07.04.2026
Masterplanul Arboricol al Municipiului Oradea, prezentat în conferință de presă Știriarbori Primăria Municipiului Oradea, prin Direcția Tehnică, a organizat astăzi, 7 aprilie 2026, o conferință de presă pentru prezentarea „Master Planului – Strategia de conservare și dezvoltare a fondului arboricol urban al Municipiului Oradea”, document strategic care fundamentează gestionarea și dezvoltarea infrastructurii verzi la nivelul municipiului. La conferință au participat viceprimarul Teofil Filimon, Adina Popa – director adjunct al Direcției Tehnice, precum și reprezentantele SC CADRO LANDSCAPE STUDIO SRL, arhitectul peisagist Diana Codrean și inginerul peisagist Paula Solonari. Masterplanul Arboricol – Etapa I reprezintă prima analiză integrată și detaliată a fondului arboricol urban din Oradea, oferind atât o evaluare obiectivă a situației existente, cât și un cadru strategic pentru intervențiile viitoare. „Mulțumesc colegilor mei din Direcția Tehnică pentru munca și efortul depus în acest sens. În mod special, doamnei director adjunct Adina Popa, care s-a remarcat prin dragostea ei față de natură și față de arbori. Totodată, mulțumesc firmei care a elaborat acest Masterplan. Acest document este practic o gestiune clară a arborilor din orașul nostru, un instrument prin care noi dorim să avem o situație clară a fondului plantat și să cunoaștem situația fiecărui arbore”, a declarat viceprimarul Teofil Filimon. Analiza fondului arboricol Studiul a vizat 494 de străzi, precum și 6 tronsoane din zonele de protecție aferente Crișului Repede și afluenților săi, fiind evaluați în total 40.561 de arbori, dintre care 31.985 sunt amplasați în aliniamente stradale, scuaruri și zone de protecție. Procesul de elaborare a masterplanului a fost demarat în februarie 2025 și a fost structurat în trei etape principale: inventarierea și evaluarea arborilor, analiza economică și elaborarea programului de mentenanță și dezvoltare. „Masterplanul a început acum un an, undeva prin februarie 2025. Prima etapă a vizat un număr de 494 de străzi și tronsoane din malul Crișului Repede, din zona centrală. În cadrul Masterplanului au fost studiați 40.561 de arbori, aproape jumătate din arborii care au fost inventariați în Registrul Local al Spațiilor Verzi în perioada 2019–2021. Registrul a fost un instrument important de inventariere, însă era necesară completarea acestuia cu date suplimentare pentru a asigura o mentenanță adecvată și pentru a conserva fondul arboricol pe termen lung”, a precizat Adina Popa, director adjunct al Direcției Tehnice. În etapa de inventariere, arborii au fost identificați în teren, integrați într-o bază de date GIS și evaluați din perspectiva stării fitosanitare, stabilității și gradului de risc. De asemenea, a fost analizată compoziția speciilor și au fost identificate exemplarele cu caracter invaziv sau cu impact negativ asupra mediului urban. Valoare economică și beneficii de mediu Masterplanul introduce și o componentă de evaluare economică a fondului arboricol, tratând arborii ca active urbane cu valoare cuantificabilă. Estimările indică o valoare totală de aproximativ 500 de milioane de lei, iar beneficiile de mediu sunt semnificative, arborii analizați având capacitatea de a stoca peste 10.000 de tone de CO₂. „Au fost evaluați 40.561 de arbori. Valoarea estimată este de aproape 500 milioane lei, iar carbonul sechestrat depășește 10.000 tone CO₂. De asemenea, gradul de acoperire cu coronament este de 6,43%, sub media europeană de 20%. S-a identificat un dezechilibru structural: arbori bătrâni – 7,7%, maturi – 70,5%. Astfel, există riscul pierderii a 25% din coronament în 15–25 ani”, a declarat arhitectul peisagist Diana Codrean. Provocări identificate și direcții de intervenție Analiza evidențiază mai multe aspecte care necesită intervenții: grad redus de acoperire cu coronament, diversitate limitată a speciilor și existența unor aliniamente monospecifice, vulnerabile la boli și dăunători. Totodată, aproximativ un procent semnificativ din arbori prezintă diferite grade de risc, ceea ce impune prioritizarea intervențiilor în funcție de amplasament și utilizarea spațiului. În acest context, soluțiile propuse vizează diversificarea fondului arboricol, introducerea unor specii rezistente la condițiile urbane și climatice, precum și eliminarea treptată a speciilor invazive sau problematice. Program de mentenanță și dezvoltare Masterplanul stabilește un program etapizat de intervenții pentru următorii 10 ani, care include atât lucrări de întreținere și siguranță, cât și extinderea fondului arboricol. ”O altă categorie de arbori pentru care am făcut o statistică este reprezentată de cei cu grad de risc. Și vorbim aici și despre siguranța publică. 13,3% dintre acești arbori au fost evaluați ca fiind cu risc ridicat. Peste 30% sunt cu risc mediu. Acest risc, în contextul urban, a fost poziționat în raport cu defectul structural, amplasamentul și expunerea țintelor, adică persoane, trafic, infrastructură și bunuri valoroase”, a subliniat inginerul peisagist Paula Solonari. Obiectivul principal este plantarea a aproximativ 20.000 de arbori în următorii 10 ani, cu prioritate în zonele deficitare sau în cele în care fondul arboricol este îmbătrânit. În paralel, vor fi asigurate condițiile optime de dezvoltare, în special la nivelul solului și al volumului radicular. Implementarea măsurilor presupune investiții estimate la 20,8 milioane de lei pentru mentenanță și peste 41 de milioane de lei pentru plantări noi, la care se adaugă costurile de întreținere pe termen lung. Reglementări și viziune integrată Masterplanul propune, totodată, o serie de măsuri de reglementare, precum introducerea studiului arboricol în proiectele de investiții, protejarea arborilor în timpul execuției lucrărilor și stabilirea unor standarde unitare pentru intervenții. Prin elaborarea acestui document, Municipiul Oradea adoptă o abordare integrată în gestionarea infrastructurii verzi, în care arborii sunt considerați parte esențială a dezvoltării urbane, alături de mobilitate, utilități și spații publice.
05.02.2026
Raportul de activitate al Direcției Tehnice – anul 2025 Știriarbori Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea și-a prezentat astăzi raportul de activitate pentru anul 2025, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat viceprimarul municipiului, Teofil Filimon, directorul executiv al Direcției Tehnice, Sebastian Marchiș, și directorii adjuncți Aurelia Țenț și Adina Popa. Viceprimarul Teofil Filimon a declarat că Direcția Tehnică gestionează un spectru larg de responsabilități, de la întreținerea străzilor și a spațiilor verzi, până la investiții noi, autorizații și licitații publice. „Le mulțumesc colegilor și colaboratorilor noștri, de la firmele cu care colaborăm până la deținătorii de rețele și avizatori, pentru implicarea și răspunsul prompt la nevoile comunității,” a spus viceprimarul. Directorul executiv al Direcției Tehnice, Sebastian Marchiș, a prezentat principalele coordonate ale activității desfășurate în 2025, precizând că bugetul Direcției a fost structurat în jurul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), incluzând atât pregătirea documentațiilor pentru licitații, cât și execuția lucrărilor. „Anul trecut a fost unul de pregătire a proiectelor mari. La sfârșitul anului au început lucrările la principalele parcuri din municipiu, au fost atribuite contractele pentru pasaje și ne pregătim de execuție. De asemenea, suntem în curs de finalizare a proiectului pilot la nivel național, proiectul de regenerare urbană din cartierul Nufărul,” a afirmat directorul. Rețeaua stradală și lucrările de întreținere La finalul anului 2025, municipiul Oradea avea 936 de străzi, însumând 472 km. Dintre acestea, 765 de străzi, cu o lungime de aproximativ 380 km, erau modernizate integral sau pe anumite tronsoane, iar 171 de străzi, însumând 91 km, erau nemodernizate. În cadrul lucrărilor de întreținere, valoarea totală a intervențiilor a fost de aproximativ 50 de milioane de lei, acoperind trei categorii principale: străzi modernizate, străzi nemodernizate și lucrări pentru siguranța circulației. Pe străzile modernizate s-au realizat lucrări pe 55 dintre acestea, constând în reparații de trotuare, plombări, așternere de covoare asfaltice și intervenții la rețelele edilitare. În proiectul de bugetare participativă de pe strada Oneștilor au fost montate capace autonivelante. În categoria lucrări pentru siguranța circulației au fost amenajate 440 de locuri de parcare noi. Pe străzile nemodernizate s-au efectuat intervenții pe 60 de străzi, de una, două sau trei ori, în funcție de necesitate, folosind 15.500 de tone de piatră spartă și 9.000 de metri cubi de balast, pe o suprafață totală de 88.000 mp. Trafic rutier și siguranța circulației În 2025, Comisia de circulație a avut 34 de ședințe, abordând aproximativ 500 de subiecte legate de fluidizarea circulației, restricții de trafic și alte aspecte conexe. Marcajele rutiere au fost realizate pe 10.700 mp cu plastic și pe 4.600 mp cu vopsea, iar 1.500 de indicatoare rutiere au fost înlocuite. La începutul anului, s-au efectuat lucrări pe drumul expres din zona Ecaterina Teodoroiu – Ciuperca, unde infrastructura a fost refăcută pe o bandă de circulație. Pentru creșterea siguranței copiilor, au fost amenajate 10 treceri de pietoni în proximitatea unităților de învățământ. De asemenea, proiectul „Kiss and Ride” a fost implementat în zona Școlii Gimnaziale nr. 16. Rețeaua de piste pentru biciclete a fost extinsă cu 1.670 metri liniari, ajungând la aproximativ 52 km, urmărindu-se conectarea tronsoanelor existente. Investiții și proiecte majore Prin Serviciul Public de Lucrări de Investiții, în 2025 au fost realizate investiții în valoare de 62.754.613 lei. Au fost începute și finalizate șase străzi, printre care Bulgarilor, Sinaia și Americii, și a fost amenajat un cvartal de blocuri cu acces auto și parcări în zona Gheorghe Costaforu. Au fost recepționate lucrări în trei parcuri și 18 străzi, inclusiv Parcul Petőfi. Lucrările aflate în execuție includ strada Gheorghe Doja, strada Rinului, strada Lirei și strada Bethlen Gábor, precum și pasaje și obiective de infrastructură, unele temporar suspendate din motive tehnice sau juridice. Pasajul intermodal, primul recepționat în țară prin PNRR, este finalizat, iar drumul colector aferent este în execuție din cauza relocării rețelei de curent de 110 kV. Alte lucrări aflate în curs includ strada Bajor Andor, Piațeta Dunării, coridorul de mobilitate de pe pietonala Republicii și amenajări de accese auto și parcări pe strada Traian Goga. Spații verzi, agrement și proiecte comunitare În 2025, au fost plantați 2.014 arbori ornamentali și au fost amenajate suprafețe verzi pe 6.749 mp. Au fost realizate lucrări de întreținere și reparații ale mobilierului urban, cu o valoare totală de 1.750.000 lei, au fost montate 185 de coșuri de gunoi, platforme pentru insule ecologice și rastele pentru biciclete. Au fost amenajate două terenuri de mini-basket în Parcul Salca, recondiționate băncile din Piața Unirii și strada Libertății, precum și realizate trei proiecte de bugetare participativă, inclusiv spații de fitness și parc eco de cățărare. Au fost realizate intervenții pentru întreținerea arborilor și corecții de coronament la 1.633 de arbori și 2.443 de corecții în coronament. Salubrizare și servicii conexe Serviciul public de salubrizare a avut cheltuieli de 38.114.000 lei și a inclus măturatul mecanic și manual, spălarea și stropirea carosabilului, întreținerea stațiilor de transport public, parcărilor și malurilor Crișului Repede și Peța, precum și deszăpezirea și combaterea poleiului. Colectarea deșeurilor menajere a fost realizată de SC RER Vest prin 367 de insule ecologice, 865 de puncte de colectare și 110 puncte pentru textile. Cetățenii au putut depozita gratuit deșeuri în cele două centre de pe străzile Thurzo Zoltan și Uzinelor. În anul 2025, au fost organizate patru campanii de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase, fiind colectate 139 tone de deșeuri voluminoase și 1,8 tone de deșeuri periculoase. Au fost derulate 16 tratamente de dezinsecție pe o suprafață de 13 milioane mp, trei tratamente de deratizare și 14 tratamente fitosanitare la arbori și arbuști. În activitatea de muncă în folosul comunității, 97 de persoane asistate social au efectuat 45.520 ore de muncă. În cadrul serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân, au fost capturați 362 de câini, dintre care 466 adoptați. La finalul anului, în adăpostul Grivei au rămas 81 de câini fără stăpân, iar 475 câini cu stăpân au fost sterilizați. Iluminat public Rețeaua de iluminat public a municipiului Oradea însumează 752 km, dintre care 442 km rețea aeriană și
28.07.2025
Lucrări de toaletare și doborâre arbori în perioada 28 iulie – 1 august 2025 ȘtiriarboriPrimăria Municipiului Oradea, prin S.C. RER Vest S.A., va executa în perioada 28 iulie – 1 august 2025 lucrări de doborâre și toaletare a arborilor situați în perimetrul delimitat de str. Calea Clujului – str. Dragoș Vodă – zona de picnic Silvaș – Parcul Tineretului. Se va interveni pentru doborârea arborilor uscați sau aflați într-o stare fiziologică precară. Totodată, vor fi efectuate tăieri în coronament, cu prioritate în scopul reechilibrării arborilor, înlăturării crengilor uscate, a celor care afectează fațadele clădirilor din vecinătate, obturează vizibilitatea în intersecții sau acoperă semnele de circulație. Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și îi rugăm pe deținătorii de autovehicule din zona străzilor Calea Clujului, Dragoș Vodă și din vecinătate să sprijine echipele de intervenție prin eliberarea frontului de lucru.