Compartiment Dezv infrastructură Verde-Albastru și Mediu

Marchiș Sebastian
Director executiv

Popa Adina
Director executiv adjunct
Satisfacerea nevoilor comunității locale cu privire la organizarea şi functionarea serviciilor de mediu, în vederea creșterii calității vieții comunității, în conformitate cu obiectivele strategice privind dezvoltarea durabilă a municipiului Oradea.
- Urmăreşte ducerea la îndeplinire a obligaţiilor administraţiei publice locale privind protecţia mediului;
- Promovează o atitudine corespunzătoare faţă de comunitate în legătură cu importanţa protecţiei mediului.
- Urmăreşte lansarea unor programe pentru dezvoltarea durabilă a municipiului Oradea, în vederea minimizării impactului pe care dezvoltarea socio-economică a municipiului îl are asupra factorilor de mediu şi a sănătăţii populaţiei.
- Colaborează cu diferite instituţii şi organisme (Universitate, ONG-uri, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, ADMINSTRATIA BAZINALA ,,APE CRISURI ''ORADEA, Inspectoratul Şcolar Bihor, Institute de cercetare şi proiectare) care desfăşoară activităţi specifice în domeniul protecţiei mediului.
- Întocmeşte referate, informări şi rapoarte de specialitate către conducerea instituţiei şi/sau Consiliul Local al municipiului Oradea în vederea aducerii la cunoştinţă, promovării şi/sau aprobării studiilor, lucrărilor de investiţii , sau proiecte referitoare la probleme de mediu.
- Răspunde de centralizarea unor date si studii statistice, necesare unor raportari solicitate de Consiliul Judetean, Directia de Statistica, ministerele de resort sau alte organe administrative la nivel national.
- Asigură derularea contractului de prestări servicii (etape, continut, finantare, receptie lucrari/documentatii,etc.) în vederea întocmirii Hărții de zgomot și a Planului de acțiune pentru municipiul Oradea.
- Asigură derularea contractelor de prestări servicii și/sau lucrări achizitionate de Municipiul Oradea și derulate prin Direcția Tehnică în domeniul sau de competența privind protecția mediului și gospodărirea apelor.
- În cazul unor situații de urgentă (incendii) înregistrate în perimetrul Depozitului ecologic de deșeuri a municipiului Oradea, anunță conducerea Direcției tehnice, responsabilul pentru situații de urgență din Primaria Municipiului Oradea precum și autoritatatea competentă pentru intervenție -Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor.
- Participă în calitate de responsabil cu asigurarea activității de reglementare pe probleme de protecția mediului la controale efectuate de autoritățile abilitate (Agenția de Protecție a Mediului Bihor și Garda de Mediu -Comisariatul Bihor, A.N.A.R.-A.B.A. Crișuri Oradea ) la Primăria Municipiului Oradea sau în legătură cu atribuții de reglementare în domeniu ale administrației publice locale din Municipiul Oradea, prezentând spre analiză, insușire, semnare orice document întocmit de autoritățile menționate sau împreuna cu acestea, conducerii Direcției Tehnice.
- Participă la şedinţele şi întrunirile ce au ca temă măsuri de protecţia mediului organizate de Primăria Municipiului Oradea sau alte instituţii guvernamentale sau nonguvernamentale.
- Intocmeste studii, rapoarte, caiete de sarcini,lucrari de sinteza, concepe şi redactează caiete de sarcini, note interne, participa la dezbaterile publice pe domeniile de atributie, redacteaza rapoarte de specialitate, proiecte de HCL, note justificative, note de fundamentare, in domeniul de competent
- Colaboreaza cu alte servicii de specialitate din instituţie / alte autoritati, pentru a obţine sprijinul necesar în rezolvarea problemelor specifice domeniului său de competenta sau care au conexiuni cu activitatea specifică acestora.
- reprezinta administratia publica locala - Primaria Municipiul Oradea in cadrul Comisiei de Avizare Tehnica constituita pe langa Agentia de Protectia a Mediului prin decizia Prefectului Judetului Bihor
- initiaza campanii si actiuni de constientizare ale populatiei privind protectia mediului (Ziua mediului, Saptamana Mobilitatii Europene, alte actiuni, etc.)
- initiaza si urmareste campaniile lunare pentru colectarea DEEE-urilor de pe raza municipiului Oradea;
- Verifică pe teren, soluţionează şi răspunde în termenul legal la toate adresele persoanelor fizice şi juridice (cereri, sesizări,reclamaţii, note interne, note de audienţă), conform atribuţiilor din legislaţa în vigoare.
Este responsabil de actele întocmite prin aplicarea legislaţiei specifice.
- Folosirea computerului şi a programelor specifice compartimentului;
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniu.
Colaborează cu toate compartimentele din cadrul primăriei în vederea transmiterii de informații și soluționării competente și în timp util a cererilor justificate, conform specificului compartimentului de muncă.
Benea Mihaela | consilier | Int. 176 |
Pasc Cristina | consilier | Int.165 |