Proiecte finanțate prin Programul Regional Nord Vest 2021-2027




Informații generale PR NV 2021-2027
PR NV 2021-2027 vizează Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest (Regiunea NV) care acoperă un teritoriu de 34.160 km2 (14,3% din suprafața țării) și 2,5 mil. locuitori (13,1% din populația rezidentă a României). Regiunea cuprinde 6 județe – Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
PR NV 2021-2027 este unul dintre programele aferente Acordului de Parteneriat privind fondurile europene pentru perioada de programare 2021-2027, încheiat între România și Comisia Europeană4, prin care se pot accesa fondurile europene structurale și de investiții, mai exact, cele provenite din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Programul a fost aprobat prin decizia Comisiei Europene nr. C(2022) 7386 din 11.10.2022, fiind identificat prin cod CCI: 2021RO16RFPR008.
Viziunea strategică a PR NV 2021-2027 urmărește ca Regiunea NV să devină una dintre cele mai dinamice regiuni europene în ceea ce privește creșterea inteligentă și sustenabilă a economiei, valorificând diversitatea locală și stimulând inovarea în vederea diminuării disparităților și creșterii standardului de viață. PR NV 2021-2027 contribuie la îndeplinirea obiectivelor regionale de dezvoltare stabilite în Planul de Dezvoltare Regională Nord-Vest 2021-2027 și în Strategia de Specializare Inteligentă RIS3 Nord-Vest.
Prin Programul Regional Nord Vest 2021-2027, UAT Municipiul Oradea implementează următoarele proiecte finanțate în cadrul ciclului de finanțare 2021 – 2027, AGENȚIA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ NORD-VEST deținând rolul de Autoritate de Management.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
„Cresterea eficientei energetice si gestionarea Inteligenta a energiei in cladirile publice cu destinatie de unitati de invatamant – Liceul Teoretic German F. Schiller”, cod SMIS 300543
,,Reabilitarea Scolii Gimnaziale Juhasz Gyula” cod SMIS 302109
Creșterea eficienței energetice la grădinița nr.45 și creșa nr.6 - Căsuța veseliei, cod SMIS 317063
„Regenerare urbană în Cartierul Nufărul I – Zona I”, cod SMIS 328406
’’Reabilitarea Liceului de Arte Oradea”, cod SMIS 304982
„Coridor de mobilitate urbana Decebal - Vladimirescu si achizitia a 8 autobuze electrice”, cod SMIS 321908
„Coridorul de mobilitate urbană Magheru-Republicii, Etapa 1 și achiziția a 10 autobuze electrice”, cod SMIS 321793
„Coridorul de mobilitate urbană Magheru-Republicii, Etapa 2 și achiziția a 10 autobuze electrice”, cod SMIS 321758
Investim în viitorul regiunii!
