08.09.2025
Viceprimarul Teofil Filimon a participat la Liceul Emanuel din Oradea la festivitatea de deschidere a noului an școlar Știrieducație Astăzi, 8 septembrie 2025, viceprimarul Municipiului Oradea, Teofil Filimon, a participat la Liceul Emanuel la festivitatea prilejuită de începerea noului an școlar. Cu acest prilej, viceprimarul a transmis un mesaj de apreciere și încurajare elevilor, cadrelor didactice și părinților prezenți: „Felicitări pentru rezultatele foarte bune obținute și în acest an! Liceul Emanuel se află, an de an, în competiție cu cele mai prestigioase școli din Oradea, reușind să se claseze constant pe primele poziții. Vă mulțumim pentru exemplul pe care îl oferiți în învățământul orădean.” În discursul său, viceprimarul a subliniat rolul esențial al educației în dezvoltarea comunității și angajamentul Primăriei Oradea de a investi constant în infrastructura școlară: „Educația este unul dintre pilonii principali ai dezvoltării orașului. O educație precară duce la o societate vulnerabilă, de aceea continuăm să investim în școli și să oferim condiții cât mai bune pentru elevii noștri. În prezent, 25 de unități de învățământ din Oradea se află într-un amplu proces de reabilitare și modernizare prin finanțare PNRR. Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar, dar privim cu încredere la viitor, când elevii vor beneficia de clădiri reabilitate și săli de clasă modernizate.” Referindu-se la proiectele dedicate Liceului Emanuel, viceprimarul a menționat că în luna august au fost semnate contractele pentru dotarea sălilor de clasă cu mobilier nou, termenul de livrare fiind de maximum 6 luni. De asemenea, a fost lansată licitația pentru echipamente smart, care urmează să fie livrate până în vara anului viitor. În încheiere, viceprimarul Teofil Filimon le-a urat succes elevilor.
05.09.2025
Bucuria de a fi împreună- o tradiție înainte de începerea școlii ȘtirieducațieCa în fiecare an, înainte de începerea școlii, campania „Singuri acasă – ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!” a reunit copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și i-a adus alături de cei din centrele de zi DAS Oradea. Împreună, au trăit o după-amiază memorabilă la Muzeul Țării Crișurilor, într-un eveniment deja consacrat și așteptat cu nerăbdare, care a creat o atmosferă de sărbătoare și apartenență. Activitățile au fost foarte diverse și pline de energie: un panou de escaladă care le-a testat curajul și determinarea, tir cu arcul pentru concentrare și coordonare, poze la minut pentru amintiri prețioase, dar și momente de veselie alături de actorul Igor din trupa Teatrului Arcadia, care a reușit să câștige zeci de prieteni noi. Spectacolul „Profu’ Zăpăcit”, susținut de Șerban Borda, a colorat seara cu experimente interactive și educative, îmbinând știința cu distracția într-un mod inedit. Atât cei mici, cât și cei mari, au aplaudat cu entuziasm fiecare moment. Întâlnirea nu se putea încheia fără petrecerea mult așteptată: party-ul cu spumă, adevărata „cireașă de pe tort”. Muzica, dansul și veselia au umplut curtea muzeului, iar copiii s-au răcorit cu înghețată, limonadă și burgeri, într-o seară care a lăsat tuturor amintiri prețioase. „Am văzut bucuria autentică a copiilor, dar și sentimentul de apartenență pe care acest program reușește să-l creeze an de an. Pentru DAS Oradea, astfel de momente sunt mai mult decât simple activități recreative, sunt investiții în încrederea și dezvoltarea copiilor noștri. Mulțumim colegilor care duc mai departe această campanie atât de reușită și tuturor partenerilor care au adus un strop de bucurie!”, a declarat Anca Grama, director executiv DAS Oradea. Mulțumiri speciale sponsorilor și colaboratorilor care au făcut posibilă această seară: SC Böllhoff SRL, OTL Oradea și Muzeul Țării Crișurilor, gazda generoasă a evenimentului și tuturor partenerilor!
05.09.2025
Viceprimarul Teofil Filimon a participat la inaugurarea noului campus al International School of Oradea ȘtirieducațieAstăzi a avut loc inaugurarea noului campus al International School of Oradea, un moment deosebit de important atât pentru comunitatea educațională, cât și pentru întreaga comunitate locală. La eveniment a fost prezent viceprimarul municipiului Oradea, Teofil Filimon, care a transmis un mesaj de felicitare și susținere. În cadrul discursului său, viceprimarul a subliniat importanța parteneriatului dintre administrația locală și mediul educațional: „Sunt onorat și bucuros să fiu alături de dumneavoastră la inaugurarea noului campus al International School of Oradea, un eveniment cu o însemnătate deosebită pentru școală și important pentru orașul nostru. Între anii 2015–2017, Primăria Municipiului Oradea, împreună cu Agenția de Dezvoltare Locală, a inițiat discuțiile cu Fundația Lumina pentru deschiderea unei școli internaționale în oraș. A fost un pas important pentru învățământul local și pentru comunitatea noastră, menit să ofere o educație de nivel internațional și, totodată, oportunități pentru familiile care aleg să trăiască și să investească la Oradea. Dacă în anul 2017 International School of Oradea își deschidea porțile, astăzi, la opt ani distanță, vedem realizată o investiție impresionantă – un campus modern și impunător, care demonstrează că o bună colaborare între administrația locală și partenerii săi generează rezultate durabile și benefice pentru comunitate.” Viceprimarul Teofil Filimon a reamintit faptul că învățământul este considerat unul dintre pilonii fundamentali ai dezvoltării municipiului Oradea: „Cu o educație precară se naște o societate vulnerabilă. De aceea, sprijinim constant învățământul și căutăm să oferim condiții cât mai bune în unitățile noastre școlare, astfel încât copiii să poată învăța la standarde înalte. În acest an, 25 de unități de învățământ au intrat într-un proces de modernizare și reabilitare, ceea ce va reprezenta o provocare pentru începutul anului școlar, dar ne dorim ca, prin înțelegerea părinților și a elevilor, să finalizăm cât mai repede aceste lucrări, pentru ca beneficiile să fie de durată.” În încheiere, viceprimarul a adresat felicitări pentru realizarea noului campus și a transmis gânduri de succes tuturor elevilor și cadrelor didactice: „Vă felicităm sincer pentru ceea ce ați realizat, vă dorim mult succes în continuare și vă asigurăm de tot sprijinul nostru. Dragi elevi, vă doresc mult succes și spor la muncă în noul an școlar.”