11.08.2026
Alege ce schimbări să se facă în cartierul tău! Votează cele mai bune 3 proiecte pentru Oradea! Știridezvoltare Ideile comunității pot deveni realitate prin fondurile alocate de Primăria Oradea programului de bugetare participativă, fiecare orădean putând alege ce schimbări să se facă în cartierul său. La nivel european, se remarcă o tendință tot mai accentuată de implicare a cetățenilor în procesul decizional privind gestionarea resurselor comunității. Municipiul Oradea se aliniază acestui trend, încurajând inițiativele civice și participarea activă la viața orașului. În acest context, Primăria Municipiului Oradea a propus implementarea unui mecanism de bugetare participativă, alocând un buget total de 1.500.000 lei. Votarea online a celor 39 de proiecte eligibile propuse de cetățeni din cadrul programului de Bugetare Participativă Oradea 2026 se desfășoară în perioada 13 iulie – 27 septembrie 2026. O persoană poate vota maxim 3 proiecte din cadrul listei cuprinzând toate proiectele înscrise. Iată detaliile organizatorice: Etapele Programului Cum poți vota Calendarul procesului de bugetare participativă: 01.05.2026 – Lansarea portalului.04.05.2026 – 28.06.2026 – Depunerea de proiecte.29.06.2026 – 12.07.2026 – Verificarea și validarea proiectelor depuse.13.07.2026 – 27.09.2026 – Votarea online.28.09.2026 – 18.10.2026 – Întâlniri publice și votarea proiectelor. Primăria Municipiului Oradea mulțumește tuturor cetățenilor care au depus proiecte și îi încurajează să participe activ și în etapa de vot, contribuind astfel la alegerea investițiilor care vor fi implementate prin programul de bugetare participativă.
10.08.2026
A fost turnat stratul de uzură pe strada Arinului Știridezvoltare Primăria Municipiului Oradea informează că a fost turnat stratul de uzură pe strada Arinului, urmând să fie realizate marcajele și semnalizarea rutieră. Lucrările fac parte din investiția „Modernizare strada Arinului, tronson Calea Adevărului – strada Sofiei”. Contractul de execuție este realizat de SC DUMEXIM SRL, valoarea lucrărilor fiind de 2.671.812,44 lei (fără TVA). În cadrul investiției s-a realizat canalizarea pluvială, s-a asfaltat carosabilul și s-au amenajat trotuarele. Investiția are ca scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere, precum și creșterea siguranței și a confortului pentru locuitorii din zonă. Primăria Municipiului Oradea mulțumește cetățenilor pentru înțelegerea acordată pe durata desfășurării lucrărilor. GALERIE FOTO:
10.08.2026
Situaţia încasării taxelor şi impozitelor locale la 31 Iulie 2026 Știridezvoltare Încasările din taxe și impozite la bugetul local al Municipiului Oradea au crescut cu peste 47 milioane lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria Municipiului Oradea, în intervalul 1 ianuarie – 31 iulie 2026 şi-au achitat taxele şi impozitele la bugetul local un număr de 122.934 de persoane fizice şi 11.593 de persoane juridice. Cuantumul sumelor încasate aferente impozitelor şi taxelor locale este de 269.243.011 lei. Anul trecut, în acelaşi interval de timp 1 ianuarie – 31 iulie 2025, şi-au achitat taxele şi impozitele locale un număr de 118.257 de persoane fizice, respectiv 11.719 persoane juridice, cuantumul încasărilor fiind în valoare de 221.837.728 lei. Primăria Oradea apreciază implicarea fiecărui orădean. Prin plata taxelor, contribuim împreună la transformarea și modernizarea municipiului Oradea.
07.08.2026
Lucrările de eficientizare energetică și modernizare la Grădinița 42, aproape de finalizare Știridezvoltare Lucrările de la Grădinița 42 au ajuns la un stadiu fizic de 90%. Investiția a fost posibilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării. Construită în 1976 pe Strada Salcâmilor nr. 8, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 42 „Maria” din Oradea funcționează de aproape cinci decenii ca unitate de învățământ preșcolar de stat. Grădinița are o suprafață desfășurată a clădirii de cca. 1300 mp și cca. 200 de preșcolari. Lucrările au fost executate de asocierea Halon Impex S.R.L (lider de asociere) și Flodor Transcom S.R.L (asociat), valoarea contractului fiind de 5.246.699,96 lei (fără TVA). Acestea vor fi gata până la finalul lunii august. Lucrări exterioare executate: Lucrări interioare În continuare, urmează montarea obiectelor sanitare, finalizarea montării pardoselii de tip Tarkett și realizarea ultimelor finisaje înainte de recepție GALERIE FOTO:
04.08.2026
Modernizare la standarde europene: Lucrările de la Școala Gimnazială nr. 16 au fost finalizate și recepționate Știridezvoltare Primăria Oradea anunță finalizarea și recepția lucrărilor de reabilitare și creștere a eficientizării energetice la Școala Gimnazială Nr. 16, una dintre cele mai mari unități de învățământ din Cartierul Rogerius. Situată pe strada Călugăreni nr. 4, instituția a fost modernizată complet, oferind acum elevilor și cadrelor didactice un mediu educațional optim, sigur și confortabil. Investiția, în valoare de 19.609.695,60 lei (fără TVA), face parte din programul extins de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiu și a beneficiat de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Lucrările au fost executate de asocierea formată din S.C. Selina S.R.L. (lider de asociere) și Drum Asfalt S.R.L. (asociat). Înființată la 4 septembrie 1973 pe fondul dezvoltării urbane masive a zonei de nord-vest a cartierului Rogerius, Școala Gimnazială Nr. 16 funcționează ca unitate cu învățământ primar și gimnazial. Clădirea modernizată are un regim de înălțime Parter + 2 etaje și adăpostește 40 de săli de clasă, laboratoare, grupuri sanitare și spații administrative, având alipită o sală de sport. Principalele lucrări realizate: Modernizări interioare: Lucrări exterioare și sustenabilitate: Modernizarea sălii de sport: Corpul sălii de sport a beneficiat de asemenea de lucrări de eficientizare energetică, finisaje interioare, dar și de o fațadă ventilată modernă din tablă fălțuită la exterior. Tododată, sălile de clasă au fost dotate cu mobilier modern, dar și cu echipamente digitale de ultimă generație. Aceste dotări fac parte dintr-un proiect complementar de modernizare, finanțat tot prin fonduri europene (PNRR). Acest proiect reprezintă o componentă cheie a strategiei pe termen lung implementate de Primăria Oradea. Prin intermediul fondurilor PNRR, municipalitatea a atras aproape 200 de milioane de euro destinați exclusiv reabilitării, consolidării și creșterii eficienței energetice a unităților școlare, garantând condiții moderne de studiu pentru generațiile viitoare. GALERIE FOTO:
30.07.2026
Modernizarea Colegiului Național „Iosif Vulcan” este aproape de finalizare Știridezvoltare Cele două sedii ale Colegiului Național „Iosif Vulcan” din Oradea – cel de pe Bulevardul Decebal nr. 76 și cel de pe strada Jean Calvin nr. 3 – capătă o înfățișare modernă. Această schimbare se datorează lucrărilor de reabilitare și eficientizare energetică desfășurate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Obiectivul principal al investiției este creșterea performanței energetice a clădirii, reducerea emisiilor de carbon, utilizarea surselor regenerabile și asigurarea unor condiții optime de siguranță și confort pentru elevi și cadrele didactice. Având rădăcini istorice vechi în peisajul educațional orădean, actualul Colegiu Național „Iosif Vulcan” își are originea în perioada interbelică; anul 1920 găsea Oradea cu două instituții de profil pedagogic, anume Școala Normală de Băieți „Iosif Vulcan” și Școala Normală de Fete „Doamna Stanca”. Aceste două unități au fuzionat în urma Reformei Învățământului din 1948, devenind Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan”. Prin tradiție, colegiul a păstrat în structura sa filiera vocațională, profilul pedagogic și specializarea învățător-educatoare, atât la secția română, cât și la secția maghiară. În prezent, instituția oferă o vastă paletă educațională care acoperă nivelul preșcolar, ciclul primar, ciclul gimnazial și ciclul liceal. În cadrul proiectului de investiții s-au realizat lucrări de consolidare, reabilitare și modernizare a clădirii. Lucrările sunt acum spre finalizare, stadiul fizic la unitatea de învățământ de pe strada Decebal, nr. 76 fiind de 92%, iar la cea de pe Jean Calvin, nr. 3 de 81%. Conform contractului de execuție acestea vor fi gata până la finalul lunii august. Colegiul Național Iosif Vulcan, str. Decebal, nr. 76 (ciclul primar) – Stadiu fizic aproape 92% Până în prezent, a fost realizat un stadiu fizic de 91,74% din totalul lucrărilor de reabilitare, modernizare și eficientizare energetică. Lucrări exterioare Lucrări interioare Constructorul lucrării este SC SANDORLUKACS CONSTRUCT SRL, valoarea contractului fiind de 8.042.587,20 lei (fără TVA). Colegiul Național „Iosif Vulcan”, str. Jean Calvin nr. 3 (ciclu gimnazial și liceal) – stadiu fizic 81,26 % Lucrări exterioare Lucrări interioare Constructorul lucrării este SC SANDORLUKACS CONSTRUCT SRL, valoarea contractului fiind de 20.825.867,59 lei (fără TVA). Prin aceste măsuri, Colegiul Național „Iosif Vulcan” va deveni o clădire inteligentă și sustenabilă, aliniată complet la normele europene de mediu și siguranță școlară.
29.07.2026
Primarul Florin Birta a participat la ceremonia militară dedicată Zilei Imnului Național al României Știridezvoltare Primarul Florin Birta a participat în această dimineață la ceremonia militară din Piața Mihai Viteazu, organizată cu ocazia Zilei Imnului Național al României. Manifestarea a început cu prezentarea onorului și salutului drapelului de luptă, urmate de intonarea Imnului Național al României. A urmat apoi binecuvântarea și rugăciunea pentru poporul român, rostite de preotul militar Ionuț Jolța. Alocuțiunea privind însemnătatea Zilei Naționale a Imnului a fost rostită de subprefectul Botházy Nándor. Acesta a citit mesajul prefectului Marcel Dragoș: „Imnul Național nu este doar o compoziție muzicală și poetică, este expresia unei istorii, a unor idealuri și a unei voințe colective de a apăra libertatea și valorile fundamentale ale poporului român. Versurile poeziei «Un răsunet», scrisă de Andrei Mureșanu în timpul Revoluției de la 1848, și muzica atribuită lui Anton Pann au dat naștere unui cântec, cântat pentru prima dată în mod public în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, cântec care i-a însoțit pe români în cele mai importante momente ale istoriei lor. Astfel, «Deșteaptă-te, române!» a devenit cântecul celor care au luptat pentru libertate, pentru independență, pentru unitatea națională și pentru apărarea valorilor democratice”. Ceremonia militară s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare. Reconfirmat ca imn de stat la începutul anului 1990, imediat după căderea regimului comunist, „Deșteaptă-te, române!” a fost ales pentru forța sa mobilizatoare și pentru idealurile de libertate pe care le exprimă. Evenimentul a fost organizat de Instituția Prefectului Județului Bihor, cu sprijinul Garnizoanei Oradea, al Primăriei Oradea și al Consiliului Județean Bihor. GALERIE FOTO:
27.07.2026
Se toarnă primul strat de asfalt pe strada Augustin Maior Știridezvoltare A început turnarea primului strat de asfalt pe strada Augustin Maior din zona Parcului Industrial I. Strada, care face legătura între Drumul Expres 16 și strada Ion Mihalache, era până acum o stradă din pietriș, nefiind modernizată. După lucrările la terasamente și asternerea primului strat de balast aferent structurii rutiere, strada, în lungime de 514 metri liniari, este acum în curs de asfaltare. Modernizarea străzii Augustin Maior vizează reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale, amenajarea zonelor verzi, modernizarea iluminatului public și îmbunătățirea sistemului de colectare a apelor pluviale. Proiectul a fost realizat de SC Edildrum Construct SRL, iar lucrările sunt executate de SC Porr Construct SRL. Valoarea investiției este de 1.851.544,34 lei, fără TVA. Carosabilul are o lățime de 7 metri, suprafața totală a acestuia fiind de 3.830 mp. Totodată, vor fi amenajate trotuare cu o suprafață de 1.168 mp și zone verzi care vor însuma aproape 3000 mp. În cadrul proiectului vor fi montați 14 stâlpi metalici pentru iluminatul public, cu înălțimea de 8 metri, dotați cu corpuri de iluminat LED compatibile cu sistemul de telegestiune al municipiului Oradea. De asemenea, lucrările includ realizarea racordurilor gurilor de scurgere la rețeaua existentă de canalizare pluvială, astfel încât apele meteorice să fie colectate și evacuate eficient de pe suprafața carosabilă. Prin această investiție, Primăria Oradea continuă procesul de modernizare a infrastructurii urbane și de creștere a confortului și siguranței pentru locuitorii orașului. GALERIE FOTO:
22.07.2026
Oradea și Szolnok, interes comun pentru dezvoltarea conexiunilor rutiere dintre România și Ungaria Știridezvoltare Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, l-a primit la Primăria Oradea pe Mihály Györfi, primarul orașului Szolnok, în cadrul unei întrevederi facilitate de Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria. La întâlnirea de marți au mai participat Horia Mintaș, consilierul economic al Ambasadei României în Ungaria, precum și Zatyko Gyula și Călin Corpaș, consilieri ai primarului municipiului Oradea. Discuțiile au vizat realitățile administrației locale din cele două țări, provocările comune cu care se confruntă orașele, utilizarea fondurilor europene și perspectivele dezvoltării unor relații de colaborare între Oradea și Szolnok. Un punct important al întrevederii l-a reprezentat necesitatea continuării investițiilor în infrastructura rutieră de mare viteză din România și Ungaria, astfel încât regiunea să beneficieze de conexiuni directe și eficiente atât către interiorul României, cât și către centrul și vestul Europei. Conexiuni directe spre Cluj și vestul Europei Pentru Oradea, finalizarea rețelei de autostrăzi din România este esențială pentru asigurarea unei legături directe către Cluj-Napoca și, mai departe, către principalele coridoare de transport reprezentate de autostrăzile A1 și A3. În același timp, dezvoltarea autostrăzii M4 din Ungaria, ce trece pe la Szolnok și continuarea acesteia către frontiera româno-ungară ar crea o legătură rapidă și directă între Oradea și Szolnok. Realizarea acestui coridor presupune construirea a aproximativ 60 de kilometri de autostradă între zona Szolnok și Oradea. O astfel de conexiune ar reduce timpul de deplasare, ar fluidiza transportul de mărfuri și persoane și ar consolida poziția Oradiei ca nod de legătură între România și Europa Centrală. De asemenea, infrastructura modernă ar putea susține dezvoltarea investițiilor, a schimburilor comerciale și a cooperării economice dintre județul Bihor și regiunile din estul Ungariei. Primarii celor două orașe au subliniat interesul comun pentru promovarea acestor proiecte și pentru susținerea lor în dialogul cu autoritățile naționale și europene. „Întâlnirea cu primarul din Szolnok mi-a confirmat că privim în aceeași direcție. Avem nevoie de administrații locale care colaborează și de infrastructură care apropie comunitățile. Pentru Oradea, finalizarea conexiunilor de autostradă atât către Cluj și restul țării, cât și către Szolnok și vestul Europei rămâne o prioritate strategică. Astfel de investiții înseamnă mai multă mobilitate, oportunități economice și o poziționare mai bună a orașelor noastre în regiune”, a declarat primarul Florin Birta. Modelul de dezvoltare al Oradiei, apreciat la Szolnok În cadrul discuțiilor, primarul Mihály Györfi și-a exprimat aprecierea pentru transformările prin care a trecut Oradea în ultimii ani și pentru modelul de dezvoltare bazat pe utilizarea eficientă a fondurilor europene. Primarul Florin Birta a prezentat modul în care proiectele europene au contribuit la modernizarea infrastructurii, regenerarea spațiilor publice și creșterea atractivității economice și turistice a municipiului. Cei doi primari au discutat și despre posibilitatea unui schimb de experiență între administrațiile locale, în domenii precum dezvoltarea urbană, mobilitatea, serviciile publice și atragerea investițiilor. Primarul municipiului Oradea a acceptat invitația de a efectua o vizită la Szolnok, urmând ca dialogul dintre cele două administrații să continue și să fie identificate proiecte concrete de colaborare. Întrevederea de la Primăria Oradea a evidențiat faptul că apropierea geografică, provocările comune și obiectivele de dezvoltare similare pot constitui baza unei colaborări pe termen lung, cu beneficii directe pentru locuitorii celor două orașe.
21.07.2026
Lucrările de eficientizare energetică la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” se apropie de final Știridezvoltare Primarul Florin Birta a susținut astăzi, 21 iulie, o conferință de presă la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, unde a prezentat stadiul lucrărilor de creștere a eficienței energetice realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția vizează una dintre cele mai reprezentative instituții de învățământ din Oradea, înființată în anul 1919. Lucrările au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 95%, urmând să fie finalizate până la începerea noului an școlar, astfel încât elevii și profesorii să își desfășoare activitatea în condiții moderne și eficiente din punct de vedere energetic. La conferința de presă au participat, alături de primarul Florin Birta, directoarea Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, Anca Marchiș, și reprezentantul constructorului, Beniamin Rus, directorul Grupului Selina. Primarul Florin Birta a evidențiat amploarea investițiilor realizate de municipalitate în infrastructura educațională prin fonduri europene. „Prin colegii noștri de la Direcția de Management Proiecte cu Fonduri Europene din cadrul Primăriei, am reușit să accesăm finanțări prin PNRR pentru modernizarea a 24 de instituții școlare și grădinițe. Suntem convinși că, până la finalul lunii august, toate cele 24 de școli vor avea lucrările finalizate. Toate sunt proiecte importante, care cumulează aproximativ 90 de milioane de euro investiți în școlile din Oradea, pentru a crește calitatea actului de învățământ. Din această sumă, aproape 56 de milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile, iar în jur de 35 de milioane de euro va fi contribuția proprie a municipiului Oradea. Vreau să-i felicit și să le mulțumesc, în primul rând, constructorilor, pentru că au reușit să execute lucrările într-un singur an, în loc de doi. Astăzi suntem aici să constatăm că peste 95% din lucrări sunt finalizate, iar de la începutul noului an școlar, elevii își vor putea desfășura activitatea liberi de șantiere. Totodată, mulțumesc conducerii școlii, care s-a asigurat în tot acest timp că sistemul de învățământ funcționează așa cum trebuie, chiar dacă jumătate din clădire a fost eliberată, iar sălile de clasă au fost mutate”, a declarat primarul Florin Birta. Edilul a mulțumit, de asemenea, Inspectoratului Școlar Județean Bihor și Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, ai cărei reprezentanți au fost prezenți permanent pe șantier pentru a asigura buna desfășurare a lucrărilor. Totodată, primarul le-a transmis mulțumiri elevilor, părinților și cadrelor didactice pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe parcursul acestui an în care activitatea școlii s-a desfășurat concomitent cu lucrările de reabilitare. Lucrările sunt executate în asociere de firmele Selina și Construct Sălard. La rândul său, directoarea Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, Anca Marchiș, a vorbit despre provocările întâmpinate în perioada desfășurării șantierului și despre efortul întregii comunități școlare de a menține procesul educațional la standarde ridicate: „Vreau să-mi exprim gratitudinea și recunoștința pentru faptul că am trecut cu bine peste această perioadă. Școala n-a mai fost supusă unui asemenea proces de reabilitare de la construirea ei. Am văzut practic scheletul școlii, am intrat în cele mai adânci ascunzișuri, în podele, în pivniță, peste tot. Metaforic vorbind, am constatat că suntem clădiți pe un edificiu foarte solid și că avem o bază pe care dezvoltăm un act educațional de mare calitate. Anul acesta a fost extrem de provocator. Am funcționat cu succes într-un regim hibrid, în care clasele de gimnaziu nu au fost afectate deloc în programul lor școlar. Părinții și elevii au fost extraordinari, la fel ca și colegii mei profesori, care au desfășurat un act educațional de înaltă ținută cu rucsacul în spate, fără o sală profesorală sau un loc stabil unde să-și corecteze testele. Acum fugeau la ore online, acum făceau ore fizic; a fost greu pentru toți.” Reprezentantul constructorului, Beniamin Rus, a prezentat principalele intervenții realizate în cadrul proiectului și complexitatea acestora: „Lucrarea pe care o vedeți aici se întinde pe o suprafață de 12.000 de metri pătrați. Am avut de înlocuit 370 de ferestre, toate fiind schimbate respectând tehnologia și criteriile de acum 100 de ani, specifice acestei clădiri monument. Felicit încă o dată echipa, deoarece ceea ce se vede nu reprezintă întreaga gamă de lucrări. Multe intervenții nu sunt vizibile, dar se simt: instalațiile electrice, termice, sanitare, rețelele de curenți slabi și internet. Este un câștig estetic, dar și funcțional că nu mai avem cabluri la vedere. Din punctul nostru de vedere, calitatea este superioară celei din momentul în care clădirea era nouă, deoarece acum avem la dispoziție materiale mult mai bune.” Primarul Florin Birta a prezentat și proiectul complementar derulat prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, prin care unitățile de învățământ din municipiu sunt dotate cu mobilier nou, table inteligente și echipamente digitale. Toate aceste dotări vor fi instalate până la începerea noului an școlar, contribuind la modernizarea procesului educațional și la îmbunătățirea condițiilor de învățare. În încheiere, edilul a făcut referire la investițiile care vor continua în infrastructura educațională a municipiului. „Pe lângă PNRR, mai avem în derulare finanțări prin Programul Regional Nord-Vest. Aproximativ 8 sau 9 instituții școlare vor fi reabilitate – o parte anul acesta, o parte anul viitor. Printre acestea se numără reabilitarea integrală a Colegiului Național «Mihai Eminescu» și construcția noii școli Tompa Mihály, proiecte aflate în acest moment în faza de licitație. Acolo vor fi alocate fonduri de aproximativ 94 de milioane de euro. Practic, în perioada 2026–2027, în sistemul de educație din Oradea vor fi realizate investiții totale de peste 185 de milioane de euro, destinate modernizării clădirilor și oferirii unor condiții net superioare de învățare pentru elevii din orașul nostru.” Lucrările de eficientizare energetică de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” fac parte din programul amplu de investiții derulat de Primăria Oradea pentru modernizarea infrastructurii educaționale. Prin proiectele finanțate din PNRR și Programul Regional Nord-Vest, administrația locală urmărește reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ, astfel încât elevii și cadrele didactice să beneficieze de spații sigure, eficiente energetic și adaptate cerințelor unui învățământ modern. GALERIE FOTO: