie, iar pentru atingerea acestui deziderat, spațiul de joacă trebuie să se integreze armonios în peisajul urban și să fie un loc de relaxare pentru adulții care însoțesc copiii.
În cadrul jocului controlat se urmărește în primul rând diminuarea consecințelor serioase ale întâmplărilor nefericite, ocazionale, care apar inevitabil din preocuparea copiilor (beneficiari/utilizatori) de a-și extinde nivelul de competență, fie social, intelectual sau fizic și în al doilea rând prin raportarea tuturor produselor și lucrărilor la standarde de siguranță, în a preveni accidentele cu consecințe majore sau fatale.
La ora actuală, în municipiul Oradea sunt amenajate și autorizate un număr de 119 locuri de joacă pentru copii, din care 19 sunt amplasate în parcuri, iar celelalte sunt în cvartale de locuit sau adiacent străzilor. Inițial autorizația de funcționare a unui loc de joacă este valabilă pe o durată de 5 ani, după care se reînoiește.
În spațiile de joacă pentru copii sunt amplasate complexe de joacă sau echipamente individuale precum leagăne, balansoare, carusele, tobogane drepte, tobogane tip spirale, tobogane tubulare, cățărători, etc. O parte din locurile de joacă amenajate sunt acoperite cu covor sau dale de tartan, iar restul cu nisip.
Pentru persoanele cu dizabilități sunt instalate echipamente de joacă (leagăne și/sau carusele) la locurile amenajate de pe Ștefan cel Mare ANL, Lacul Roșu, parcul Olosig, coridorul verde Barcăului, Piața Ghioceilor, pacul Seleuș și în zona Sovata – în proximitatea Salvamont. În coridorul verde din strada Barcăului sunt instalate și echipamente de fitness pentru persoane cu dizabilități.
LISTA ȘI LOCURILOR DE JOACĂ DIN ORADEA: DESCHIDE