Compartiment Bazine de înot

Compartimentul are ca obiectiv specific, rezultat din obiectivul general: administrarea, controlul, verificarea şi gestionarea din punct de vedere tehnic a imobilelor cu destinaţie sportivă:  Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, Bazinul „Crişul”, Bazinul Olimpic Descoperit si Bazinul de Sarituri;

 

  • urmăreşte şi verifică periodic instalaţiile electrice, termice, apă-canal precum şi respectarea Regulamentelor de Organizare şi Funcţionare aprobate de către Consiliul Local al Municipiului Oradea;
  • urmăreşte fluctuaţiile nejustificate ale consumurilor de energie electrică, termică, apă-canal şi salubrizare aferente imobilelor aflate în administrarea sa, respectiv ia măsuri pentru clarificarea acestora;
  • colaborează cu Inspectoratul Județean de Poliţie, cu Inspectoratul de Jandarmi şi cu alte organe abilitate în vederea prevenirii şi stopării tuturor activităţilor infracţionale la nivelul imobilelor aflate în administrarea sa;
  • colaborează cu Federația Română de Polo, Federația Română de Înot, Clubul Sportiv Municipal, Clubul Sportiv Crişul (sau alte instituţii sportive la nivel naţional şi internaţional) şi asigură buna organizare a competiţiilor sportive, concursurilor naţionale şi internaţionale desfăşurate în baza sportivă subordonată la nivel administrativ;
  • colaborează cu Agenţia Naţională de Sport (sau alte instituţii, organizaţii, asociaţii, etc) şi conduce organizarea activităţilor cultural-sportive, socio-culturale sau de agrement, concursurilor naţionale şi internaţionale;
  • urmăreşte şi conduce evidenţa gestiunii de materiale precum şi consumurile menţionate mai sus pe baza bonurilor de consum primite la sfârşitul fiecărei luni de la responsabilii pe probleme de consumuri ale fiecărui imobil în parte;
  • urmăreşte şi verifică efectuarea cu stricteţe a serviciilor de pază în imobilele aflate în administrarea sa;
  • urmăreşte, verifică şi asigură cantităţile de materiale necesare menţinerii ordinii şi curăţeniei în imobilele mai sus menţionate;
  • urmăreşte şi asigură necesarul de cheltuieli gospodăreşti prin dispoziţii de plată, conform referatelor de necesitate, cheltuieli aprobate de către conducători;
  • asigură funcţionarea corespunzătoare a tuturor instalaţiilor sanitare şi termice;
  • ia măsuri pentru administrarea şi întreţinerea în bune conditii a bazinelor, cum ar fi:

- funcţionarea instalaţiilor de alimentare şi recirculare a apei;

- preluarea, depozitarea şi administrarea substanţelor de tratare a apei;

- funcţionarea centralelor termice;

- verificarea concentraţiilor de substanţe de tratare a apei;

- asigurarea temperaturii apei, permanent între 26-28ºC;

- dozarea pompelor de acid şi clor;

- asigurarea funcţionării pompelor de apă şi a filtrelor;

- asigurarea funcţionării chillerelor; 

- asigurarea funcţionării generatorului;

- asigurarea tunderii gazonului din jurul imobilului;

- asigurarea curăţării bazinului atât cu robotul cât şi cu peria de absorbţie;

- asigurarea funcţionării camerei de balans;

- asigurarea curăţeniei în spaţiile destinate sportivilor şi antrenorilor în vestiare, grupuri sanitare, sala tehnică, în tribune, în întreg perimetrul interior şi exterior aferent bazinului;

Respecta regulamentele impuse de clubul sportiv municipal care are calitatea de administrator conform acordului de colaborare actual.

LUNG DORIN - consilier
VLAD DANUT - muncitor calificat
NICOLAE OVIDIU - portar
PETRICA MIHAI- portar
VLAD DUMITRU - muncitor calificat
BIRAU MIHAELA JULIETA - îngrijitor
MOGA MARIA - îngrijitor
BODEA MARIA - îngrijitor
MAGHIAR FELICIA - îngrijitor
MESTER NICOLAE MARCEL - muncitor calificat
ROTAR VALENTIN SORIN - muncitor calificat
BALINT ZOLTAN ISTVAN - muncitor calificat
TRIP MARIUS FLORIN - muncitor calificat
LUCACI FLORIN ROMEO - muncitor calificat

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut